Proces închis pentru prescrierea faptelor

1252

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, fost senator de Gorj, scapă de procesul în care a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu pentru închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.
Decizia de încetare a procesului penal a fost luată luni de instanța supremă, ca urmare a prescrierii faptelor.
„(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, potrivit instanței.
Decizia este definitivă.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat actul adițional la contractul de locațiune prin care Baza Cutezătorii rămânea la Fundația Dinu Pescariu, astfel că aceasta ar trebui să se întoarcă în administrarea Ministerului Educației. În plus, instanța a menținut sechestrul pus pe o parte din bunurile lui Mihnea Costoiu, până la concurenţa sumei de 267.577 de euro.
În urmă cu un an, fostul ministru Mihnea Costoiu a fost condamnat în acest dosar la trei ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, pentru abuz în serviciu.
Potrivit DNA, Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educaţiei, „a încheiat cu Fundaţia Dinu Pescariu un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (…) fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului”.
Prejudiciul a fost estimat la zece milioane de euro.
I.I.

3 COMENTARII

  1. Bineînțeles că i securist din ,, liceu după presa din anii 90,, acum lucrează cu Romanescu trei ani la vopsirea blocurilor din centru construite in anii 77 în doi ani hoooo securiștilor și voi veți murii !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here