Studentele din Turcia s-au adaptat la UCB

366

UCB 2Trei studente din Turcia au început anul universitar 2011-2012 alături de cursanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu. Acestea sunt beneficiare ale programului Erasmus. Două dintre ele studiază în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi cea de-a treia la Inginerie. Toate s-au adaptat foarte bine şi se înţeleg de minune cu studenţii gorjeni.

În cadrul programului Erasmus, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu trebuia să găzduiască patru studenţi din Turcia. Trei studente deja au ajuns la Târgu-Jiu şi au depăşit cu bine perioada de acomodare. „Universitatea noastră este gazda a trei studenţi de la Universitatea Şirnak din Turcia. S-au adaptat foarte bine, s-au integrat în comunitate şi se înţeleg cu studenţii noştri. Ele se bucură şi de sprijinul fetelor noastre, care au mai fost plecate în cadrul programului Erasmus”, a explicat Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Zece studenţi gorjeni, la universităţi europene

Potrivit reprezentanţilor UCB, pentru semestrul I, 2011-2012, au fost selectaţi pentru a desfăşura mobilităţi studenţeşti Erasmus 10 studenţi. Aceştia se vor afla în cadrul următoarelor universităţi europene: Universitatea Jagiellonian, Polonia (doi studenţi al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Litere, specializarea Limba şi Literatura Româna – Limba şi Literatura Engleză), Universitatea din Parma, Italia (un masterand al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor), Universitatea din Opole, Polonia (trei studenţi de la Facultatea de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene), Universitatea Nigde, Turcia (doi studenţi la specializarea Istorie), Institutul Tehnologic din Pireu, Grecia (doi studenţi ai Facultăţii de Inginerie).

UCB oferă 20 de locuri pentru mobilităţi studenţeşti Erasmus

ERASMUS este un program comunitar sprijinit de Comisia Europeană a Uniunii Europene; el a fost lansat în anul 1987 sub forma unui program destinat sprijinirii studenţilor în scopul efectuării unei perioade de studii într-o altă ţară europeană, cu recunoaşterea formală a perioadei petrecute în instituţia parteneră. Prin intermediul programului de mobilităţi Erasmus – din cadrul Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii (LLP), studenţii sau masteranzii pot studia în cadrul altor universităţi europene, în condiţiile de recunoaştere reciprocă a competenţelor, pe o perioadă de timp cuprinsă între 3 şi 12 luni (un semestru sau întregul an academic). Domeniile de studiu pentru care se poate opta sunt: economie, administrarea afacerilor, management, inginerie mecanică, inginerie electrică, construcţii şi inginerie civilă, automatică, relaţii internaţionale, administraţie publică, istorie, filologie, engleză, educaţie fizică. Pentru anul universitar 2011-2012, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pune la dispoziţia studenţilor un număr de 20 de locuri pentru mobilităţile studenţeşti Erasmus. Mai trebuie spus că, la nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în anul universitar 2011-2012, în cadrul programului Erasmus s-au realizat 11 mobilităţi studenţeşti, două mobilităţi ale cadrelor didactice, şi două mobilităţi de formare.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here