O parte dintre angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au câştigat procesele care se judecă încă de anul trecut. Curtea de Apel Craiova le-a dat câştig de cauză acestora, ceea ce înseamnă foarte mult pentru ei, întrucât îşi vor primi sporurile pe care le pierduseră.
Reîncadrarea la Legea 330/ 2010 a salariaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a condus la diminuarea veniturilor acestora. La vremea respectivă, simţindu-se nedreptăţiţi, angajaţii DGASPC Gorj au participat la mai multe mitinguri de protest. Până la urmă au ajuns în instanţă cu nemulţumirile lor, spre a fi soluţionate. „Acesta este al doilea an când se judecă procesele noastre. Este al doilea recurs la Curtea de Apel Craiova. Este vorba despre reîncadrarea pe Legea 330/2010, iar apoi a apărut noua lege pe 2011, noi fiind prinşi la mijloc”, a explicat Domnica Gridan, preşedinta Sindicatului SANITAS din DGASPC Gorj.
Soluţii favorabile salariaţilor DGASPC
Recent au apărut şi primele soluţii date de Curtea de Apel Craiova în aceste dosare, dându-li-se câştig de cauză salariaţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Vestea bună, după cum confirmă şi Domnica Gridan, este că „Direcţia a dat o dispoziţie de repunere în drepturi”. Prin urmare, angajaţii DGASPC Gorj sunt fericiţi că începe să se remedieze situaţia lor, veniturile lor crescând odată cu pronunţarea instanţei de judecată. Totodată, reprezentanţii sindicatelor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului continuă să lupte pentru drepturile membrilor lor, în vedere câştigării tuturor drepturilor pe care aceştia le-au pierdut de-a lungul perioadei de criză.
Minodora Sucea