16.9 C
Târgu Jiu
luni, mai 13, 2024

Arhive Lunare: octombrie 2022

Festival național de muzică populară la Târgu-Jiu

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene” are loc la Târgu-Jiu, în perioada 18 – 20 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși”, alături de Consiliul Județean Gorj și Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”. Festivalul-concurs îşi propune „să încurajeze şi să contribuie la descoperirea a cât mai multor talente, să promoveze şi...

Despăgubiri pentru un fost parlamentar de Gorj. Banii vor fi donați

Fostul deputat de Gorj Victor Ponta vrea să doneze 10.000 de euro unor copii orfani, după ce a câștigat procesul cu fostul său coleg de partid, Marian Vanghelie. Fostul premier l-a dat în judecată pe Vanghelie după ce acesta din urmă a declarat într-o emisiune tv că, pe vremea când lucra la Guvern, Ponta ar fi luat bani de la...

Eveniment literar – Scriitorul gorjean George Drăghescu a cucerit Trofeul Festivalului Internațional al Aforismului pentru Românii de pretutindeni la Ediția a III-a, Tecuci

Sub egida fundației Pelin, Educație fără Frontiere, a Primăriei Municipiului Tecuci și a Bibliotecii Municipale „Ștefan Petică” a avut loc ediția a VI-a a Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni, pe 7 octombrie 2022. Juriul festivalului, prezidat de Vasile Ghica, a decernat Trofeul „Sapiens Piroboridava” domnului George Drăghescu, care încununează o creație literar-aforistică de o viață. Totodată...

FOTO| Accident la Bălești, o victimă

ISU GJ a fost solicitat să intervină, la Bălești având loc un accident de circulație. Au fost implicate două autoturisme iar la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detasamentului de Pompieri Tg Jiu, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. ”În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă, conștienta, cooperantă și...

Trei milioane de euro pentru un colegiu din Târgu Jiu

Căminul, sala de sport și clădirea în care funcționează Colegiul Tehnic "Ion Mincu" intră în reabilitare cu finanțare prin PNRR, a anunțat primarul Marcel Romanescu. „Sunt peste 3 milioane de euro care vin la Târgu Jiu doar pentru acest proiect pe care echipa de la primărie l-a conceput într-un timp foarte scurt. Proiectul prevede lucrări de reabilitare a pereților exteriori, a...

O mie de noi cazuri de COVID şi 13 decese

O mie de noi cazuri de Covid și 13 decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunțat marți Ministerul Sănătății. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.015, cu 117 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 108...

Post de administrator financiar la școală

Școala Gimnazială Capu Dealului, comuna Brănești, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de administrator financiar (0,5 normă). Se cer studii superioare economice și vechime de cel puțin 3 ani în specialitatea studiilor necesare ocupării postului. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 21 octombrie 2022, ora 14.00: termenul limită pentru...

Nicolae Ciucă:13 miliarde de euro pentru infrastructura energetică

Premierul României suţine că Guvernul va investi 13 miliarde de euro în modernizarea infrastructurii energetice a ţării noastre. Şeful Executivului a participat, luni, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a unor contracte finanţate din Fondul pentru modernizare destinate dezvoltării şi modernizării infrastructurii energetice naţionale. "Este un demers pe care îl vom continua, ţinând cont de măsurile care au fost luate...

O organizație ce nu are legătură cu CNET se va ocupă de prestația artistului Oscar

Organizatorii Balului Bobocilor de la Colegiul Național "Ecaterina Teodoroiu" anunță că prestația artistului Oscar împreună cu after party-ul de după bal, din data de 10.11.2022 vor fi organizate separat, de o altă organizație, ce nu are legatură cu Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu”. La finalul Balului Bobocilor de la Colegiul Național "Ecaterina Teodoroiu" va cânta Trupa Novus. Ulterior, după închiderea Balului...

Pensionarii ies în stradă. Vor protesta la Guvern și toate prefecturile din țară

Federaţiile naţionale reprezentative ale asociaţiilor de pensionari organizează, marţi, la Guvern, dar şi la sediile tuturor prefecturilor din ţară, proteste prin care solicită respectarea obligaţiei constituţională de a creşte nivelul de trai prin creşterea pensiilor. Protestatarii susţin că acţiunile de protest au la bază refuzul Guvernului de a aproba majorarea pensiilor asigurărilor sociale de stat, precum şi refuzul de a...

Rechizitoriul mascaților SAS trebuie modificat! Elemente eliminate din anchetă de către judecătorul de Cameră Preliminară

Rechizitoriul prin care cei șase polițiști ai IPJ Gorj, cinci fiind mascați ai SAS, au fost trimiși în judecată în luna iulie, sub acuzațiile de tentativă de omor și tortură și purtate abuzivă în cazul ,,Dodoi” trebuie modificat. Cel puțin asta a stabilit judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Gorj, care s-a pronunțat, ieri, pe măsuri și excepții,...

Virgil Popescu, așteptat la Termocentrala Rovinari. Ce-i vor spune liderii sindicatelor, liderii Pieței!

CE Oltenia sărbătorește, vineri, 50 de ani de la punerea în funcțiune a Termocentralei Rovinari. Cu această ocazie, Virgil Popescu a anunțat că va veni în Gorj. Ministrul Energiei le-a spus liderilor Sindicatului Energia Rovinari, la întâlnirea din 4 octombrie, că va veni în Gorj, acesta fiind așteptat vineri, 14 octombrie: ,,Ne-a promis că vine la Termocentrala Rovinari în următoarele...

A tăiat „din greșeală” fagul din pădurea vecinului. Condamnare!

Un bărbat din comuna gorjeană Bustuchin s-a ales cu o condamnare de opt luni de închisoare pentru tăiere ilegală de material lemnos. Gorjeanul nu va ajunge în spatele gratiilor, executarea pedepsei fiind amânată pe un termen de supraveghere de doi ani. Fapta a fost comisă în urmă cu mai bine de patru ani. Bărbatul rămăsese fără lemne de foc, așa...

CRONICA MUZICALĂ

În anul 1902 a luat ființă Societatea Muzicală ,,Lyra Gorjului”, ecoul mișcării artistice inițiată de compozitorul George Ștefănescu, considerat creatorul şcolii româneşti de canto. Ca fondator al trupei de Operă Română din cadrul Teatrului Naţional din Bucureşti (1885) și organizator al Companiei lirice române (1892) şi al Societăţii lirice române (1902), prezența sa influențează o adevărată reînnoire mnuzical-artistică în...

Învăţătura Preotului de altar – Biserica de Parohie este «Casa Lui Dumnezeu»! – „Aceasta nu e alta fără numai Casa lui Dumnezeu, aceasta e poarta cerului”!

Orice biserică, prin oficierea slujbei de târnosire, devine Casă a lui Dumnezeu, pentru că omul își arată iubirea față de Dumnezeu în Biserică. Parohia, între lume şi Împărăţia lui Dumnezeu, înseamnă totodată că, fiind în lume, suntem în Casa lui Dumnezeu, adică la noi acasă! Clerul împreună cu toţi credincioşii adunaţi în biserică ascultă cuvânt de învăţătură privind importanţa...

Primăria Târgu-Jiu: Trei proiecte noi pe PNRR

Primarul municipiului, Marcel Romanescu, anunță că UAT-ul a făcut diligențele necesare pentru accesarea fondurilor PNRR pentru trei proiecte. ,,Am depus documentația pentru încă 3 obiective deosebit de importante cu finanțare prin PNRR. Este vorba despre renovarea energetică a cantinei Colegiului Național ,,Ecaterina Teodoroiu”, în valoare de aproape 250.000 de euro, a căminului de la Liceul Tehnologic ,,Henri Coandă”, în valoare...

Muntele din noi

Cei ce doresc să petreacă, fie în cadrul unei expediții în toată regula ori numai pentru câteva ore, în decorului montan de excepție al Gorjului, au la dispoziție o multitudine de facilităţi care de care mai interesante. Astfel, pot străbate unul sau mai multe din cele 40 trasee montane pedestre principale ori adiacente din Parîng, Vulcan, Godeanu ori munţii Cernei,...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Înființarea culturilor de toamnă

1 – Culturile și agrotehnica lor Campania de toamnă, care deja a început, este cea mai grea campanie din tot anul agricol, căci ea presupune recoltarea multor culturi, înfiinţarea altora, punerea bazelor tehnologice pentru multe culturi de primăvară, iar dacă adăugăm la acestea şi eforturile specifice cu zootehnia, de orice fel, realizăm uşor volumul enorm de muncă pentru fermieri. Plasaţi...

Magazin amendat cu 10.000 lei

Aproape 200 de controale au fost efectuate de inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, în ultima săptămână, în unități și obiective din județ, în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor. În timpul controalelor efectuate au fost aplicate cinci amenzi de 14.800 lei unor operatori și persoane fizice din Cruşeţ, Godineşti, Târgu-Jiu şi Teleşti. Cea mai mare...

Bani europeni pentru tineri

Tinerii între 15 și 24 de ani vor primi sprijin financiar de până la 10.000 de euro pentru a pune în aplicare acțiuni locale în comunitatea lor, în regiunile din UE cele mai afectate de tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Proiectul EUTeens4Green, cofinanțat de Uniunea Europeană, se adresează tinerilor și grupurilor de tineri sau...

Gorj: Transportul public, verificat de Poliție!

* Șofer de taxi, prins băut la volan * Certificate de înmatriculare, retrase, permis de conducere, reținut Polițiștii rutieri au acționat, în sistem integrat, pe drumurile publice din județul Gorj, pentru verificarea transportului public de persoane, a anunțat IPJ Gorj într-un comunicat de presă. Verificările au avut loc ieri dimineață, fiind oprite în trafic 165 de mașini. Unui șofer i s-a ridicat...

Mitropolitul Olteniei a resfinţit Biserica din Parohia Gornăcel, comuna Schela, Gorj (I) – ,,La biserică venim şi ne naştem din apă şi din duh, pentru că biserica este mamă...

În ziua de 9 octombrie 2022, în Duminica a 20-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul «Sf. Proroc Ilie Tesviteanul» din Parohia Gornăcel, comuna Schela, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, Protoiereu PC Părinte Marian Mărăcine şi Preot Paroh PC Părinte Pupăză Viorel, după care a oficiat...

Înfrângere pentru UCB

Handbaliștii de la CS UCB Târgu Jiu au fost învinși în runda a patra a Diviziei A. Gorjenii nu au avut replică pentru SCM Poli Timișoara, înregistrând primul eșec al sezonului la un scor sever, 45-26 (24-12). ,,Gazdele au aliniat cea mai bună formație, beneficiind de aportul a opt jucători titulari la prima echipă, care evoluează în Liga Zimbrilor,...

Trei echipe rămân neînvinse la Liga 4

Jiul Rovinari, CSO Turceni și Pandurii Târgu Jiu, ultima cu un joc mai puțin, sunt formațiile care nu au pierdut până acum în Liga 4. După ce a câștigat Supercupa Gorjului, trupa lui Ion Lițoiu are un parcurs perfect în campionat, trecând în runda a cincea de o altă echipă cu pretenții, Vulturii Fărcășești. Gazdele s-au impus la o...

Medic răpus de boală. Mesajul Colegiului Medicilor Gorj

Colegiul Medicilor Gorj deplânge moartea medicului anestezist Valeriu Stăvilă. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, fiind răpus de o boală nemiloasă. „Colegiul Medicilor Gorj deplânge plecarea dureroasă dintre noi a medicului Valeriu Stăvilă. Originar din Republica Moldova, doctorul Stăvilă a făcut cinste județului Gorj și Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, prin activitatea sa remarcabilă...

Vaccinați împotriva variolei maimuței

Șase persoane au fost vaccinate în România până în prezent împotriva variolei maimuței, a anunțat luni Ministerul Sănătății. Până în prezent, în România au fost înregistrate un număr de 40 cazuri de îmbolnăvire cu variola maimuței. În ultima săptămână nu au fost confirmate noi cazuri de variola maimuței.  

ASF: Strategia pentru dezvoltarea pieței de capital, în consultare publică

„Strategia Națională pentru Dezvoltarea Pieței de  Capital 2022 - 2026”, un proiect derulat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în colaborare cu Ministerul Finanțelor, având drept consultant Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), a fost publicată la secțiunea Transparență decizională, pe site-ul Ministerului Finanțelor. Strategia a avut la bază ,,Raportul OECD privind piața de capital din România” care a propus, în urma unei analize aprofundate a pieței de capital din...

Peștișani: Concurs cu sarmale și piftii! Înscrieri!

Având în vedere faptul că pe data de 16 octombrie va avea loc Festivalul Sarmalelor și Piftiilor, organizat în comuna Peștișani de către Consiliul Județean Gorj, Asociația „Acasă la Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” și Primăria și Consiliul Local Peștișani, vă invităm pe această cale să participați la concursul culinar organizat cu această ocazie. Puteți participa cu: sarmale...

Apel pentru consumul produselor românești

„Dacă nu ne implicăm ca prioritar să cumpărăm produse româneşti, nu dăm nicio şansă nici industriei româneşti, nici locurilor de muncă”, a spus luni Marcel Ciolacu, liderul PSD, la târgul organizat de Ministerul Agriculturii cu ocazia „Zilei Naţionale a Produselor Româneşti”. „Nu va veni un an uşor anul viitor, dacă nu ne mobilizăm pe toate sectoarele, HORECA, restaurante, supermarketuri, să...

Succes mare pentru CSM Târgu Jiu! Andrieș: Am câștigat împotriva unei echipe galonate

CSM Târgu Jiu a obținut a doua victorie în Liga Florilor din acest sezon. Așa cum și-au obișnuit suporterii, gorjencele au stabilit deznodământul partidei în ultimele secunde, iar de data aceasta finalul a fost unul fericit. Gazdele au trecut cu 29-28 de Măgura Cisnădie, Angela Pușcaș fiind jucătoarea care a adus punctul decisiv. Drama s-a accentuat în ultimele 5...

Expoziție de arte vizuale „INSIDE/OUTSIDE“, la Târgu-Jiu

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu și Centrul de Cercetare Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși”, organizează joi, 13 octombrie, ora 17.00., la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși”  din Târgu Jiu, strada Traian nr. 27, parter, vernisajul expoziției personale de Arte Vizuale  „INSIDE/OUTSIDE “, al artistei Laura  SEMENOV . Curator:  Conf.univ.dr....

10 octombrie – Ziua celui mai bun prieten al omului

Astăzi este ziua celui mai bun prieten al omului! 10 octombrie – Ziua Mondială a Câinelui! De sute de ani, câinele este cunoscut drept cel mai bun prieten al omului și, indiferent de rasă, dimensiune sau aspect, câinele este cel mai iubit animal de companie din istoria omenirii. În fiecare an celebrăm ziua internațională a câinelui, în semn de respect...

Vouchere pentru alimente, blocate

Mai mulţi români care primesc vouchere pentru alimente în valoare de 250 de lei spun că s-au trezit cu cardurile blocate, după ce nişte greșeli banale i-au costat scump. Oamenii au primit vouchere sociale pentru alimente oferite prin programul guvernamental "Sprijin pentru România" pentru a cumpăra produse alimentare și mese calde, iar unii beneficiari au achitat cu ele detergenţi ori mâncare pentru...

Contestație: Mascatul SAS rămas după gratii, din nou, în fața instanței Tribunalului Gorj! De ce un singur vinovat?

* Contestație miercuri: judecătorii aplică, sau nu, principiul egalității în fața legii? * Restul inculpaților, în arest la domiciliu, de săptămâna trecută * Buligan Ionuț Alin, încă după gratii la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova * Mascații SAS, inculpați pentru aceleași fapte în cazul ,,Dodoi”, diferențiați în privința măsurilor preventive * Nu a început judecata dosarului penal dar se creionează finalul: avem un...

CE Oltenia, cifre negre! 39 de salariați au murit în acest an. Ultimii doi salariați au decedat la 47, respectiv 49 de ani!

* Lucrau în producție Doi dintre angajații CE Oltenia au murit în aceste zile. Este vorba despre Ion Unguru, lăcătuș, de numai 47 de ani, care lucra la Cariera Tismana și Costel Lăcătușu, care avea doar 49 de ani, excavatorist la Cariera Lupoaia. Administrația CEO ignoră, de ani de zile, această situație absolut alarmantă, și nu face nimic pentru a îmbunătăți...

LISTA directorilor de școli numiți fără concurs

Șapte directori și directori adjuncți de școli au fost numiți în funcții, fără concurs, de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Aceștia au picat sau nu au participat la ultimele trei sesiuni ale concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor de conducere din școli. Sunt patru directori „plini” și trei adjuncți care au fost detașați în funcții pe o perioadă de un an. Este...

Câți pensionari trăiesc din pensia minimă

Un pensionar cu venituri mici încasează, în plus de la stat, o îndemnizație socială, lunară. Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost de 1.146.973 în septembrie 2022, cu 300 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, a anunțat Casa Naţională de Pensii. Dintre aceştia, 1.026.091 erau pensionari din sistemul public iar 120.882 erau pensionari...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Răcorire a vremii și înnorări temporare la începutul săptămânii

Pe parcursul zilei de azi {Luni, 10 Octombrie 2022} vom asista la un văzduh predominant noros, cu scurte perioade în care poate să se ivească și soarele în unele zone din județ, câțiva stropi de ploaie fiind așteptați în zonele montane, fiind posibili și în arealele submontane. Per ansamblu, atmosfera se va menține în continuare plăcută, chiar dacă temperaturile...

Ca la noi, la nimeni – Vorbărie, fumigene și amânări în practica guvernelor!

Motto: „Dacă aștepți o confirmare din exterior și dacă asta este busola ta, exteriorul, nu ai nicio șansă. De ce? Pentru că de multe ori în România sunt apreciate falsele valori sau poți să fii foarte bun și să nu se dea doi bani pe tine.” - Deborah Feldman Lumea aproape că nu mai are încredere în clasa politică de...

Casa Tineretului va fi modernizată. Cum va arăta după reabilitare

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat proiectul de modernizare și reabilitare a Casei Tineretului din Târgu-Jiu. Investiția depășește 5 milioane de euro. „Mulțumesc echipei de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, echipei de la Consiliul Județean Gorj și colegilor de la Compania Națională de Investiții pentru sprijinul acordat deoarece, în urma avizului acordat astăzi (n.red. joi, 6...

Oameni Iordan și oameni Marea Moartă

Imaginea din iconografie părea atât de vie! Iordanul avea ape limpezi, vad larg, la vremea Botezului. Când a ajuns el ca un pârâu cu apa colbuită, cu albia îngustă, de-abia susurând? Îl secătuise Marea Moartă? De ce nu exista și o reciprocă a curgerii? Ce îi dăruia marea această fără viață lui, măcar în ziua Botezului? Apa ei atât...

Sanctuare ale naturii – Locuri…

Realizatorii de clasamente ale zonelor cu potențial turistic ar putea merge, dacă tot vor să descopere locuri de excepţie, în câteva locaţii de pe teritoriul gorjean, mai precis, prin ţinutul montan al Jiului de Sus şi nu vor regreta deloc. Unul din aceste locuri, din păcate prea puţin mediatizat şi, implicit, cu puţine şanse de a apărea în clasamente este...

Educaţia…şi Lecţia curajului! – Judecătoarea Adriana Stoicescu – despre prostocraţia care îngroapă România! – „Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama...

Adriana Stoicescu este un remarcabil magistrat în cadrul Tribunalului Județean Timiș, mai exact şi mai direct spus, ea este vicepreședintele acestei instituții, devenind în ultimii ani foarte cunoscută publicului larg din România şi deosebit de respectată şi apreciată datorită analizelor sale pe diverse teme privitoare la: educație, cultură, asistenţă medicală, asistenţă juridică, minorități sexuale, o fire credincioasă şi cu...

Un spital din Gorj caută director

Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești organizează concurs pentru ocuparea postului de director financiar-contabil. La concurs se pot înscrie candidații care sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic și au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor. Postul va fi ocupat pe perioadă determinată, de 4 ani. Proba scrisă, care constă în...

FOTO| Termocentrala Mintia, tăiată și dusă la fier vechi!

Site-ul 60m.ro: Ahmad Ismail Saleh, președintele Mass Group, care a cumpărat la licitație activele Termocentralei Mintia, a venit în România pentru a da asigurări referitoare la bunele intenții și pentru a prezenta viitoarea investiție de un miliard de euro într-o centrală nouă pe gaze. “Pot să confirm aici în fața tuturor că nu ne vom atinge de niciun echipament vechi...

Grupele pentru preliminariile Euro 2024

Grupele pentru preliminariile Campionatului European din 2024, stabilite duminică, la tragerea la sorţi de la Frankfurt. Grupa A: Spania, Scoţia, Norvegia, Georgia, Cipru Grupa B: Ţările de Jos, Franţa, Irlanda, Grecia, Gibraltar Grupa C: Italia, Anglia, Ucraina, Macedonia de Nord, Malta Grupa D: Croaţia, Ţara Galilor, Armenia, Turcia, Letonia Grupa E: Polonia, Cehia, Albania, Insulele Feroe, R. Moldova Grupa F: Belgia, Austria, Suedia, Azerbaidjan, Estonia Grupa...

Șase decese Covid, în ultima zi

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 300 de cazuri noi de COVID-19, cu 369 mai puţine faţă de ziua precedentă. Au fost raportate 6 decese. Dintre cele 6 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 2 la categoria de vârstă...

Erorile au condamnat-o pe Viitorul la încă un eșec

Viitorul Târgu Jiu a pierdut din nou pe mâna ei! Formația pregătită de Florin Stîngă a fost învinsă, acasă, de FC Brașov, scor 2-3, asta deși a condus de două ori. O primă repriză nebună s-a terminat la egalitate, după ce Brînzan (5) și Claudiu Dragu (28-penalty) au punctat pentru gazde, iar două erori ale lui Opric au dus...

Ce aduce noul baschetbalist de la CSM? Xavier Cannefax: Sunt un jucător rapid, un competitor!

CSM Târgu Jiu speră să dea lovitura cu ultimul transfer. Echipei de baschet i s-a alăturat, săptămâna trecută, și americanul Xavier Cannefax (33 de ani). Adus pentru a evolua pe primele două poziții, sportivul de peste ocean a precizat ce l-a determinat să vină la Târgu-Jiu, dar a vorbit și despre stilul său de joc. ,,Vin într-o ligă foarte...

După Rădoi, și Badea cere transferuri: Fotbaliștii sunt blazați

Antrenorul Mirel Rădoi și-a pulverizat jucătorii după eșecul Universității de la FC Argeș, scor 1-0, iar tehnicianul oltean este sprijinit de directorul de la CSU Craiova, Pavel Badea, cel care a contribuit la redeschiderea secției de fotbal. Badea a declarat că actualii fotbaliști nu își pot depăși condiția și i-a sugerat patronului Mihai Rotaru să facă transferuri. În ultimii...

Nuntă cu colivă la Crușeț! Un tânăr de 27 de ani a murit căzând de pe prăjina pe care era pus bradul

Nuntă cu lacrimi la Crușeț, sâmbătă trecută. Asta după ce un tânăr nuntaș, de 27 de ani din localitate, s-a urcat pe o prăjină de câțiva metri, pe care fusese asezat bradul de nuntă, și a căzut în gol, de la înălțime. La contactul cu solul, tânărul a rămas inconștient. Deși a fost chemată la fața locului o ambulanță,...

Milioane de euro pentru investiții în infrastructură energetică

Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică schema de ajutor de stat destinată investiţiilor în infrastructura energetică, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, a anunțat ministrul de resort, Virgil Popescu. Schema are alocat un buget de 200 de milioane de euro. Schema de ajutor de stat se adresează unităţilor administrativ-teritoriale şi operatoriilor de transport şi distribuţie a energiei termice, care...

Ministerul Educației a lansat campania „Omul sfințește locul”

Ministerul Educaţiei a lansat pe pagina de Facebook rubrica "Omul sfinţeşte locul" prin care îşi exprimă recunoştinţa faţă de profesorii care schimbă în bine comunităţile educaţionale din care fac parte. "Începând de săptămâna aceasta, pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei, vom fi prezenţi cu rubrica săptămânală 'Omul sfinţeşte locul', în semn de recunoştinţă pentru oamenii care schimbă în bine...

Aproape 700 de cazuri și patru decese Covid

Aproape 700 de noi cazuri COVID sunt anunțate sâmbătă de către Ministerul Sănătății pentru ultimele 24 de ore și 4 decese. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.086 cu 69 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 117 persoane, cu 5 mai multe față de ziua...

Mitropolitul Olteniei va resfinţi Biserica din Parohia Gornăcel, comuna Schela, Gorj

În ziua de 9 octombrie 2022, în Duminica a 20-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul «Sf, Proroc Ilie» din Parohia Gornăcel, comuna Schela, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, Protoiereu PC Părinte Marian Mărăcine şi Preot Paroh PC Părinte Pupăză Viorel, după care va oficia Sfânta...

Aproape 700 de cazuri noi de COVID

Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 693 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 152 mai puţine faţă de ziua anterioară. La ATI sunt trataţi 112 pacienţi, dintre care 102 nu sunt vaccinaţi anti-COVID. Din totalul pacienţilor internaţi, 76 sunt minori, toţi fiind în secţii, cu opt mai puţini faţă de...

FOTO| Amenzi și confiscări de lemne

În perioada 3-7 octombrie a.c., polițiștii gorjeni au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, în urma cărora au confiscat peste 44 de metri cubi de material lemnos, anunță IPJ Gorj într-un comunicat de presă. Astfel, ”în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 24.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, privind stabilirea...

”Cupa Stejeret” – Circulație închisă

La data de 9 octombrie a.c., va avea loc Cupa "Stejeret" 2022. Din acest motiv, circulația va fi închisă pe DJ 675 Târgu-Cărbunești, între km 0 și km 4, în intervalul orar 08:00-13:30 și 14:30-20:00, a anunțat IPJ Gorj.

Alertă OMS! 66 de copii au murit din cauza unor siropuri de tuse

OMS a emis o alertă că patru siropuri pentru tuse și răceală produse de India's Maiden Pharmaceuticals ar fi putut ucide 66 de copii în Gambia și au fost distribuite în alte țări, transmite agenția Rador, citând cotidianul belgian Le Soir. Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus însuşi, a fost cel care a anunțat "Alerta...

Spitalul din Cărbunești caută director

Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești organizează concurs pentru ocuparea postului de director financiar-contabil, vacant, pe perioadă determinată de 4 ani. La concurs/examen se pot înscrie candidații care sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic și au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor. Concursul pentru ocuparea funcției specifice comitetului director...

Ajutoare de stat pentru culturile afectate de secetă

Peste 790.000 de hectare de culturi din 38 de județe, între care și Gorj, au fost afectate de secetă în această vară. Agricultorii vor primi ajutor de la stat. Este vorba de 875 de lei/ha. Condiția: producătorii agricoli din sectorul vegetal să lucreze minimum 0,1 ha inclusiv și maximum 200 ha inclusiv. În prezent, proiectul se află în dezbatere publică...

Casa Tineretului din Târgu-Jiu intră în reabilitare

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat proiectul de modernizare și reabilitare a Casei Tineretului din Târgu Jiu. „Mulțumesc echipei de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, echipei de la Consiliul Județean Gorj și colegilor de la Compania Națională de Investiții pentru sprijinul acordat deoarece, în urma avizului acordat astăzi (n.red. joi, 6 octombrie), va demara în cel...

„Zmeul” din Berlești a ajuns după gratii! De-abia acum!

După ani de zile în care a făcut pe „zmeul” prin comună, un individ din Berlești a ajuns, în sfârșit, după gratii, autoritățile judiciare găsind cu greu ac pentru cojocul acestuia. Victor Glăvan nu are un consătean care să nu se plângă de ieșirile sale violente, de-a lungul vremii acesta agresând inclusiv jurnaliștii care au venit să-i ceară un punct...

Trăiască partidul! Liberalul Dan Matei a primit serviciu la CEO

Pe baza carnetului de partid, Dan Matei, șeful PNL Motru, a devenit, peste noapte, specialist în achiziții publice. Altfel nu se explică prin ce minune absolventul de inginerie aeronautică se pricepe la achiziții pentru Complexul Energetic Oltenia. Acum, Matei devine subordonatul colegului său din partid, Daniel Burlan, același care a împiedicat altădată intrarea lui Matei în CEO. PNL a demonstrat,...

CE Oltenia va plăti mai mult pentru transportul de cărbune

Guvernul permite scumpirea ,,din mers” a transportului feroviar de cărbune pentru termocentrale, altfel fiind ,,iminentă” blocarea acestuia, arată Profit.ro, citând un document al Guvernului. ,,Prețurile acestor contracte au fost stabilite anterior declanșării conflictului armat din Ucraina și al crizei mondiale în domeniul piețelor de energie. Având în vedere creșterea explozivă a prețurilor la energie electrică, motorină, a costului forței de...

Premiera spectacolului ,,Cu sufletul nu-i de glumit de Dimitré Dinev”, în traducerea lui Dan Stoica – „Un spectacol priveghi, unde se mănâncă, se bea pentru sufletul răposatului, se deapănă...

Duminică, 9 octombrie 2022, de la ora 19.00 are loc, la sediul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” va avea loc premiera spectacolului ,,Cu sufletul nu-i de glumit”, de Dimitré Dinev. Traducerea a fost asigurată de catre Dan Stoica iar din distribuție fac parte: Valeriu Bâzu, Vlad Cristian Fiu, Iulian Marinescu, Adelina Puzdrea, Mihai Rădulea, Vlad Rădulea, Monica Sfetcu, Adrian Șerban, Simona...

Vânătoarea

Cum să-nțeleagă estrogenul că nu contează vânatul, ci vânătoarea, în sine, jocul vieții și al morții, ultima răsuflare? Asta e doar pentru cei mai tari de înger și cu o inimă de mătase sub o carcasă de travertin. Fetițele nu adoră puștile, nu știu ce e războiul, nu suportă să vadă sânge. Și câte fetițe în pantaloni, în lumea...

Angajări la un liceu din Târgu-Jiu

Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu face angajări. Instituția are nevoie de un îngrijitor pentru curățenie și de un secretar. Posturile sunt pe perioadă nedeterminată. Candidații care au cel puțin 8 clase și doi ani vechime în muncă pot depune dosarele de înscriere pentru a da cu mopul pe holurile liceului. În schimb, pentru postul de secretar se cer studii superioare,...

Drumuri din Arcani, modernizate prin „Anghel Saligny”

Mai multe drumuri din comuna Arcani vor fi reabilitate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Autoritățile au scos deja la licitație lucrările de proiectare şi execuţie pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local și străzi, în comuna Arcani, județul Gorj”. Străzile propuse spre modernizare sunt: Strada Jaleșului, Aleea Câmpurilor, Strada Bisericii, Aleea Ibrului, Aleea Viilor, Aleea Dealul Bătrân și...

Stîngă întâlnește echipa din orașul natal: Nu suntem favoriți

Fără îndoială, moralul nu este unul bun în vestiarul Viitorului Târgu Jiu, echipă care va juca în această rundă cu FC Brașov. Partida cu formația din orașul natal vine pentru antrenorul Florin Stîngă după două eșecuri consecutive. Gorjenii au fost eliminați din Cupa României de Dinamo București (0-1), apoi au cedat, în prelungiri, confruntarea de pe terenul liderului Oțelul...

Pompierii, în scop educativ la Școala Gimnazială din Stănești

Școala Gimnazială Stănești a fost vizitată joi de reprezentanții Inspectoratului de Urgență Gorj. ,,Pompierii au prezentat elevilor activități de prevenție, informare și pregătire, cu privire la situații de urgență cu care ne putem confrunta zilnic”, a transmis Andreea Măruță, directorul unității de învățământ. A.S.

Ocrotitorii Olteniei, Sfinți mari mucenici Serghie și Vah, sărbătoriți astăzi, 7 octombrie 2022

După ce miercuri, 5 octombrie 2022, i-am sărbătorit pe Sfinții cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea, vineri, 7 octombrie, este rândul altor doi sfinți ocrotitori ai Olteniei, Serghie și Vah, să fie cinstiți așa cum se cuvine în ziua pomenirii lor. SĂRBĂTOARE CU CRUCE ROȘIE ÎN CALENDAR În eparhia Olteniei astăzi este mare sărbătoare, cu cruce...

Se închid două centre de plasament din Gorj. Unde vor fi mutați copiii

Două centre de plasament pentru copii, aflate în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, își vor pune lacătul pe ușă și vor deveni istorie. Copiii lăsați în grija statului vor fi mutați și educați în case de tip familial. Acestea se vor regăsi în comunitate, pentru o integrare mult mai ușoară a tinerilor. În fiecare...

Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Sos de vită, perfect pentru diferite preparate

Lista de cumpărături pentru aproximativ 500 ml: * 3 litri fond de supă clară din legume sau apă; * 1,5 kg oase de vită; * 250 gr de Mirepoix (legume); * Morcovi, păstârnac, țelinã; * praz, ceapã; * 30 gr de pastă concentrată de roșii; * 10 gr de sare; * 5 linguri de ulei; * 7-8 boabe de piper; * 4 boabe de ienupăr; * 3 foi de dafin. Bouquet...

Iulia Andrei speră la un succes cu Cisnădie: Să ieșim victorioase și să mulțumim publicul

Handbalista de la CSM Târgu Jiu, Iulia Andrei, a fost foarte dezamăgită la finalul jocului pierdut de formația sa împotriva echipei din Slatina. Interul gorjencelor a declarat că alb-albastrele se pot revanșa duminică, deși întâlnesc un adversar superior din punct de vedere valoric. Formația noastră primește vizita trupei din Cisnădie, iar vizitatoarele pornesc favorite, având în vedere bilanțul sibiencelor...

Oltenii, îngrijorați înainte de meciul din Trivale: Ne lipseşte constanţa în rezultate

Universitatea Craiova joacă, în această seară, la Pitești. Meciul cu FC Argeș de pe Stadionul ,,Nicolae Dobrin” începe la ora 21.00. Antrenorul oaspeților, Mirel Rădoi, este conștient că formația din Trivale este în foame de puncte, dar nici Universitatea nu se poate lăuda cu o ,,zestre” prea bogată. Principalul din Bănie a declarat că Știința trebuie să-și impună ritmul...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne chemă să-I vorbim, atunci când peste sufletul nostru se aşterne durerea păcatului, pentru a-I cere ajutorul şi pentru a ne...

În Duminica a 20-a după Rusalii; Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Luca 7, 11-16 (Învierea fiului văduvei din Nain), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Evanghelie ne aduce înainte una dintre cele trei învieri pe care le-a înfăptuit Mântuitorul Iisus Hristos pe parcursul vieții Sale pământeşti, care conțin în ele un anumit aspect definitoriu al...

Găman respectă ,,codașa” Seriei 7: Le-am transmis băieților să fie concentrați

Gilortul Târgu Cărbunești joacă astăzi la Progresul Ezeriș, singura echipă care nu a acumulat puncte, până acum, în Seria 7. Partida începe la ora 15.00 și se dispută pe Stadionul ,,Gloria” din Reșița. Trupa lui Mario Găman este pe locul 2 în clasament și pare favorită certă în acest meci. Totuși, antrenorul gorjean vede o confruntare dificilă. ,,Este o...

BUNUL DUMNEZEU, să-l păstreze pe Domnul Constantin Avram în Raiul Ceresc, ,,Dă, Doamne, sufletului robului Tău Avram Constantin, loc binecuvântat şi îl așează în cortul drepților și sfinților care...

La un an de la sfânta adormire a trupului său, păstrăm aceeaşi pioasă amintire Domnului Constantin AVRAM, ca sufletul său blând care s-a înălţat la BUNUL DUMNEZEU, să fie mai aproape de pajiştile înrourate şi preapline de lumină ale Raiului Ceresc, pentru că şi acolo, poate că este un înger însetat de cultură şi mereu preocupat să dea unor...

Ziua Educației prin lectură, la școala din Stănești

,,Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea.” Nelson Mandela Cărțile ne educă spiritul și condeiul, ne modelează inimile și ne deschid mintea către imensitatea cunoașterii susțin organizatorii manifestării de la școala din Stănești. De altfel, elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale Stănești, Călești și Curpen au organizat activități literare și artistice, cu prilejul ,,Zilei...

Ajutor de încălzire pentru iarnă. Când se depun cererile la Târgu-Jiu

  Direcţia de Protecție Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu informează cetățenii că,  începând cu data de 17 octombrie 2022, pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie. Cererile se depun în centrele din locaţiile Clubului ,,Vârstei a Treia” din str. Olteniței și Clubului „Vârstei a Treia” din str. Mioriţei, de luni până vineri, în intervalul...

Anvelopele de iarnă vor lua locul celor de vară în curând – La ce să fim atenți?

În curând va veni sezonul rece și posesorii de autovehicule vor începe să schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă sau, dacă cele de iarnă au un grad de uzură destul de ridicat, vor căuta să achiziționeze unele noi. Este bine să știm cât mai multe despre mașină dar și despre setul de anvelope pe care am dori...

Încă un salariat al CEO a murit

Din nefericire, ieri a mai murit un salariat al CE Oltenia. Avea doar 54 de ani. Este vorba despre Dan Cauc, care lucra la Termocentrala Turceni și era lăcătuș repații. ”Avea 54 de ani și era căsătorit, doi copii, se imbolnăvise, avea cancer...Dumnezeu să-l odihnească în pace... Nici el n-a mai apucat pensia”, a spus unul dintre colegii săi.  

47 de români infectați cu virusul West Nile

Trei persoane s-au infectat cu virusul West Nile în ultima săptămână, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 47, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică Un număr de 23 cazuri s-au înregistrat în Bucureşti. Pe judeţe situaţia este următoarea: Botoşani (1), Brăila (2), Braşov (1), Constanţa (4), Dâmboviţa (2), Galaţi (3), Giurgiu (2), Ilfov (4), Iaşi (3), Olt (1),...

Post vacant la un liceu din Târgu-Jiu

Liceul cu Program Sportiv, Târgu Jiu, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de îngrijitor curățenie. Condiții: studii: 8 clase; vechime în muncă: 2 ani; fără antecedente penale incompatibile cu postul pentru care candidează. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 27 octombrie 2022, ora 10.00: proba scrisă; 31 octombrie 2022, ora 10.00:...

Guvernul a pregătit pentru populație taxe și impozite MAI MARI

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, întrebat în legătură cu amendamentul depus de senatorii din coaliţia de guvernare privind majorarea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie, menţionând că varianta privind stabilirea acestor impozite după grilele notariale a fost amânată, după ce autorităţile locale au atenţionat că acest lucru era imposibil de...

Se vor da înapoi banii plătiți în plus la curent. Condiții

Consumatorii care fac economie la energie electrică în acest an comparativ cu 2021 şi se încadrează în noile plafoane vor primi înapoi, la începutul anului viitor, banii plătiţi în plus, susţine ANRE. "În aceeași Ordonanță 27 (care stabilește tarifele la energia electrică pentru anul 2022), există o prevedere care spune că după ce închidem anul 2022, dacă o anumită categorie...

Oficial: Aceasta este componența BPJ-ului interimar al PNL Gorj! Cine va candida la președinția organizației, Cilibiu sau Iordache?!

Președintele interimar al PNL Gorj, Gigel Știrbu, a creionat noul Birou Permanent Județean al organizației liberale din județul nostru după ce structura centrală a stabilit că fostul BPJ, format, adevărat, din persoane apropiate fostului președinte Dan Vâlceanu, trebuie dizolvat. Din noua structură de conducere fac însă parte, echilibrat, toți primarii PNL, inclusiv Marcel Romanescu și viceprimarul Bejinaru, senatorul Ion...

Trei directori din CEO, înlocuiți din funcții! Vezi cine le ia locul!

Schimbările din PNL Gorj au determinat și unele permutări în funcțiile de conducere de la nivelul administrației Complexului Energetic Oltenia. Trei dintre ,,directorii lui Vîlceanu” au fost ,,decapitați”, miercuri, din pozițiile de conducere pe care le ocupau, la recomandarea Consiliului de Supraveghere. Emanoil Dragomirescu, directorul Direcției Comercial, Ion Dragu, directorul Direcției Servicii Suport și Sorin Chircu, director adjunct al Direcției...

Cazier curat pentru un șofer prins la volanul unei mașini radiate de cinci ani

Un bărbat din comuna gorjeană Baia de Fier a scăpat ușor după ce a fost prins la volanul unei mașini neînmatriculate. Autovehiculul fusese radiat din circulație de aproape cinci ani. Gorjeanul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. „În data de 01.01.2020, ora 20:30, organele de poliţie din cadrul Secției 9...

Trafic reluat pe Transalpina!

Circulația rutieră a fost reluată ieri dimineață pe Transalpina, în condițiile în care marți a fost închisă complet din cauza vremii rele. La munte a nins și a fost viscol, dar, între timp, vremea s-a mai îndreptat, așa că drumarii au put să curețe tot carosabilul acoperit cu gheață și zăpadă viscolită, iar ieri au putut să ridice bariera...

Secția de fotbal va avea zece grupe

Entuziasmul creat de deschiderea secției de fotbal de la CSM Târgu Jiu îi îndeamnă pe oficialii clubului gorjean să formeze mai multe grupe. Așa cum era de așteptat, foarte mulți copii s-au îndreptat către ,,sportul rege”, iar numărul de echipe va fi dublat în cel mai scurt timp. ,,Fotbalul merge foarte bine, se vede o evoluție de la fiecare...

Gorjean condamnat după ce și-a omorât soția în bătaie!

Un bărbat de 55 de ani din Turburea a primit o condamnare care îl va ține în spatele gratiilor probabil pentru tot restul zilelor sale, Tribunalul Gorj dispunând ca el să facă pușcărie după ce, în primăvară, și-a ucis soția. Gheorghe Bobocescu are de executat o pedeapsă de 25 de ani, la care se mai adaugă încă cinci ani de...

Târgu-Jiu: Covor asfaltic nou pe Strada Liviu Rebreanu

Se toarnă covor asfaltic pe strada Liviu Rebreanu, din cartierul Plopilor. “Societatea Edilitara folosește geogrila, o plasă specială aflată între cele două straturi de asfalt, metodă folosită, de altfel, în întreg cartierul. Aceasta asigură întreținerea eficientă și prelungește durata de viață a structurii rutiere, aplicându-se pentru ranforsarea și întreținerea suprafețelor asfaltice. Suntem conștienți că modernizarea întregului cartier este un proces...

Femeia obiect

Nici nu știi care imagine e mai tragică, a celor care, inconștienți, transformă femeia într-un obiect sau a însăși femeii care, în completă necunoaștere de Sine, se convertește, ea însăși, în șosete, izmene, masă, casă sau în oricare element terestru. Într-o opacitate absolută: Asta e menirea femeii pe Pământ!. Și mai ironic pare geamătul ce o însoțește toată viața, de...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Ligia Deca – un fel de…Monica Anisie cu altă misie? – Educația dezvoltă cunoașterea, imaginația, libertatea de a fi și de a gândi, invită...

După ce a trecut şi Ziua Mondială a Educaţiei şi după ce s-a aşezat în fotoliul cuvenit şi …cu venit mare, noul ministru de specialitate ne îndeamnă să pornim de la faptul că educatia a fost şi va fi totdeauna o temă care generează discuții tot mai aprinse între oameni, ceea ce reprezintă un lucru deosebit pentru toate persoanele,...

„Vreau primul meu job”. Proiect pe bani europeni pentru tinerii fără loc de muncă

Tinerii din regiunea S-V Oltenia pot beneficia de consiliere educațională și profesională sau de un curs de formare gratuit, sau chiar se pot dezvolta profesional, demarând o activitate pe cont propriu, înscriindu-se în proiectul „Vreau primul meu job”, derulat de Fundația World Vision România, în parteneriat cu o firmă din Rm.Vâlcea. Proiectul a luat startul în vara acestui an și...

Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Iarna este încă departe, vremea urmând să se încălzească accentuat în unele zone din județ

Cea de a doua decadă a săptămânii curente va sosi la pachet cu extinderea unei mase de aer cald, originară din nordul Africii, ce va cuprinde țara noastră, implicit teritoriul gorjenesc! Astfel, după o perioadă cu temperaturi mai modeste și precipitații răzlețe, cu accent pe zona de munte, unde s-au semnalat si ninsori la altitudini mari, ziua de azi {...

Bălăeț nu intră în panică după înfrângerile de la seniori

Directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, este încrezător că principalele echipe ale entității sportive se vor descurca mult mai bine în perioada următoare. Handbalistele senioare au avut evoluții încurajatoare în debutul campionatului, în fața unor formații cu bugete mult mai mari. Totuși, elevele lui Liviu Andrieș au pierdut dramatic confruntarea cu CSM Slatina, iar înfrângerea, suferită în...

Manu Tomescu, o nouă chemare în stradă pentru salariații CEO

În mai puțin de trei luni se încheie încă un an de proteste ale salariaților CE Oltenia care au ieșit în stradă pentru recuperarea grupei de muncă și apoi pentru aplicarea legii pentru pensionarea minerilor și energeticienilor care au muncit în condiții speciale. Iată un nou mesaj al vicepreședintelui sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, lider al Pieței, pentru că astăzi,...