Prinşi în flagrant, la furat

393

prinsi 1Un braşovean şi un târgujian au fost prinşi de către poliţiştii gorjeni în flagrant, la furat. Dacă primul s-a ales cu dosar penal pentru 90 de lei, târgujianul este cercetat penal pentru că a fost prins cu arbori tăiaţi ilegal. Şi un mehedinţean de 43 de ani, a fost depistat de către poliţişti, după ce a furat de la Cariera Roşiuţa.

Poliţiştii Postului de Poliţie Bărbăteşti au identificat, în seara zilei de marţi, pe drumul comunal Musculeşti, un bărbat de 43 ani, din comuna Săuleşti, în timp ce acesta transporta cu o căruţă, un număr de 5 arbori, esenţă salcâm. Bărbatului i-au fost solicitate documentele de provenienţă pentru materialul lemnos transportat. Cel în cauză nu deţinea astfel de documente, din verificările efectuate, poliţiştii stabilind că arborii i-a tăiat din punctul „Zăvoi” al pădurii aparţinând Ocolului Silvic Târgu-Cărbuneşti. Materialul lemnos în volum de 1,305 metri cubi, a fost indisponibilizat şi lăsat în custodia unui localnic din Bărbăteşti. Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal, care va fi înaintat la finalizarea cercetărilor, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Dosar penal pentru 90 de lei

În noaptea de 23 iunie, în jurul orelor 02:30, în timp ce acţionau pe raza de competenţă, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ioneşti au observat că în apropierea sediului unei societăţi comerciale, în curtea interioară, se afla un bărbat, a cărei prezenţă nu se justifica la acea oră. Urmărindu-l, poliţiştii au constatat că acesta a pătruns în interiorul sediului. După câteva minute, timp în care suspectul a căutat prin spaţiile interioare, poliţiştii au intervenit şi l-au imobilizat. Asupra suspectului, un tânăr de 28 de ani, din municipiul Braşov, poliţiştii au găsit suma de 90 de lei. S-a stabilit că suspectul a sustras suma de bani, chiar din biroul şefului de secţie al societăţii. Suma de bani a fost ridicată şi restituită părţii vătămate. Poliţiştii l-au condus pe suspect la sediul postului de poliţie, pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Mehedinţean, la furat în Cariera Roşiuţa

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au efectuat, miercuri, un control la un centru de colectare a deşeurilor feroase, situat în satul Roşiuţa. Pe parcursul controlului, poliţiştii au constatat că aici erau depozitate două traverse metalice pentru tronsoane de bandă transportoare. Din verificări s-a stabilit că bunurile au fost aduse cu o autobasculantă de către un bărbat de 43 ani, din comuna Floreşti, judeţul Mehedinţi şi că acestea au fost sustrase din cadrul Carierei Roşiuţa. Cele două traverse, evaluate la suma de 500 lei, au fost restituite unităţii păgubite. Poliţiştii au întocmit pe numele suspectului, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here