
De la Gorj, trei boxeri membri ai Clubului Sportiv Pandurii Târgu-Jiu, Veronel Tărău (categoria 60 kilograme), Petrişor Gănănău (+91 kilograme) şi Adrian Motorga (+91 kilograme), s-au deplasat la Iaşi alături de antrenorul lor, bine-cunoscutul Ion Geică. Ghinionul s-a abătut asupra echipei gorjene marţi, 9 martie, când Tărău a fost declarat câştigător în faţa lui Nicolae Marius, pugilist la Clubul Sportiv Voluntari Bucureşti. „Din păcate, la trei ore după meciul dintre cei doi s-a făcut contestaţie deoarece punctajul n-a ieşit bine de calculator. De cinci ani încoace nu s-a schimbat nicio decizie luată în ring. Veronel şi cu mine suntem alte victime ale boxului românesc”, a declarat Geică.
În urma noii decizii, s-a dat câştig adversarului bucureştean, iar Tărău nu a mai fost lăsat să mai boxeze la această competiţie. „Este o nedreptate pentru boxul gorjean”, a menţionat Ion Geică.
De altfel, Gănănău l-a câştigat la puncte pe Adrian Moisuc, de la Unirea CFR Iaşi la categoria +91 kilograme. Şi pugilistul gorjean Adrian Motorga l-a eliminat în a doua repriză a meciului pe Adrian Lăpădătescu, de la Clubul Sportiv Banatul Timişoara. Dacă Gănănău şi Motorga câştigă semifinalele, iubitorii boxului îi vor putea vedea pe cei doi în finala de astăzi, ce va fi difuzată de la orele 18 pe postul naţional TVR3.
Izabella MOLNAR