BUNUL DUMNEZEU, să-l păstreze pe Domnul Constantin Avram în Raiul Ceresc, ,,Dă, Doamne, sufletului robului Tău Avram Constantin, loc binecuvântat şi îl așează în cortul drepților și sfinților care din veac au plăcut Ție”!

1194

La un an de la sfânta adormire a trupului său, păstrăm aceeaşi pioasă amintire Domnului Constantin AVRAM, ca sufletul său blând care s-a înălţat la BUNUL DUMNEZEU, să fie mai aproape de pajiştile înrourate şi preapline de lumină ale Raiului Ceresc, pentru că şi acolo, poate că este un înger însetat de cultură şi mereu preocupat să dea unor evenimente istorice şi de profundă spiritualitate creştină, o culoare autentică şi o imagine vie, prin glasul de povestitor împătimit, care mereu dădea senzaţia că tot ar mai avea ceva de spus despre oameni şi despre această lume! Omul acesta era atât de obişnuit cu sărbătorile religioase şi cu evenimentele culturale ale urbei şi ale judeţului, cu toate că puţină lume ştia cine este în realitate domnul Constantin Avram, unul dintre cei mai însetaţi iubitori de viaţă spirituală, un căutător de lumină, un chip de om cumpătat şi luminat, un bun creştin dăruit credinţei, un iubitor de frumos şi, nu în ultimă instanţă, un prieten al tuturor celor care l-au cunoscut. Aşa cum aminteam cu un an înurmă, pe Domnul Constantin Avram, l-am cunoscut prin intermediul minunatei sale familii, mai precis, al fiului domniei sale, excepţionalul tânăr care este domnul Irinel Avram, iar, în ultimii ani, pot spune că între noi a fost o prietenie care nu se poate exprima în cuvinte, ci, numai în sentimente comune de preţuire pentru valorile autentice ale Gorjului! Omul acesta avea în mintea şi în sufletul său atâtea lucruri însemnate despre tainicele peregrinări ale lui Mihai Eminescu la Floreşti şi la Aninoasa, era ferm convins că tânărul care apare în tabloul pictat de către Theodor Aman şi care este intitulat «Hora de la Aninoasa», ar fi chiar Tudor Vladimirescu, într-un cuvânt, aveai înaintea ochilor minţii domniei sale imaginea de om documentat, un fervent şi neobosit cercetător al scrierilor păstrate în sertarele uşor prăfuite ale neuitării! Domnule, Constantin Avram, parcă ieri eram împreună la sărbătoarea comemorării lui Tudor Vladimirescu de la casa memorială din satul Vladimir şi nici nu ştiu cum am fost împreună cu familia dumneavoastră la Sărbătoarea «Schimbarea la Faţă a DOMNULUI», de la Mănăstirea Lainici, iar, discuţiile prin telefon despre Mihai Eminescu, despre Tudor Vladimirescu, despre monografiile Comunei Aninoasa, despre Aristică Schileru, despre Ion Luican, Ionel Mihu sau Gena Bârsan, despre cărţile pe care le-aţi scris cu migală, aş putea spune că rămân mărturii pe care nu ştiu dacă aţi mai apucat să le aşterneţi pe hârtie sau le-aţi luat cu dumneavoastră, ca să le povestiţi cu aceeaşi pasionată dăruire înaintea Bunului şi Atotputernicului Dumnezeu!
Aduc înaintea memoriei noastre vii, astăzi, la împlinirea unui an de la înălţarea la cer, aceeaşi: Rugăciune la moartea unui prieten:
«Doamne, Doamne, Creatorule și Ziditorule a toate, Cel ce ai pus în sufletul omenesc puterea dragostei ce leagă inimile apropiate și ne-ai dat nouă, ca pe o sete, trebuința de a ne căuta semeni, spre a ne împărtăși aceleași gânduri și simțiri, Însuți Tu, Preabunule Doamne, caută cu îndurare spre durerea grea care-mi frământă astăzi ființa, ca și oarecând durerea care a lovit pe proorocul și împăratul David care, la știrea morții prietenului său Ionatan, astfel jelea: «Munți din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă peste voi! Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei?! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale, mă doare de tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea, dragostea ta către mine era uimitoare!». Ascultă, Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ți-o înalț din inimă curată dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău și Mântuitorului nostru, Care venind în Betania și aflând mort pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul și-l plângea în fața iudeilor, care văzându-L au grăit: «Iată cât îl iubea de mult!».
Dă, Doamne, sufletului robului Tău Avram Constantin, iertare păcatelor câte, ca un om, cu știință sau fără știință a săvârșit în această viață și-l așează în cortul drepților și sfinților care din veac au plăcut Ție; că Dumnezeul milei și al îndurărilor ești și binecuvântat în vecii vecilor, Amin»!
G. VASILE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here