E din nou razie pe drumurile Gorjului

522
Toţi angajaţii Serviciului Poliţiei Rutiere Gorj vor fi scoşi în această dimineaţă în stradă în cadrul unei razii de proporţii ce va fi făcută pe mai multe drumuri din judeţ, pe parcursul a 24 de ore. În operaţiunea respectivă vor fi implicaţi şi reprezentanţi ai Registrului Auto Român, dar şi ai Autorităţii Rutiere Române.

Şoferii de microbuze sunt ţinta acestor controale, după ce, în ultima vreme, numărul accidentelor în care au fost implicate aceste tipuri de maşini a crescut la nivel naţional.

Poliţiştii au anunţat că vor urmări legalitatea curselor făcute de microbuzele în cauză, funcţionarea corectă a aparatelor tahograf şi a diagramelor de înregistrare, dar şi existenţa copiei licenţei de transport, obligatorie, să fie în posesia şoferului. Conducătorii auto vor trebui să prezinte şi certificate de competenţă valabile, dar şi să aibă taxa de drum plătită şi starea tehnică la zi pentru maşinile pe care le conduc.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here