LISTA directorilor de școli numiți fără concurs

5467

Șapte directori și directori adjuncți de școli au fost numiți în funcții, fără concurs, de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Aceștia au picat sau nu au participat la ultimele trei sesiuni ale concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor de conducere din școli.

Sunt patru directori „plini” și trei adjuncți care au fost detașați în funcții pe o perioadă de un an.
Este vorba de profesorii Cristi Ștefan Vătafu – director la Liceul Teologic Târgu-Jiu, Camelia Barbu – director la Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Motru, Florentina Stoenoiu – director la Școala Gimnazială Câlnic, Gabriel Matei – director la Școala Gimnazială nr.2 Motru, Cerasela Băltărețu – director adjunct la Liceul Auto „Traian Vuia” din Târgu-Jiu, Eugenia Duțuleasa și Mihai Manolache, ambii directori adjuncți la Liceul Tehnologic Turceni.
Numirile s-au făcut începând cu data de 5, respectiv 6 octombrie.

Treisprezece funcții vacante
La ultimul concurs organizat în această toamnă au fost scoase la concurs 13 posturi de conducere vacante în unitățile de învățământ preuniversitar din județ. Doar șapte profesori au reușit să promoveze concursul, fiind doi dascăli admiși pentru funcția de director adjunct la Liceul Tehnologic Motru. Postul a fost ocupat de candidatul care a obținut cea mai mare medie, respectiv 8.00. Este vorba de profesoara Elena Dreghici.
Cu o medie de 9.00, cea mai mare din această sesiune, prof. Anca Panduru ocupă postul de director adjunct al Liceului Tehnologic Baia de Fier.
Au mai fost numiți pe post, prin concurs, directori plini la școlile gimnaziale din Căpreni – Gabriel Constantin Slăvuțanu, Ciuperceni – Marcel Cobianu, Slivilești – Ovidiu Dumitru Popescu și la Școala Gimnazială nr. 1 Dănești – Valentin Tîlvescu.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Cum este posibil să fie numit un director adjunct la Liceul Auto , dacă postul nu a fost scos la concurs? Ce să mai spunem de directoarea numită la Câlnic care a dat de nenumărate ori concurs și nu a luat proba scrisă, dorea neapărat Școala Ciuperceni, unde a făcut ravagii când a fost directoare. După ultimul concurs a făcut depresie că nici acum nu a luat proba scrisă….oare pentru vindecarea ei i s-a oferit postul de director la Câlnic?

Comments are closed.