Orice biserică, prin oficierea slujbei de târnosire, devine Casă a lui Dumnezeu, pentru că omul își arată iubirea față de Dumnezeu în Biserică. Parohia, între lume şi Împărăţia lui Dumnezeu, înseamnă totodată că, fiind în lume, suntem în Casa lui Dumnezeu, adică la noi acasă! Clerul împreună cu toţi credincioşii adunaţi în biserică ascultă cuvânt de învăţătură privind importanţa pe care o are biserica în înţelesul ei dublu: drept Casă a lui Dumnezeu, în care oamenii se întâlnesc cu Dumnezeu şi cu cei de aceeaşi credinţă, şi poartă a cerului! Fiecare comunitate creştină doreşte să aibă un loc unde să vină pentru a i se adresa lui Dumnezeu, să aibă un loc unde să celebreze Botezul şi celelalte slujbe, iar, Parohia este microcosmul existenţei noastre şi se vădeşte a fi şi spaţiu misionar prin excelenţă! Prin rânduiala lui Dumnezeu fiecare om se regîseşte în Casa Lui Dumnezeu! Există misterul răului în lume, care nu a cruţat niciodată Biserica, văzută ca un clopot de sticlă, ţinând-o un loc protejat de lume, ceea ce deziluzionează pe unii. Poate, deoarece nu este suficient harul meu, ca preot, căci puterea mea se arată în slăbiciune! (2Cor 12,9). Însă nu ar trebui să ne descurajeze, nici să ne debarasăm de responsabilităţile noastre! Pentru că Biserica este formată din fiecare botezat şi evident fiecare din noi este chemat să fie o mărturie credibilă a propriei credinţe, porrnind chiar de la cartea vieţii noastre, cea mai citită de ochii altora. Pentru că puţin putem cere cuvintelor noastre, în special, dacă sunt incoerente cu ceea ce este viaţa noastră! Ca preot, înţeleg cât de dificil este să-l iubeşti pe Hristos, în ciuda creştinilor şi a exemplului lor personal, care nu este mereu entuziasmat. De atâtea ori suntem o copie urâtă a făpturii noastre! alta decât imaginea şi asemănarea cu Dumnezeu! Dar izvorul rămâne limpede! Pentru că există mai mult, există un altul, există acela care face diferenţa. Cred mereu că unicul mod pentru a nu ne pierde de Biserică este să ţinem bine minte originea, căutând să punem în centru persoana şi să nu ţinem cont de birocraţie. Am întrebat zilele acestea o mamă dacă copilul ei adolescent face religia la şcoală şi am aflat cu stupoare că ea şi-a sfătuit copilul să nu spună în şcoală că este credincios, ca să nu sufere răutăţi din partea colegilor! I-am povestit că din contra, eu ca părinte am ţinut să se ştie că ei, copiii, sunt vlăstare care susţin trăirea credinţei. Biserica este Trupul Tainic al lui Hristos al cărui Cap este El Însuși. Trupul este format din totalitatea credincioşilor, dar în acelaşi timp numim Biserica și locul unde creștinii se întâlnesc pentru desăvârșire și mântuire sufletească! Pravila Bisericească ne lămurește canonic ce înseamnă Biserica, cea care este Casa lui Dumnezeu și Trupul lui Hristos în același timp! Ca instituţie dumnezeiască este împărăția lui Dumnezeu pe pământ.
Ea are ca întemeietor pe Iisus Hristos, care este Împăratul și Capul, conducând-o în colaborare cu Sf. Duh, care o călăuzeşte la tot adevărul de-a lungul veacurilor. Biserica se sfințește de arhiereu, după o rânduială. Apoi, în fiecare an se prăznuiește, pe lângă ziua hramului și ziua când a fost sfințită, ,,ziua înnoirii”, în cazul când sfințirea ei n-a fost făcută în ziua hramului – (S. Tes. IV, 121-124). Înseși clădirile bisericilor au ceva aparte de tot ceea ce este omenesc. Ele sunt hărăzite și sfințite să fie sălaș al lui Hristos. Chiar arhitectura lor e deosebită de aceea a caselor oamenilor. Sfântul Pavel o numește ,,Casa lui Dumnezeu, Biserica Dumnezeului Celui viu”. (1 Timotei 3:15). În ea totul e sub semnul diferitelor simboluri cu adânci semnificații sacre. Ea însăși e ca o nava în călătoria ei prin lume, cu destinația de a ancora la bordul eternității. Bolțile turlelor răsfrâng imaginea Pantocratorului, întru totul, înlăuntrul ei, toţi avem lumea de dincolo, cu sfinții care strălucesc asemeni unor stele, cu Maica Domnului ce-i înfățișată în Cartea biblică a Revelațiilor, “că o femeie înveșmântată cu soarele și luna sub picioarele ei, iar pe cap purtând cununa de dousprezece stele” . Și în cetatea cerească a lui Dumnezeu, nu e soare și nici lumina lunii care luminează, căci slavă lui Dumnezeu a luminat-o și făclia ei este Mielul – Mântuitorul Iisus Hristos.
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
