Un tânăr de 32 de ani, din comuna Bălănești, este cercetat de polițiști, după ce, miercuri, s-a urcat la volan aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost oprit în trafic, de polițiștii din Bumbeşti-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Glodeni, având o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Agenții de la Rutieră au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Șoferul riscă să stea până la cinci ani după gratii.
Pensionar fără permis, prins în timp ce conducea un tractor
Cu dosar penal s-a ales și un bărbat de 73 de ani, din Săcelu, care a fost prins, miercuri, în timp ce conducea un tractor, pe Drumul Comunal 58, Blahnița de Sus, deși nu are permis. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
L.F.