Direcția Energie a CEO, condusă de adjunct

2464

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a anunțat vineri, 10 mai, că luat act de situația juridică a directorului Cătălin Liviu Stănculescu, director al Direcției Energie, și a decis suspendarea contractului individual de muncă.
Având în vedere situația actuală în care se află domnul Cătălin Liviu Stănculescu, ,,Directoratul Complexului Energetic Oltenia consideră că este în interesul instituției să se acționeze în conformitate cu normele și reglementările aplicabile. Prin această decizie, Complexul Energetic Oltenia reiterează angajamentul său ferm față de respectarea legii și promovarea integrității în toate aspectele activității sale. Menționăm că instituția noastră acordă o importanță deosebită conformării cu toate reglementările legale și etice, iar orice acțiune care ar încălca aceste principii este tratată cu seriozitate și promptitudine. Ne asigurăm partenerii, angajații și comunitatea că vom respecta deciziile autorităților și vom colabora ori de câte ori este nevoie pentru continuarea activității într-un cadru legal, responsabil și efficient”, a comunicat CEO.
Cătălin Stănculescu este acuzat de procurorii DNA că a primit mită de 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata unor facturi restante către firma acestuia din urmă, fiind și reținut, în luna aprilie, pentru 24 de ore. În momentul de față, Complexul Energetic Oltenia este condus de doar trei membri în directorat și cu director adjunct, Marian Motocu, la Direcția Energie rămasă fără șef.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here