Într-o singură zi, amenzi de o jumătate de miliard vechi

348

actiuniiiiPe parcursul zilei de miercuri, 29 iunie, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat, la nivelul întregului judeţ, acţiuni tematice pentru combaterea vitezei excesive, a depăşirilor neregulamentare, precum şi a conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului.

În timpul acestor acţiuni, poliţiştii rutieri au constatat 220 de abateri de la Codul rutier, în cele mai multe cazuri, 87, fiind vorba despre conducători auto care nu respectau regimul legal de viteză. De asemenea, poliţiştii au mai identificat 16 conducători auto care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice, 27 conducători auto sau pasageri care nu îşi cuplaseră centura de siguranţă, opt pietoni care au traversat neregulamentar. Valoarea amenzilor constatate a depăşit suma de 47.000 de lei. Cu ocazia acţiunilor executate, poliţiştii rutieri au identificat şapte conducători auto, săvârşind abateri, care, pe lângă sancţionare contravenţională, au atras şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Trei conducători auto au fost identificaţi efectuând neregulamentar manevra de depăşire, doi circulând cu viteză care depăşea cu peste 50 km/h pe cea maxim admisă, unul neacordând prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare şi unul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, 17 conducători de mopede, identificaţi că nu respectau obligaţiile ce le revin atunci când se deplasează pe drumurile publice, au fost sancţionaţi contravenţional de poliţiştii rutieri.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here