Starea vremii în Gorj, cu Darius Andrei Norocea – Iarna este încă departe, vremea urmând să se încălzească accentuat în unele zone din județ

1603

Cea de a doua decadă a săptămânii curente va sosi la pachet cu extinderea unei mase de aer cald, originară din nordul Africii, ce va cuprinde țara noastră, implicit teritoriul gorjenesc!
Astfel, după o perioadă cu temperaturi mai modeste și precipitații răzlețe, cu accent pe zona de munte, unde s-au semnalat si ninsori la altitudini mari, ziua de azi { Joi, 6 Octombrie 2022} va marca o creștere a temperaturilor, acestea urmând să se încadreze per ansamblu între: 8°C {la peste 2500 m ; Vf. Parângu Mare}…22°C { în zonele deluroase joase și de podiș, din județ}!
• Odată cu încălzirea accentuată a vremii din zonele montane, stratul de zăpadă depus va intra într-un rapid proces de topire!
Aspectul vremii va fi frumos pe durata întregii zile, precipitațiile fiind absente și în munți de această dată, cât si în restul teritoriului!
Văzduhul se va menține variabil cu înnorări temporare, iar vântul va sufla slab în întregimea județului!
Pe parcursul nopții { 6-7 Octombrie 2022}, atmosfera va fi similară, iar minimele termice se vor încadra în general între: -3°C {la peste 2500 m}…9°C { în localitățile sudice}!
Mai jos sunt remarcate valorile termice maxime estimate pentru ziua de azi, din principalele zone din Gorj:
• Târgu Jiu: 21°C
• Runcu: 21°C
• Padeș: 22°C
• Rovinari: 22°C
• Țicleni: 21°C
• Motru: 21°C
• Turceni: 22°C
• Târgu Logrești: 20°C
• Târgu Cărbunești: 20°C
• Novaci: 19°C
• Bumbești-Jiu: 20°C
• Defileul Jiului: 19°C
• Rânca: 12°C
• Vf. Parângu Mare: 8°C
• Vf. Oslea / Mț. Vâlcani: 10°C
• Vf. Gugu / Mț. Godeanu: 10°C
Analiză, text & editare foto 1,2:
Darius Norocea- Severe Weather Alert-Gorj
Foto 1- sursă: Wx.charts
Foto 3: Meteologix

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here