Cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

155

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi bărbaţi de 46 ani, respectiv 70 ani, nu au depus la un armurier autorizat armele şi muniţia neletală de autoapărare, înscrise în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Efectuând verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au constatat că un bărbat de 46 ani, din comuna Săuleşti, şi un altul de 70 ani, din comuna Drăguţeşti, persoane ce fuseseră autorizate pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii neletale, nu au respectat obligaţiile prevăzute de legea menţionată. „Persoanele în cauză aveau obligaţia de a se prezenta la structura de poliţie competentă, cu arma şi documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, care se realizează la o perioadă de 5 ani. Deoarece nu s-au conformat acestei obligaţii, iar după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, nu au depus, în termen de 10 zile, armele şi muniţia la un armurier autorizat, poliţiştii s-au autosesizat cu privire la faptul că gorjenii nu au respectat regimul armelor şi muniţiilor”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Armele neletale de tir cu aer comprimat deţinute, fără drept, au fost ridicate de poliţişti, până la finalizarea cercetărilor. În prezent, poliţiştii îi cercetează pe suspecţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, şi nerespectarea unor obligaţii prevăzute de lege, deoarece nu au depus armele la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă. Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Gorj reamintesc deţinătorilor de arme letale şi neletale din categoria celor supuse autorizării că, potrivit Legii 295/2004 (modificată), privind regimul armelor şi al muniţiilor, au obligaţia să se prezinte la Poliţie, înainte de expirarea termenului de valabilitate a permisului de armă pentru prelungirea vizei. Termenul de valabilitate este de 5 ani de la data primei autorizări sau de la data ultimei vize de prelungire.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here