Ceană, nota 9,65 la examenul de manager la Turceni

119

SPITAL ORAS TURCENISpitalul Orăşenesc Turceni a organizat concurs pentru postul de manager. Deşi au fost multe persoane interesate de această funcţie, la concurs s-a înscris doar Mihaela Ceană, director interimar. Examenul a fost susţinut ieri, Mihaela Ceană promovându-l cu nota 9,65.

În pofida faptului că nu a avut niciun contracandidat, Miahela Ceană nu a putut să-şi stăpânească emoţiile dinaintea examenului, cu toate că s-a şi pregătit serios pentru concurs. Totuşi, pusă în faţa întrebărilor testului grilă, ea a reuşit să se concentreze şi s-a descurcat foarte bine, obţinând nota 9,80. Cu acest rezultat s-a prezentat în faţa comisiei de examinare pentru susţinerea proiectului, la această probă obţinând nota 9,50. Prin urmare, Mihaela Ceană a promovat examenul pentru postul de manager al Spitalului Orăşenesc Turceni cu nota 9,65. „Am avut emoţii, ca la orice examen, dar am reuşit să le depăşesc şi am luat 9,80 la testul grilă şi 9,50 la susţinerea proiectului, nota finală fiind 9,65. Miercuri se întruneşte Consiliul de Administraţie şi validează rezultatul”, a mărturisit Miheala Ceană, managerul Spitalului Orăşenesc Turceni. Astfel, pentru următorii trei ani, conform legislaţiei în vigoare, la conducerea Spitalului Orăşenesc Turceni se va afla Mihaela Ceană, până ieri manager interimar. Aceasta are planuri mari pentru unitatea spitalicească din Turceni, luptând pentru a o transforma într-un spital de talie europeană, cu condiţii şi donări în conformitate cu cerinţele comunitare, dar şi cu cadre medicale care să asigure serviciile cerute de pacienţi. Uşor nu-i va fi să-şi atingă target-urile propuse, însă pentru că este o luptătoare şi nu renunţă până nu realizează ce şi-a propus, cu siguranţă Miheala Ceană va reuşi să ducă la bun sfârşit toate proiectele.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here