Campanie anti-ţânţari, în municipiu

348

dezinsectie1Ca şi în anii precedenţi, acţiunea de stârpire a ţânţarilor, s-a aflat pe lista priorităţilor Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Autorităţile târgujiene au declanşat deja o amplă campanie de stârpire a ţânţarilor din parcurile oraşului şi spaţiile verzi.

Acţiunea de stropire cu substanţe de dezinsecţie a spaţiilor verzi din municipiu a început deja în Târgu-Jiu. Dezinsecţia se face în trei etape, prima fiind deja desfăşurată de către Primăria Municipiului. „În această perioadă noi facem dezinsecţia, deja a avut loc prima etapă, dezinsecţia derulându-se în trei etape. După 14 zile după ce s-a dat prima dată cu soluţie, se va da a doua oară, iar după alte 7 zile, va urma cea de-a treia etapă. Primăria Târgu-Jiu, conform legii, are obligaţia să facă dezinsecţie în toate zonele verzi, noi am insistat foarte mult pe faleza Jiului, pe parcurile din Târgu-Jiu şi în zonele verzi dintre blocuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu. Împrăştierea substanţelor, care nu sunt dăunătoare oamenilor sau animalelor, se desfăşoară dimineaţa foarte devreme.

Subsolurile blocurilor, problema asociaţiilor de locatari

Cu toate că Primăria Târgu-Jiu desfăşoară dezinsecţia în parcurile şi spaţiile verzi din municipiu, rămâne totuşi problema subsolurilor de blocuri. De această problemă ar trebui să se ocupe însă, asociaţiile de proprietari, însă aceştia nu s-au ocupat de ţânţari. „Nu facem dezinsecţia la subsolurile de blocuri, pentru că aceasta este obligaţia celor de la asociaţie. În ceea ce priveşte perioada următoare, facem apel la cei de la asociaţii să facă aceste dezinsecţii”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt. Primăria face apel la asociaţiile de locatari, să pornească şi aceştia o campanie anti-ţânţari, care sunt şi purtători de boli, solicitându-le ca în paralel să se ocupe de dezinsecţia scărilor de bloc şi a subsolurilor acestora, cu orice firmă care are acest obiect de activitate.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here