Cazier curat pentru un șofer prins la volanul unei mașini radiate de cinci ani

3505

Un bărbat din comuna gorjeană Baia de Fier a scăpat ușor după ce a fost prins la volanul unei mașini neînmatriculate. Autovehiculul fusese radiat din circulație de aproape cinci ani.

Gorjeanul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
„În data de 01.01.2020, ora 20:30, organele de poliţie din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, aflate în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, respectiv supravegherea şi controlul traficului rutier pe strada Plaiului din Novaci, au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului marca Ford, ce nu avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare”, potrivit rechizitoriului.
Șoferul le-a spus polițiștilor că nu are actele mașinii şi nici plăcuţele cu numărul de înmatriculare deoarece autoturismul este radiat din circulaţie. În mașină se afla și cumnatul bărbatului, de fapt proprietarul autovehiculului, care nu deține însă permis de conducere.
Autoturismul a fost verificat în bazele de date ale Poliţiei Române, oamenii legii aflând că Fordul era radiat din circulaţie din data de 23.02.2015.
Pentru că nu are antecedente penale, gorjeanul a scăpat cu o pedeapsă ușoară. „În temeiul art. (…), stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului, cu domiciliul în comuna Baia de Fier, sat Baia de Fier, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat. În temeiul art. 83 alin. 1 Cod Penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, a decis Judecătoria Novaci, la finele lunii septembrie.
Practic, pedeapsa se va activa doar în cazul în care bărbatul va mai comite vreo infracţiune, altfel el rămâne cu cazierul „curat“. Pentru asta, bărbatul va trebui să respecte însă mai multe măsuri de supraveghere.
Sentința magistraților din Novaci nu este definitivă.
I.I.