Cum să-nțeleagă estrogenul că nu contează vânatul, ci vânătoarea, în sine, jocul vieții și al morții, ultima răsuflare? Asta e doar pentru cei mai tari de înger și cu o inimă de mătase sub o carcasă de travertin. Fetițele nu adoră puștile, nu știu ce e războiul, nu suportă să vadă sânge. Și câte fetițe în pantaloni, în lumea asta mare! Jocurile vieții și ale morții nu sunt pentru turma, ci doar pentru cei aleși să le poată purta în arterele lor ca niște Atlași ducând pe umeri Pământul. De-o complicitate cu soarele și cu gândul. Doar răbufnind, uneori, cuvântul. Pacea inimii nu se obține, nici prin tăcere, nici prin lașitate. De-abia când îți pupi demonii pe creștet și pot spune* Trăiesc*, mergi înainte. Cât plângi în batistă, nu te vindeci. Te răsfeți, lamentându-te. Până nu vei simți ochii aceia de căprioară jertfindu-se, n-ai cum să-nțelegi viața, n-ai cum s-accepți moartea. Și jocul ăsta perfid e în pădurea fiecărui suflet, nu departe, peste mări și țări, ci în fiecare dintre noi.
Adina Popescu
