Cinci medici noi, la Spitalul Orăşenesc din Rovinari

466

medici Rovinari facuta de mariaÎn urma procesului de redistribuire a personalului medical din unităţile sanitare reprofilate, la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari au ajuns cinci cadre medicale. Astfel, s-a reuşit dublarea numărului de medici pe compartimentele respective. Totuşi, la acest spital ar mai fi nevoie de angajarea a încă trei medici, însă, deocamdată, angajările în sistemul sanitar sunt blocate.

Reprofilarea anumitor unităţi spitaliceşti a însemnat un nou loc de muncă pentru cadrele medicale. Prin procesul de redistribuire, la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari au ajuns cinci medici specialişti, fapt confirmat de managerul Robert Calotescu: „ne-au venit patru medici de la Sadu şi unul de la Strehaia; este vorba despre un cadru medical la Pediatrie, la Neurologie, la Ginecologie şi la compartimentul Medicină Generală”. Din fericire, angajarea acestor cadre medicale aduce unităţii angajatoare o serie de beneficii. „S-a dublat numărul de medici pe compartimente; totodată creşte şi adresabilitatea. Prin venirea acestor medici am câştigat şi la numărul de paturi; adică, aveam 121 şi prin reducerea numărului paturilor, impusă de minister, ne lăsaseră cu 105, iar după venirea celor cinci cadre medicale ne-au aprobat 113 paturi contractabile cu casa de asigurări de sănătate”, explică Robert Calotescu, managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari.

Posturi vacante la spitalul din Rovinari

Prin redistribuirea personalului medical din unităţile reprofilate nu s-a rezolvat nici pe departe problema deficitului de personal din spitale. În acest sens, la Spitalul Orăşenesc din Rovinari ar mai fi nevoie de medici, dar şi de un farmacist pentru farmacia unităţii. „Am avea nevoie de un medic radiolog, de farmacist şi de un medic la medicină de laborator. La momentul de faţă avem la Radiologie un medic cu jumătate de normă, la fel şi la farmacie, iar la medicină de laborator avem doi medici pe jumătate de normă. Deocamdată posturile sunt blocate şi nu se pot face angajări. În acest caz, ne descurcăm cum putem”, adaugă managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari. Deşi este destul de dificil ca activitatea în spital să se desfăşoare în condiţii optime, dat fiind faptul că posturile vacante sunt şi blocate, totuşi, conducerea Spitalului „Sfântul Ştefan” din Rovinari face eforturi pentru ca pacienţii să nu fie afectaţi de această problemă, sperând, în acelaşi timp, că angajările în sistem vor fi deblocate în scurt timp şi se vor putea face angajări pe posturile vacante.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here