21.4 C
Târgu Jiu
duminică, iulie 21, 2024

Dansuri populare cu distanțare socială la Novaci de Sânziene

Autoritățile din Novaci au organizat, ieri, pentru prima dată un spectacol dedicat Zilei Universale a Iei, dar și Sărbătorii Sânzienelor. În parcul din fața...

Campania “Tu decizi! Votează legal”, la Sadu şi Târgu-Jiu

Poliţiştii gorjeni desfăşoară zilnic acţiuni de informare a populaţiei în cadrul campaniei “Tu decizi! Votează legal!”, al cărei scop este informarea, prevenirea şi conştientizarea...

Accident cu două victime, la Ciuperceni

Cu toate că nu poseda permis de conducere, un gorjean de 28 de ani s-a urcat la volan. Ghinionul a fost însă de partea...

O ședință de repartizare pe posturile din învățământ

Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu va găzdui, astăzi o nouă ședință publică pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar. Repartizarea candidaților se...

Proiectul “Opening Opportunities”, la a doua ediţie

“Opening Opportunities” este un proiect educaţional de mentorat şi orientare în carieră pentru elevi de liceu, organizat de Asociaţia TechSoup, în care mentori voluntari...

A început ultima probă orală a BAC-ului

Săptămâna aceasta, absolvenții de liceu susțin ultima probă orală din cadrul examenului de Bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie...

Șef din CEO, în așteptarea verdictului în dosarul în care a fost judecat pentru...

De la violență în familie și amenințare, până la lovire sau alte violențe, a fost chestiune de interpretare a legii, în cazul lui Dan...

Reţeta zilei – Dovlecel la grătar cu roşii şi mozzarella

Ingrediente: 2-3 roşii, 1 dovlecel, 100 gr mozzarella, sare, pudră usturoi, pătrunjel verde. Mod de preparare: Tăiaţi dovlecelul felii şi condimentaţi-l cu sare şi usturoi pudră. Apoi...

Stâlp de curent, rupt de vânt la granița comunei Câlnic cu Telești! Zece case,...

Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă la orele amiezii, în zona de graniță dintre Câlnic și Telești, totul de la un stâlp de curent,...

Senatorul PNL Ion Iordache: Mă delimitez de actuala guvernare!

* ,,Banii și funcțiile le-au luat mințile!” * „Au călcat totul în picioare!” * S-au îmbătat cu apă rece” Senatorul de Gorj, Ion Iordache, a anunțat că...

Centrul de Mediere Gorj a sărbătorit un an de la înfiinţare

Centrul de Mediere Gorj a sărbătorit un an de când a fost înfiinţat şi a hotărât să tragă linie şi să scoată la iveală...

Pugilist gorjean, victimă a depunctării de la Cupa României de Seniori

Cupa României de Seniori la Box a debutat luni în oraşul Iaşi şi a strâns laolaltă luptându-se pentru titlul de campion peste 85 de...

Picioarele umflate, o afecţiune des întâlnită

Problema picioarelor umflate încă nu este bine elucidată: dar poate să apară fie în urma unei răniri în timpul unei activităţi sportive, în timpul...

Înmormântare oprită la Samarinești după un apel la 112. Suspiciunile de crimă – neconfirmate!

Situație inedită la Samarinești, unde a trebuit ca polițiștii să oprească înmormântarea unui localnic în vârstă de 50 de ani, după ce un frate...

Mulţumiri pentru jandarmii gorjeni

Pentru că au înapoiat un portofel cu bani, acte şi carduri bancare proprietarei de drept, după ce l-au găsit, jandarmii din cadrul unei patrule...

Potîrcă așteaptă ajutor de la Avocatul Poporului!

Fostul prezidențiabil Constantin Ninel Potîrcă nu se lasă învins în demersul pe care l-a inițiat pentru ca el și alți deținuți să facă mai...

Afaceristul Izvoranu, cercetat pentru calitatea unei lucrări

Băiatul de casă al pedeliştilor care au condus mineritul şi energia din Gorj, afaceristul Constantin Izvoranu, cel care a câştigat o sumedenie de licitaţii...

Biciclist accidentat la Dăneşti

Un bătrân de 74 de ani, din Dăneşti, a ajuns duminică după-amiază la spital cu răni grave după ce s-a dezechilibrat şi a căzut...

Cercetat pentru tăiere ilegală de arbori

Un localnic din Bustuchin este anchetat de poliţişti, după ce ar fi tăiat, fără drept, mai mulţi arbori de pe un teren aparţinând unei...

Anchetă a Direcției de Sănătate Publică Gorj la grădinița din Ciuperceni! – Unitatea de...

Mama unei fetițe care frecventează grădinița din satul Ciuperceni, din comuna cu același nume, a sesizat, ieri, Direcția de Sănătate Publică Gorj, dar și...

Reținuți pentru furt prin metoda ”burlanul”

Doi bărbați din Hunedoara și Mureș au ajuns, marți, în arestul IPJ Gorj,  după ce au furat mai multe bunuri din gospodăria unui localnic...

Încă o arestare în cazul înşelătoriei cu locuri de muncă în Marea Britanie

Poliţiştii gorjeni au făcut o nouă arestare în cazul înşelăciunii cu locuri de muncă în Marea Britanie. Este vorba de un bărbat din Baia...

Fura parfumuri

Unele femei ar face orice pentru cosmetice, inclusiv să le fure. Aşa se face că o urmaşă a Evei din comuna Plopşoru, aflată la...

Vitamine şi nutriţie corectă pentru o piele sănătoasă

În afară de produsele cosmetice care ne ajută să ne păstrăm o piele frumoasă, o importanţă deosebită o au şi vitaminele şi nutriţia...

Romanescu continuă întâlnirile cu angajatorii gorjeni

Reprezentanţii a 50 de angajatori din oraşul Turceni şi zonele limitrofe au participat în data de 8 decembrie 2017 la prima întâlnire cu inspectorii...

Două unități de învățământ din Motru rămân închise

Doar o grădiniță și o creșă din Motru nu își vor deschide porțile luni, opt februarie. Asta pentru că se fac lucrări de reabilitare...

Tânăr din Vâlcea, prins în timp ce transporta ţiţei furat

Un tânăr de 22 de ani, din Vâlcea, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni transportând câteva sute...

Poliţia Locală mai vrea un sediu de lucru

Poliţia Locală a Municipiului Târgu-Jiu a solicitat Primăriei închirierea prin licitaţie publică pe o perioadă determinată a unui spaţiu corespunzător funcţionării. Ion Tudor, şeful...

Detalii din jaful de 29.000 dolari

Furtul câtorva zeci de mii de dolari dintr-un sat situat nu departe de Târgu-Jiu nu putea rămâne unul simplu, atât timp cât e vorba...

E din nou razie pe drumurile Gorjului

Toţi angajaţii Serviciului Poliţiei Rutiere Gorj vor fi scoşi în această dimineaţă în stradă în cadrul unei razii de proporţii ce va fi făcută...

Şomerii, la coadă pentru un loc de muncă la Carrefour

Campania de recrutare prin care grupul francez a anunţat disponibilitatea a 200 de locuri de muncă în viitorul hipermarket Carrefour Târgu-Jiu, care se va...

Dispărut după ce a plecat de acasă în pădure

Un bătrân din satul Tetila, orașul Bumbești Jiu, a dispărut de acasă și a fost în zadar căutat, ieri, pentru că nimeni nu i-a...

Călinoiu face apel la şefii deconcentratelor pentru „a-i proteja”

Reuniunea pentru Colegiul Prefectural al judeţului Gorj care a avut loc ieri la Instituţia Prefectului s-a transformat spre sfârşit într-o şedinţă politică. Altfel, nici...

Barbu a turnat ulei pe tobogan pentru PNL Gorj

Tudor Barbu a subminat PNL Gorj, în campanie, prin emisiunile execrabile făcute pe Facebook, în care își invita colegii de partid, sub amenințarea că...

Clubul Rotary oferă burse de excelență și anul acesta

Clubul Rotary Târgu-Jiu continuă și anul acesta proiectul BURSELE DE EXCELENȚĂ ROTARY. Bursele de excelentă acordate urmăresc identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, elevi, cetățeni...

Fata lui Andrei Maioreanu, diagnosticată cu noul coronavirus!

Caz de COVID-19 în familia fostului secretar de stat din Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu. Andreea Maioreanu a făcut public pe rețelele de socializare faptul...

Tinere rovinărence, pe podium la Campionatul Naţional de Karate

Campionatul Naţional de Karate ce s-a desfăşurat week-end-ul trecut la Alba Iulia, a fost o nouă modalitate de a promova gorjence. Astfel, surorile Isabela şi...

Agresat de doi agenți de pază într-un bar pentru că nu purta mască de...

Dosar penal pentru purtare abuzivă! Cu asta s-au ales agenții unei firme de pază, care au exagerat în cazul unui bărbat ce se afla...

O gravidă și trei femei bolnave, izolate de zăpadă la Lihulești! Răspunsul autorităților: “Nu...

Situație de rupt parul din gard și de dat cu el pe spinarea autorităților locale din comuna Berlești! O relatează pentru Gorjeanul un cetățean...

Deszăpezirea continuă pe Transalpina! Continuă și nemulțumirile lui Pănescu!

Muncitorii care lucrează la deszăpezirea Transalpinei au reușit să ajungă și chiar să treacă de Pasul Urdele, „vârful muntelui” pe tronsonul dintre Rânca și...

Minoră de 4 ani, bătută de mama vitregă

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a fost sesizată de către o bunică din Rovinari cu privire la faptul că...

A băut până a dat cu maşina-n gard la Schela

Un tânăr din Băleşti, bine băut, a oferit miercuri seara un spectacol gratuit atât la spitalul judeţean din Târgu Jiu, cât şi la Schela,...

SJA Gorj a avut peste 21.500 de solicitări

De la începutul acestui an şi până în prezent, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj s-au primit 21.538 apeluri. Dintre acestea, peste 16.000...

Studentele din Turcia s-au adaptat la UCB

Trei studente din Turcia au început anul universitar 2011-2012 alături de cursanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu. Acestea sunt beneficiare ale programului...

Șase eliminați la ultima probă scrisă a Bacalaureatului

În Gorj, ultima probă scrisă a Bacalaureatului a adus cu sine și primele incidente. Nu mai puțin de șase candidați din județul nostru au...

Oltețul, noua problemă pentru sinistrații din Alunu

Sătenii din comuna vâlceană Alunu, afectați anul trecut de alunecarea unei halde miniere de steril, au acum noi probleme. Debitul râului Olteț a crescut...

Controale în trafic soldate cu amenzi de 16.770 lei

O acţiune desfăşurată miercuri de poliţiştii gorjeni pentru verificarea legalităţii transportului de persoane în regim de taxi şi combaterea transportului ilicit de persoane s-a...

Medicul Moisescu, pregătit să negocieze contractul cu CJAS

Medicul Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj, este pregătit să negocieze contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate...

De ce sunt bune bananele

Plantă exotică care iubeşte căldura, bananul ne oferă fructe minunate, care sunt preferate de mulţi dintre noi, datorită gustului şi aromei, dar sunt şi...

Dosarul lotului Peștișani, a patra amânare a verdictului

Grea decizie mai are de luat un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție, atât de grea încât magistrații au amânat ieri...

Apel al primarului Romanescu către târgujieni!

"Fac un apel către cetățenii municipiului Târgu Jiu să evite deplasarea către municipiul Motru, dar și contactul direct cu rude sau prieteni din această...

Senator de Gorj: E nevoie de Ordonanță de Urgență pentru pensionarea angajaților CEO la...

Senatorul PSD Gorj, Cristinel Rujan, a declarat presei locale că guvernul ar putea rezolva cu o ordonanță de guvern problemele din noua legea de...

Ultima zi pentru scanarea carnetelor de muncă

Termenul limită pentru predarea la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a carnetelor de muncă de către persoanele fizice şi juridice este stabilit...

Tânărul trimis în judecată după ce și-a omorât prietenul, în arest în timpul procesului

Târgujianul în vârstă de 24 de ani, trimis în judecată pentru omor, după ce și-a înjunghiat prietenul, va rămâne în arest în timpul procesului...

Viitori agenţi de poliţie, în practică la IPJ Gorj

25 de elevi ai şcolilor de agenţi de poliţie de la Câmpina şi Cluj Napoca îşi vor efectua în perioada 27 februarie – 15...

Pedofilul de la Novaci, condamnat la 4 ani și 8 luni cu executare și...

O instanță a Judecătoriei Novaci l-a condamnat, la finalul săptămânii trecute la închisoare cu executare pe localnicul Popescu Gheorghe Alexandru pentru viol. Instanța de...

NOVĂCENII, SUS LA JINA

Duminică, 26 iulie 2009, Ansamblul Nedeia al Casei de Cultură din Novaci, a reprezentat Gorjul la cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului de Folclor...

Boza a angajat un specialist ALDE Dolj pentru comunicarea CEO de la Gorj

În plină restructurare a companiei de stat din Gorj, directorul general Sorin Boza a angajat un așa-zis specialist în comunicare venit din Craiova la...

Doi minori, reţinuţi pentru furt calificat

Doi minori în vârstă de 16 şi respectiv 17 ani, din comuna Cătunele, au ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv, fiind suspectaţi...

Omorât dintr-un singur pumn!

Sfârșit tragic pentru Costel Labă, gorjeanul de 48 de ani cunoscut pentru pasiunea pe care o avea pentru motociclete, deși el nu a participat...

Criminalul poştăriţei Ioana Petrişor nu vrea 30 de ani după gratii

Pedeapsa definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul poştăriţei din Târgu Jiu ucise cu cruzime la începutul anului 2006 îl...

VIDEO: Inundații puternice la Crușeț, Turburea și Săulești!

Noi viituri s-au produs în zona de sud a județului, sate întregi din Crușeț, Turburea, Săulești, Aninoasa și chiar Țânțăreni fiind acoperite pentru câteva...

Sună clopoţelul la Centrul de Zi

Copiii...

Studenţii târgujieni organizează: «Sărbătoarea Dragobetelui»

Studenţii se pare că nu au uitat nici Dragobetele deşi Sfântul Valentin l-a devansat de ceva vreme. Aşa se face că Liga Studenţilor din...

I-a explodat roata de la mașină și a intrat într-un podeț. Șoferul s-a ales...

Un pensionar din județul Gorj a fost condamnat penal după ce s-a izbit cu mașina de un podeț. Bărbatul le-a explicat polițiștilor că a...

Arestat preventiv după ce a încălcat interdicţia de a părăsi localitatea

Un bărbat în vârstă 36 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost arestat preventiv după ce a încălcat interdicţia de a părăsi localitatea dispusă...

Zeci de candidați din Gorj înscriși la Definitivat

Zeci de cadre didactice din județul Gorj și-au depus dosarul de înscriere în vederea susținerii examenului național pentru definitivare în învățământ. Cele mai multe...

Cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi...

Viaţa sănătoasă – Soarele, prieten sau dușman al organismului?

Vara este aproape, iar odată cu venirea ei încep și concediile pe care mulți dintre noi le petrecem pe litoral, în deltă sau la...

Proces închis pentru prescrierea faptelor

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, fost senator de Gorj, scapă de procesul în care a fost condamnat în primă instanţă la 3...

Încep Evaluările Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

Începând de miercuri, elevii de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a intră în focul examenelor. Primii testaţi vor fi elevii de clasa...

Săptămâna viitoare, Medicii de familie negociază contractul-cadru cu CJAS

Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj a reuşit să discute cu Gheorghe Cocină, şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS)...

Verificări slabe la Rânca şi Novaci – Corpul de control al ITM Gorj,...

În urma ordinului primit de la prefectul judeţului pentru angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, aceştia din urmă s-au deplasat ieri la Rânca,...

Datoriile de la Dobriţa, aruncate în ograda Ministerului Sănătăţii

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Runcu a acumulat datorii de peste 16 miliarde de lei vechi. În ciuda acestui lucru, reprezentanţii Consiliului...

Ziua Porţilor Deschise la ISU Gorj

Pompierii gorjeni au sărbătorit ieri împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România. Cu această ocazie, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii...

Bebeluş mort la maternitate

Părinţii unui bebeluş mort la maternitatea din Târgu Jiu au reclamat ieri cadrele medicale, acuzându-le că sunt responsabile pentru decesul respectiv. Aurel şi Elena...

Destituire la vârful Prefecturii Gorj

Subprefectul de Gorj, Sorin Gabriel Arjoca, a fost schimbat, marți, din funcție. Hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii,...

Salvamontiștii din România, în Suedia! Congres Internațional de Salvare

Salvamont România, reprezentat de o delegație de salvamontiști din Gorj, Mureș și Argeș va participa la lucrările Congresului Internaţional de Salvare pe pârtiile de...

Învățător supărat: Elevii de la clasele pregătitoare și I, de la Școala Gimnazială Poiana,...

În urma unei decizii luate, miercuri, de primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, aprobată de directorii unității de învățământ, elevii de la două clase din...

Elevii și profesorii din Gorj, pregătiți de cadre didactice de la Craiova

Elevii și cadrele didactice din județul Gorj vor fi pregătiți pentru examenele ce urmează să le susțină de către profesori de la Universitatea din...

Trei martori importanți la Tribunalul Gorj, pentru italianul Thiella: avocatul, prietenul și portarul! Alți...

Declarații incendiare, miercuri, la Tribunalul Gorj în procesul italianului Francesco Thiella vs.Simona Mărgăian. Asta deoarece, la bară, pentru declarații au fost citați trei martori...

Gura târgului – Feurdean nu îi vrea pe Roşca şi Bădiţa la FNME

Ioan Feurdean, aflat în comisia de negociere a FNME, este unul dintre liderii acestei structuri care nu-i doreşte pe Nelu Roşca şi pe Nicolae...

Concurs aprig la spital: 12 pe un loc!

După cinci ani în care serviciul de spălătorie a fost externalizat și dat pe mâna unui privat, cel mai mare spital din Gorj a...

A prejudiciat statul cu zeci de mii de lei

Administratorul unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate de producţie şi comercializare pâine şi produse de panificaţie este cercetat penal pentru evaziune fiscală deoarece a...

A furat un telefon dintr-un bar

Un tânăr din Ţicleni s-a ales cu dosar penal după ce a decis să fure un telefon aflat pe o masă într-un bar din...

4.150 de lei, pentru deplasarea studenţilor UCB la Alba Iulia

Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat în şedinţa de ieri, în unanimitate, alocarea sumei de 4.150 de lei (cu TVA) din bugetul local...

Inginerul-șef al ELCFU Motru, promovat director al unității în locul lui Tatomir

Ilie Bușe, inginerul-șef al ELCFU Motru, a fost promovat director al unității, în locul lăsat vacant de Valentin Tatomir, noul director al Direcției Resurse...

Sentința definitivă pentru Turtoi, șeful de tură de la SE Rovinari! Va presta...

Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat, definitiv, pe 17 iunie, în dosarul penal nr.15575/318/2020 în care salariatul SE Rovinari, Turtoi Cătălin Marius, a fost...

VIDEO: Declarație la competiția de tenis din Motru: David se teme că va fi...

În cadrul unui eveniment sportiv, organizat de Primăria Motru, directorul EMC, Constantin David, neștiind că premierea la competiția de tenis este în direct, și-a...

Concurs județean de interpretare, la Novaci

Școala Gimnazială Novaci va găzdui luna viitoare cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Interpretare Vocală și Intrumentală pentru elevi. Cei interesați se...

Dispeceratul unic integrat a devenit funcţional şi în Gorj

Începând de ieri, Gorjul s-a alăturat judeţelor în care funcţionează un dispecerat unic integrat pentru situaţii de urgenţă şi ambulanţă. Scopul acestui dispecerat este...

CEO cumpără sute de mături

Complexul Energetic Oltenia cumpără sute de mături pentru una dintre subunități. Este vorba despre Exploatarea Livrări Căi Ferate Uzinale (ELCFU) Motru, iar achiziția este...

Şoferi cercetaţi de poliţişti

Doi conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi la volanul unor autoturisme neînmatriculate. Un alt şofer este cercetat de...

Tânăr prins la volan sub influența alcoolului

Un tânăr de 32 de ani, din comuna Bălănești, este cercetat de polițiști, după ce, miercuri, s-a urcat la volan aflându-se sub influența băuturilor...

CJAS are 51 de contracte cu furnizorii de servicii medicale în ambulatoriul de specialitate

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a derulat, în anul 2017, 51 de contracte cu furnizorii de servicii medicale în ambulatoriul de...

Poliția, în acțiune de amploare pe drumurile din Gorj

Poliţiştii au desfășurat, timp de două zile, o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane,...

Inspectorii DSP au depistat deficienţe la şcoli

Pe lângă verificările de la spitale, centre de permanenţă şi alte unităţi, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au controlat şi şcolile din...

Târgu Jiu: Strada T.Vladimirescu înghite 3 milioane de lei

Strada Tudor Vladimirescu a intrat într-un amplu proces de reabilitare, anunță primarul municipiului, Marcel Romanescu. Se modernizează, în prezent, canalizarea, se toarnă covor proaspăt de...

Prinşi la furat de… ciocolată

Trei tineri din Dâmboviţa au fost reţinuţi de oamenii legii după ce au venit la Târgu Jiu convinşi că pot să facă rost de...

SDN Târgu-Jiu a primit o autoutilitară de intervenţie şi salvare

Un nou utilaj a intrat, recent, în dotarea Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu. Este vorba despre o autoutilitară de intervenţie şi salvare, cu şenile....