Doi tineri, prinşi în trafic fără permis

330

Data de 25 iunie s-a dovedit ghinionistă pentru doi tineri din Gorj, prinşi în trafic fără permis de conducere. Pe numele unuia dintre tineri a fost întocmit dosar penal, iar celălalt este cercetat acum de poliţişti pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi fără a avea permis de conducere.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 25 iunie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ţânţăreni au oprit pentru verificări pe T.C., de 19 ani, din comuna Ţânţăreni, care conducea pe DC 51 Floreşti, o motocicletă. În urma controlului efectuat, poliţiştii au stabilit că motocicleta nu era înmatriculată în circulaţie, iar tânărul nu poseda permis de conducere. T.C. este acum cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. Un alt tânăr prins în trafic fără a avea permis de conducere este B.M.C., de 24 ani, din Bumbeşti-Jiu. În noaptea de 25.06.2011, orele 00.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu l-au depistat în trafic pe B.M.C. din localitate. Acesta conducea un autoturism DJ 665-Curtişoara. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul avea permisul de conducere reţinut, exercitarea dreptului de conducere fiindu-i suspendată pentru abateri la normele rutiere. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendată.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here