I-a explodat roata de la mașină și a intrat într-un podeț. Șoferul s-a ales cu o condamnare

1820

Un pensionar din județul Gorj a fost condamnat penal după ce s-a izbit cu mașina de un podeț. Bărbatul le-a explicat polițiștilor că a pierdut controlul volanului după ce anvelopa unei roți a explodat. Numai că șoferul ghinionist a fost testat pentru alcool și așa s-a ales cu dosar penal.

Evenimentul rutier a avut loc în primăvara anului trecut, însă condamnarea s-a dispus zilele trecute.
„Organele de organele de poliţie din cadrul Poliției oraș Novaci, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 67, s-au sesizat cu privire la faptul că inculpatul (…), în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra, a derapat în șanțul de pe partea stânga a sensului de mers Tg. Jiu către Rm. Vâlcea, intrând în coliziune cu un podeț, fără a exista victime omenești. În urma testării inculpatului cu aparatul etilotest, ora 20:20, acesta a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au anunțat autoritățile.
Bărbatul a fost dus la spitalul din Novaci, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.
Cu ocazia audierii, bărbatul a recunoscut fapta comisă, declarând că în ziua respectivă a consumat o jumătate de litru de bere și nu a mâncat. Voia să ajungă în comuna Polovragi, dar a pierdut controlul mașinii, pentru că „i-a explodat o roată”.
„Din conţinutul buletinului Alcoolemie Toxicologică, emis de către SML Gorj, a rezultat faptul că inculpatul a avut o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,29 g0/00 (prima probă), alcool pur în sânge la ora 21.05, respectiv 1,11 g0/00 (a doua probă), alcool pur în sânge, la ora 22.05”, se arată în rechizitoriu.
Pentru că pensionarul a avut o atitudine sinceră și nu are antecedente penale, instanța a considerat că aplicarea unei amenzi penale „este suficientă pentru a realiza scopul legii penale, anume acela de resocializare a inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.
Astfel, gorjeanul s-a ales cu 180 de zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 lei. În final, pensionarul va executa pedeapsa amenzii în cuantum de 1.800 de lei.
„Pentru aceasta, instanța are în vedere nivelul de alcoolemie pe care îl avea inculpatul la momentul săvârșirii infracțiunii, fiind apreciat ca fiind unul relativ mic, vârsta înaintată a inculpatului și lipsa antecedenței penale. Instanța reține de asemenea ca împrejurare agravantă faptul că inculpatul a pierdut controlul autovehiculului pe care îl conducea într-o zonă locuită, consecințele acțiunii inculpatului putând fi mult mai grave dacă în locul podețului s-ar fi aflat o persoană”, se arată în motivarea instanței.
Decizia Judecătoriei Novaci nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here