17.2 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024

Arhive Lunare: decembrie 2022

Inspectorii de muncă, preocupați de întârzierea plății salariilor în județ

* Amenzi pentru munca ,,la negru” Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au făcut 58 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Verificările au avut loc în perioada 28 noiembrie-09 decembrie 2022. Astfel, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 103.000 lei și dispuse 48...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Lucrări agricole în repausul vegetativ

Tratamentele de iarnă la pomi și vie. Sărbătorile de iarnă se apropie dar fermierii nu trebuie să-și întoarcă privirea de la câmp, grădina de legume, vie dar mai ales de la livadă. Prima etapă este cea a tratamentelor de iarnă, adică o năprasnică lovitură pe care o putem aplica majorității dăunătorilor dar și multor agenți patogeni fungi (ciuperci microscopice parazite)...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost Ministru de Externe...

-Rep. Domnule ministru ANDREI MARGA, la mai puţin de două săptămâni până la marea Sărbătoare creştină a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, poate că merită să purtăm un dialog despre ceea ce înseamnă credinţa în zilele noastre atât de frământate şi profund marcate de crize interminabile, când numai Bunul Dumnezeu mai poate oferi un răspuns pentru salvarea omenirii! - A.M....

Amenzi pentru cabinetele stomatologice din Gorj

Inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj au efectuat, luna trecută, controale la cabinetele de medicină dentară din județ. Au fost verificate 20 de cabinete private și șapte cabinete de medicină școlară. Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni, dintre care 13 avertismente și 15 amenzi. Amenzile acordate au o valoare totală de 86.000 de lei. De...

Prefectura, pichetată! Angajații din Educație ies în stradă

Salariații din Educație ies în stradă, nemulțumiți de faptul că învățământului îi revine doar 2,1% din PIB, conform proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2023. „Așa cum ați aflat din presă, sectorul educație este iar vitregit. Conform Proiectului Legii Bugetului de Stat pentru anul 2023, învățământului îi revine 2,1% din P.I.B., contrar legii. În urma unei simulări făcute pentru...

Ca la noi, la nimeni – Portretul hidosului măscărici Florin Cîțu!

Motto: „Caracterul însă al unei școli bune e ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul.” - Mihai Eminescu Nu-i cazul să reamintim toate necazurile pe care fostul prim-ministru liberalo-libertin Florin Cîțu le-a avut cu școala. Numai că n-a izbutit să intre la examenul din prima, cum se zice, de...

In memoriam Ion Căpruciu (1940-2022) Aşteptând să înflorească magnolia

La 82 de ani ai săi, neîmpliniţi, Ion Căpruciu a plecat în Eternitate. Sufletul i-a pornit în zbor spre empireu ca un porumbel. Acolo, îngerii l-or fi purtând pe aripile lor transparente. 26 de ediţii la rând (1997 - 2021) am organizat împreună Atelierul Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni”. Au fost sărbători ale spiritului tradiţional şi...

Donație pentru UCB Târgu Jiu de la artistul Țopescu

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a primit, ieri, o donație importantă din partea artistului Mihai Țopescu. Artistul a ales să ofere bibliotecii din cadrul instituției de învățământ superior două publicații cu titlul Anatomy of Glass și Paradis în Dislocare. Astfel, în prezența rectorului UCB Târgu Jiu, prof. univ. dr. ing. Luminița Georgeta Popescu, Mihai Țopescu a oferit cu titlu gratuit cele...

Daruri pentru beneficiarii din centrele DGASPC Gorj

În pragul sărbătorilor de iarnă, reprezentanții Asociației „Din Mâna Lui”, Lidia Corb și Iosif Cercelaru, și-au îndreptat atenția asupra copiilor și adulților din cadrul serviciilor sociale rezidențiale și de zi subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, oferindu-le cadouri. Nu mai puțin de 800 de daruri au ajuns la copiii din centre, precum și la adulții din...

Anotimpurile iubirii…

Anotimpurile iubirii neîntinate este, probabil, cartea de debut editorial cu vreo sută de pagini poetice a Costinei Ştefănescu, apărută la editura pim din Iaşi, anul 2022. Această carte poate fi un volum mediu, ca extindere şi…destindere erotică, acoperind Anotimpurile unei iubiri neîntinate ale unui întreg an calendaristic, reprezentând şi un interesant debut al unei poete la vârsta adolescenţei atinse,...

Gorjeanul Dragu, gol împotriva campioanei

Andrei Dragu a marcat primul gol în tricoul formației FC Botoșani. Jucătorul de bandă a punctat chiar împotriva campioanei CFR Cluj. Reușita a venit în prelungirile partidei. În minutul 90+1, gorjeanul a împins în plasă balonul expediat de Mihai Roman II. Moldovenii și ardelenii au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), duminică seara, într-un meci din etapa a 20-a a...

Deputatul Weber: Bugetul SIE, echilibrat și realist

Liderul PSD Gorj, Mihai Weber, a anunțat ieri că, în calitate de președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SIE, poate declara că, analizând proiectul de buget al SIE, a reieșit că ,,este un buget echilibrat și realist, în concordanță cu liniile trasate de CSAT, răspunzând situației geopolitice actuale". De altfel, pe 12 decembrie, Comisia parlamentară specială pentru...

AJOFM Gorj, 24 de ani de activitate

După 24 de ani de la înființare, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, anunță că își asumă același angajament față de salariați, șomeri și angajatori, pe care și l-a avut și în urmă cu peste două decenii, acela de a-i sprijini pe aceștia, prin proiectele pe care le derulează. Directorul AJOFM Gorj, Romeo Chiriac a avut un mesaj...

Claca porumbului la Şcoala ,,Constantin Săvoiu”

video
https://youtu.be/7Y3cVnGTDCg

Ce victorie! Handbalistele gorjence s-au impus clar în Bănie

CSM Târgu Jiu a dat de pământ cu SCM U Craiova. Gorjencele s-au impus chiar în Bănie, într-un meci care a contat pentru runda a noua a Ligii Florilor. A fost primul succes în deplasare pentru fetele lui Liviu Andrieș, care au controlat partida de la un capăt la celălalt. La pauza, tabela arăta 10-14. Până la urmă, vizitatoarele...

CSM rămâne fără succes în LNBM

CSM Târgu Jiu a cedat și a nouă confruntare disputată în acest sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin. Situația e îngrijorătoare pentru gruparea gorjeană, care de când și-a încropit noua echipă nu a reușit să bată pe nimeni, fie că vorbim de partide oficiale sau amicale. Este frustrant pentru că jocul nu arată atât de rău, dar elevii...

Elevi din Gorj, reușită excepțională în Columbia

Rezultate remarcabile pentru doi elevi din Gorj, la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, ce s-a desfășurat în Columbia, în perioada 2-12 decembrie 2022. „Felicitări elevilor Vlad-Dorian Vulpe (9A) – Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» și Mario Scurtu (9) – Colegiul Național «Ecaterina Teodoroiu» care au obținut medaliile de bronz la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori, ce s-a desfășurat la...

Ambasadorul Indiei, la vernisajul ”Indian Corner” de la Muzeul Județean Gorj

Joi, 8 decembrie 2022, a avut loc, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, vernisajul expoziției permanente ”Colțul Indian/ Indian Corner”. La vernisaj, alături de oficialitățile locale, a fost prezent și Excelenta Sa Ambasadorul Indiei în România, Albania& Moldova, Domnul Rahul Shrivastava, a comunicat instituția organizatoare. ”Expoziția vernisată constă în 37 de obiecte tradiționale pe care Ambasada Indiei în România, Albania&...

Indemnizație compensatorie pentru copiii cu handicap

Copiii cu certificat de încadrare în grad de handicap vor primi o indemnizație compensatorie cuprinsă între 64 și 316 de lei. Indemnizația va fi acordată o singură dată, în ianuarie 2023. Valoarea indemnizației compensatorii este de: 316 lei pentru copilul cu handicap grav, 184 lei pentru copilul cu handicap accentuat și 64 lei pentru copilul cu handicap mediu. Plata indemnizației compensatorii...

Pot depune cereri pentru locuințele noi din Târgu-Jiu

Primăria Târgu Jiu anunță tinerii interesați că pot depune cereri pentru noile locuințe ce se vor construi în oraș. „Ne pregătim pentru cel mai mare proiect (36 de milioane de euro), prin PNRR, pentru construirea de locuințe la Târgu Jiu - 600 de unități locative! Practic, este vorba de locuințe sociale, destinate în special tinerilor, care pot începe să depună documentele...

Atenție la țepele din magazine pentru cadourile de Crăciun

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează cumpărătorii în legătură cu produsele achiziţionate în luna cadourilor, menţionând că sunt şanse mari ca un produs aşa-zis "de lux" să fie de fapt contrafăcut. „Trebuie să achiziţionaţi produse cosmetice numai din magazine şi raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de...

Scad temperaturile

Elena Mateescu, directorul ANM, anunţă o răcire accenutată a vremii în România în zilele următoare. Va fi ger în mai multe zone, iar la munte se anunţă ninsori viscolite. „Deja masa de aer rece este prezentă în zona ţării noastre. În partea de vest nord-vest a ţării maximele nu au depăşit 3 – 4 grade Celsius în timp ce în...

El este gorjeanul arestat pentru omor, după ce a fost implicat într-un accident în urma căruia au murit patru spanioli!

Șoferul din județul Gorj, în vârstă de 63 de ani, care a provocat accidentul din județul Sibiu, în urma căruia au murit patru persoane, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de omor calificat. Ion Sporici este din Motru, locuiește în Italia și se afla în vacanță în România. Bărbatul se deplasa dinspre Sibiu înspre Brașov,...

Conflict de interese la CEO! Omul OMV-ului în Complexul Energetic Oltenia ,,trebuie să plece!”

Imediat după blocarea României de a intra în Schengen de către Austria, liderul filialei Cartel Alfa Gorj, a cerut din nou demisia Lăcrămioarei Diaconu Pințea din Directoratul CEO. Este vorba despre Alin Munteanu, liderul care a mai cerut demiterea acesteia din fruntea CE Oltenia după ce aceasta nu a mai fost văzută la serviciu de aproape un an de zile. Activitatea...

Pârtie și telescaun nou la Rânca!

Câteva sute de turiști au urcat la sfârșitul săptămânii trecute la munte pentru a se bucura de zăpada căzută în special în cursul zilei de vineri, când temperaturile au mai crescut și ninsorile s-au oprit. Dar stratul de omăt a ajuns pe pârtie și la 30 de centimetri, fiind ceva extrem de rar pentru această perioadă la nivelul stațiunilor...

Peste 500 de colindători din Gorj și Mehedinți vin la Târgu-jiu

Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu se pregătesc să întâmpine sărbătorile de iarnă în spiritul tradițiilor autentice gorjenești moștenite din generații. În cadrul manifestării cultural-artistice ”În așteptarea lui Moș Crăciun-Colindă, Doamne, Colind ” va fi și ”Alaiul obiceiurilor de iarnă”, eveniment ce va avea...

Nu acceptăm șantajul politic! – Susținem acordarea de compensații pentru transportatori!

Filiala Gorj ai Partidului Alternativa Dreaptă constată cu indignare refuzul nejustificat din punct de vedere legislativ al acceptării țării noastre în spațiul Schengen. Acest fapt va conduce la imposibilitatea de a fructifica anumite avantaje economice meritate și de altfel importante pentru România și pentru economia zonei noastre, în special pentru transportatori, implicit pentru cei din Oltenia. Astfel: - îngreunarea transporturilor europene...

CE Oltenia vrea să desființeze circa 4 km de cale ferată

Complexul Energetic Oltenia licitează, din nou, desființarea câtorva linii ferate pentru transportul cărbunelui care nu mai sunt utilizate de mai bine de zece ani. Firma câștigătoare a licitației va trebui să elaboreze proiectul și documentația tehnică necesare avizelor și autorizațiilor de desființare a șase linii. Lungimea însumată a acestora este de 3,6 kilometri. Avizele vor fi obținute de la CFR...

CSM Târgu Jiu U14 s-a calificat la Turneul Semifinal!

Tinerele baschetbaliste de la CSM Târgu Jiu Under 14 au avut nevoie de un singur joc pentru a ajunge la Turneul Semifinal. Fetele pregătite de Laurențiu Răuț au trecut de principala oponentă din grupă, Rookies Oradea, scor 50-40. Victoria de sâmbătă le-a adus și calificarea matematică în următoarea fază a competiției. ,,Sunt foarte mândru de prestația acestor minunate fete,...

Șofer amendat penal cu 30.000 de lei

Un bărbat de 42 de ani din Târgu-Jiu, inginer la o firmă din Iași, a fost condamnat la pedeapsa de 30.000 de lei amendă penală, după ce a condus cu permisul anulat și a fost implicat într-un eveniment rutier. Bărbatul avea deja o condamnare definitivă de 9 luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiuni rutiere. Gorjeanul a fost condamnat pentru...

Hărţi de risc pentru cinci comune din Gorj

Cinci localități din Gorj beneficiază de hărți de risc natural la alunecări de teren. Consilierii județeni sunt chemați luni, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru aprobarea proiectului privind „Elaborarea hărţilor de risc natural la alunecări de teren pentru un număr de 5 unităţi administrativ - teritoriale ale județului Gorj - comunele Baia de Fier, Bengești-Ciocadia, Mușetești, Stejari, Turcinești și...

AJF Gorj a intrat în luna cadourilor

Asociația Județeană de Fotbal Gorj sprijină cluburile pe final de an. Luna decembrie este luna cadourilor și pentru entitatea condusă de Mihai Prunariu. AJF-ul din județ a început distribuirea materialelor sportive către toți membrii afiliați, prin programul cofinanțat datorită parteneriatului cu Consiliul Județean Gorj. Astfel, cluburile și asociațiile sportive participante în toate competițiile sportive, organizate sub egida AJF Gorj,...

,,Juveții” merg încrezători la Mioveni: O victorie ne-ar debloca

Universitatea Craiova, condusă de pe bancă de Dragoș Bon, va juca în această seară la Mioveni. Meciul este programat la ora 20.30, iar oltenii trebui să câștige pentru a nu-și periclita prezența în play-off. Antrenorul interimar al Ştiinței a dat asigurări că toată lumea este concentrată pentru a obține un succes de moral. „E clar că ne așteaptă un...

Orașul Rovinari, 41 de ani de la înființare!

* Primarul Robert Filip: ,,Povestea merge mai departe!” Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, a avut un mesaj pentru toți locuitorii localității, menționând că, la 4 decenii de la înființare, Rovinari a devenit cunoscut și pentru fabricile care s-au deschis aici. Iată mesajul lui Robert Filip, pentru rovinăreni: ,,Dragi rovinăreni, Sărbătorim astăzi, 9 decembrie 2022, nu doar 41 de ani de când Rovinariul a...

Ca la noi, la nimeni – Deocamdată, adio Schengen!

Motto: „Viitorul are multe nume: pentru cei slabi intangibilm pentru fricoși necunoscut, pentru crajoși șansă”. - Victor Hugo Refuzul intrării României în Schengen: austriecii cu profiturilr, românii cu pierderile, am putea rezuma veto-ul Austriei la doleanța meritată a țării noastre de a intra în selectul Spațiu Schengen, așa cum apreciau nu odată instituțiile de la Bruxelles. NE-AM FĂCUT-O ȘI NOI, CU...

Juniorii 3 de la CSM au încheiat anul pe locul 2

Victorie concludentă în ultimul meci din 2022 pentru juniorii 3 de la CSM Târgu Jiu. Handbaliștii antrenați de Vali Popescu au trecut clar de CSS Râmnicu Vâlcea, scor 42-21. După partida din etapa a șasea, gazdele au terminat anul pe locul 2 în Seria F. ,,Am jucat ultimul meci din acest an, din fericire am terminat aşa cum ne...

Ortodoxia salvează România – ,,Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea...

Biserica Ortodoxă este Calea omului spre îndumnezeire, iar, atunci când ne referim la cultul creștin ortodox, pornim de la premisa întemeiată că Ortodoxia se caracterizează prin frumusețea deosebită a cultului, prin bogăția negrăită a textului biblic și prin profunzimea lui, precum și prin valoarea catehetică a ritualului, acesta constituind un tezaur de mare preț al Bisericii noastre dreptmăritoare, cel...

Pugiliștii de la CS Pandurii, locul I la Bălești! Musteț s-a încununat campion național!

Campionatul Național de Box la Seniori și Tineret, desfășurat în acest an la Bălești, a fost de bun augur pentru pugiliștii gorjeni, în special pentru reprezentanții Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu. La tineret, pugiliștii antrenați de Doru Neamțu și Ionuț Neamțu au câștigat trei medalii de aur și una de argint. Pe prima treaptă a podiumului au urcat Antonio...

Ajutorul de deces va fi majorat

Ajutorul de deces pentru românii asiguraţi sau pensionari creşte din anul 2023, după cum se arată în proiectul de lege al bugetului asigurărilor de stat pentru anul viitor, adoptat de Guvern. Astfel, după majorarea cu 694 de lei, nivelul ajutorului de deces va ajunge la 6.789 lei pentru anul 2023. De asemenea,  şi cuantumul indemnizaţiei pentru rudele celor decedaţi va...

Concediul pentru creșterea copilului, modificat

Concediul pentru creșterea copiilor se modifică. Părintele care nu a solicitat acest drept va primi obligatoriu cel puţin două luni din concediul total. Guvernul a decis mai multe modificări importante privind concediul pentru creşterea copilului, modificări ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. • extinderea perioadei netransferabile de concediu pentru creşterea copilului în cazul celuilalt părinte care nu a solicitat iniţial...

A început recalcularea pensiilor

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, a anunţat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, că începe recalcularea noilor pensii cu valoarea noului punct de pensie, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2023. Mai mult, se fac calcule şi pentru stabilirea celor care vor primi bonusuri, pe lângă pensie, între 300 şi 500 de lei. "Hotărârea care s-a luat la...

Târgu-Jiu: Un milion de euro pentru modernizarea iluminatului public

Proiect de un milion de euro câștigat de Primăria Târgu-Jiu. „5 milioane de lei (1 milion de euro) am obținut de la Fondul de Mediu pentru programul nostru de modernizare a iluminatului public. Proiectul prevede eficientizarea energetică a sistemului de iluminat, prevăzut cu lămpi cu led, și gestionarea inteligentă a acestuia în cele mai mari cartiere din municipiu. Vor fi...

Edilitara Târgu-Jiu, pregătită pentru iarnă

Edilitara este pregătită să intervină pentru deszăpezirea municipiului Târgu-Jiu. „Cea mai mare parte a flotei pentru deszăpezire aparține Societății Edilitara și deja vorbim de utilaje tot mai performante. Din cele 37 de utilaje de intervenție, doar 17 sunt închiriate. Investim mult în modernizarea Edilitara pentru că doar așa se pot executa lucrări de calitate. În ultima perioadă, s-a achiziționat un Unimog,...

Șicanare în trafic, dosar pentru distrugere

IPJ Gorj: La data de 07 decembrie a.c., Poliția Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că în urma unei șicanări în trafic, i-a fost avariat autoturismul de o persoană necunoscută. La data de 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au...

Târgu Jiu: Divorț cu scandal. Bărbatul a sunat la Poliție

La data de 07 decembrie a.c., Poliția Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri din locuință. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că persoane necunoscute au pătruns prin folosirea de chei potrivite în locuința persoanei vătămate, de unde i-au sustras mai...

Logrești: Bărbat reținut pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 50 de ani, din comuna Logrești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. IPJ Gorj: În intervalul 21 noiembrie - 7 decembrie a.c., bărbatul ar fi sustras o trotinetă electrică și o bicicletă de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar...

Festival județean de colinde la Cărbunești

O nouă ediție a Festivalului județean „E vremea colindelor” are loc miercuri, 14 decembrie, pe scena Casei de Cultură „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești. În spectacolul-concurs, elevii participanţi vor interpreta o singură melodie din repertoriul românesc, „live”, melodiile fiind acompaniate de negative sau, în cazul formaţiilor, de instrumente specifice genului. Excepţie fac formaţiile vocal-instrumentale la care numărul pieselor interpretate se va...

Se caută paznic la liceul din Fărcășești

Liceul Tehnologic Roșia-Jiu, comuna Fărcășești, județul Gorj, organizează concurs  de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției vacante de paznic, nivel studii medii, din cadrul Compartiment Personal Nedidactic. Nu se cere vechime în muncă. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 22 decembrie 2022, orele 16.00: termenul limită de depunere a dosarelor; 30 decembrie 2022, ora 11.00: proba scrisă; 05...

Direcție a CJ Gorj, premiată la Gala InfomediuEuropa

În cadrul Galei Premiilor InfomediuEuorpa, ediția a XV-a, Direcția de Management Integrat a Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj, din cadrul Consiliului Județean Gorj, a fost premiată pentru modul în care a organizat și desfășurat campania pentru colectare a deșeurilor vechi (DEEE-uri), a anunțat Luis Popa, directorul Direcției. ”Campania s-a desfășurat anul acesta, din mai până în la finalul lunii iunie,...

Concurs cu anonimi la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”! Unul singur s-a deconspirat, Titu Eugen

Primăria Târgu-Jiu a organizat pentru a doua oară concursul pentru ocuparea postului de manager la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Și de data aceasta, la concurs s-au prezentat tot trei candidați, care au cerut să le fie anonimizat numele, deși vorbim de ocuparea unei funcții publice în care imaginea candidatului și calitățile sale profesionale în domeniu ar trebui...

Încă un miner din Hunedoara se va pensiona pe Legea 197. La Gorj și Dolj e interzis

*,,Magistrați și funcționari obedienți” În timp ce salariații CE Oltenia nu se pot pensiona pe Legea 197, blocată de politicieni, minerii și energeticienii din țară primesc câștig de cauză, în sălile de judecată. După ce câteva zeci de angajați din Hunedoara au primit decizii favorabile din partea magistraților, pe Legea 197, iată că și un salariat de la Paroșeni va putea...

VIDEO: Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Mâncare tradițională, reinterpretată!

Lista de cumpărături pentru 4 porții: * 800 g sos de roșii; * 250 g ceapă; * 20 g zahăr brun; * 100 ml vin alb; * 20 ml ulei de măsline; * 3 ardei roșii; * 3 frunze de dafin; * 3 căței de usturoi; * 3 boabe de ienupăr; * 1 ramurã de Rozmarin; * Sare; * Piper. Pentru mămăligă: * 1000 ml apă; * 250 g făină de porumb; * 1 lingurițã...

Între Scylla şi Caribda

Actorul poet sau poetul actor, adică şi una şi alta, George Drăghescu, cel care editează de mulţi ani minilunarul cultural, literar, artistic „Ceaşca de cafea” ajuns recent la nr. 221, scrie şi poezie. Cu titlul Înger cronicar publică în 2020 la editura Eikon un volum care cuprinde deopotrivă poezie, dar şi haiku-uri, precum şi reflecţii. Poeziile sunt scurte licăriri pline...

A început asomarea porcilor la Bălești, cu ajutorul Primăriei!

Sute de porci vor fi sacrificați în perioada următoare la Bălești unde, spre deosebire de alte localități, această operațiune o realizează angajați ai autorității locale. Primăria are o echipă specializată în asomarea și sacrificarea animalelor, spre bucuria localnicilor care, în cele mai multe cazuri, sunt persoane în vârstă, care nu ar mai avea puterea să lupte cu porcii de câteva...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne aminteşte că este aproape Crăciunul, şi vine permanent în ipostaza Celui ce organizează cina pe care o reprezintă Împărtășirea de prezența...

În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoşi după trup ai Domnului); Sf. Strămoşi: Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină); glas 1, voscr.4, când sunt pomeniţi şi Sf. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va citi minunata pildă despre...

Multe și… mărunte

Când s-a terminat benzina La iubit femei, odat’ Era cel dintâi în sat. Terminând cu ele, moșul Azi, își laudă cocoșul. Femeie ușoară Nu-i pasă că-i păcătoasă Și că vorba i s-a dus, Ca și capra cea râioasă, Care-și ține coada-n sus! Insomnia vârstei Când n-ai somn la tinerețe, Te apuci să procreezi. Dacă ești la bătrânețe, Scoți stiloul și creezi… Alternativă De ce să-nveți atâta carte, Ce câștigi? Vedere-ngustă! Mai bine-i faci șefului parte De puțin parfum...

Pedeapsă pentru un șofer care a părăsit locul accidentului

Un șofer din Gorj a fost condamnat cu suspendare după ce a părăsit locul unui eveniment rutier produs în toamna anului trecut. Accidentul a avut loc pe DE 79, în localitatea Iaşi, comuna Drăguțești. Bărbatul a dus marfă la un magazin din zonă, iar la efectuarea manevrei de mers înapoi, a acroşat cu dubița o femeie care se afla în...

Bunicii Comunității Peștișani – Târg caritabil!

* Cei care vor face donații vor primi, la rândul lor, câte o decorațiune Voluntarii de la ,,Bunicii comunității” din Peștișani i-au bucurat, în urmă cu două zile, pe vârstnicii comunei, împodobind bradul de Crăciun, la Căminul Cultural din Brădiceni. Cu această ocazie s-a organizat și un târg caritabil, de unde cei care vor vor face donații, vor pleca cu câte...

Vernisajul expoziției CADOUL a membrilor UAP Târgu-Jiu

Galeriile municipale de artă din reședința județului Gorj au găzduit recent vernisajul expoziției CADOUL, expoziție a membrilor filialei Târgu-Jiu a Uniunii artiștilor plastici(UAP). Manifestarea se înscrie în spiritul tradiției pe care o respectă de mai mulți ani membrii filialei locale a UAP aceștia pregătind astfel iubitorilor de artă o expoziție specială dedicată Sărbătorilor de iarnă. Pe simezele Galeriilor municipale de...

Datini și obiceiuri de iarnă, la Târgu-Jiu, în Piața Prefecturii

Peste 500 de colindători din judeţele Gorj şi Mehedinţi își dau întâlnire la Târgu-Jiu pentru a participa la „Alaiul obiceiurilor de iarnă”, eveniment ce va avea loc în Piața Prefecturii, joi, 15 decembrie 2022, începând cu ora 10:00. Acest eveniment, devenit deja o tradiţie, oferă gorjenilor ocazia de a asista la un spectacol al datinilor şi obiceiurilor populare gorjeneşti. Evenimentul se...

Ca la noi, la nimeni – Mascarada Schengen!

Motto: „Tot ce e bine e greu de făcut. Să mori e ușor, să pierzi e ușor, să trișezi e ușor, să fii mediocru e ușor. Evită lucrurile ușor de înfăptuit .” - Scott Alexander Ziua de joi, 8 decembrie, a fost o zi tristă pentru întreaga Românie. Se știa de vreo trei luni că Austria își va folosi dreptul...

Festival-concurs pentru formațiile corale din Gorj

O nouă ediție a Festivalului-concurs „Corala Gorjeană” Stelian Florescu, manifestare destinată formațiilor corale de adulți și copii, are loc pe data de 16 decembrie 2022, la Casa Armatei din municipiul Târgu-Jiu. Scopul evenimentului este revitalizarea mișcării corale de amatori atât la nivelul școlilor generale, cât și al liceelor și așezămintelor de cultură, spun organizatorii. Concursul se desfășoară pe patru secțiuni: coruri...

Autobuze electrice, la Rovinari

Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, a anunțat că transportul public se îmbunătățește vizibil, două autobuze electrice ajungând în localitate, zilele acestea. Edilul reamintește că este vorba despre un proiect de modernizare a transportului public, accesat prin Programul Operațional Regional. Autobuzele au o autonomie de 200 km, urmând a fi construite, conform proiectului, un depou și o cale de access spre...

Avram Iancu înoată în ape înghețate pentru… Avram Iancu!

Părea să stea departe de provocări acvatice la acest final de an, mai ales că a venit iarna, dar Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani devenit faimos în toată lumea datorită performanțelor sale la înot, anunță acum o provocare menită să ne dea multora fiori reci. Acesta vrea să înoate în ape aproape de limita înghețului pentru a marca în stilul...

Avantajele și dezavantajele plitei cu gaz

Vă gândiți să treceți la un aragaz pe gaz? Sau doar la o plită pe gaz? Dacă nu sunteți sigur, aici am pregătit o listă cu avantajele și dezavantajele utilizării acestui tip de energie când vine vorba de gătit. Aragazul pe gaz este cel pe care probabil că l-ați avut acasă toată viața, dar acum câțiva ani, de când cu...

ATV-uri noi pentru jandarmii gorjeni

Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a achiziționat și dotat Posturile de jandarmi montane Rânca, Runcu și Tismana cu 3 ATV-uri pentru a fi utilizate pe traseele montane din responsabilitatea județului Gorj, a anunțat IJJ Gorj, într-un comunicat de presă. ”Jandarmii montani gorjeni vor utiliza aceste ATV-uri în zonele montane arondate, în timpul acțiunilor de patrulare sau la solicitările...

Craiova se regrupează după plecarea lui Rădoi: Trebuie să o luăm de la zero

Universitatea nu ține de antrenori. Dintr-un motiv sau altul, nisipurile rămân mișcătoare în Bănie, unde nici Mirel Rădoi n-a rezistat. Principalul Craiovei a deminisionat după partida din Cupa României cu FC Argeș, pierdută cu 2-1. Eliminarea din competiție l-ă făcut pe fostul selecționer să-și anunțe demisia imediat după joc, acesta invocând și relația ,,șubredă” cu Sorin Cârțu, președintele clubului....

Centre de evaluare pentru copiii cu viroze respiratorii

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, deschiderea a 59 de centre de evaluare pentru copiii cu viroze respiratorii, în toată țara. „Au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe. Pentru aceasta,...

Austria și Olanda au blocat intrarea României în Schengen

Austria și-a menținut până la capăt opoziția față de intrarea României în Schengen și a votat, joi, împotriva aderării țării noastre la spațiul de liberă circulație, transmite Antena 3 CNN. Au fost înregistrate 25 de voturi în favoarea României și două voturi împotrivă, din partea Austriei și Olandei. Negocierile pentru a înlătura opoziția Austriei s-au purtat până în ultimul moment,...

CSM, eșec în ultimele secunde: Un rezultat mincinos!

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Municipal a oferit un nou meci dramatic și antrenant în Sala Sporturilor. Trupa gorjeană a arătat, încă o dată, că la Târgu-Jiu se câștigă foarte greu, iar echipele care vin aici, indiferent de nume, au viață grea. Din păcate, a fost un nou joc pierdut pentru handbalistele lui Liviu Andrieș, dar de data...

Secție din spital, dotată din sponsorizări

Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost dotată cu mobilier grație unei sponsorizări primite de la societatea comercială ARTEGO. Astfel, sala de tratament a Secției ORL a fost dotată cu o canapea, două birouri, șase scaune, două corpuri de mobilier suspendat și șase bibliorafturi pentru a organiza mult mai bine spațiul de arhivare al foilor de observație...

Un bărbat din Jupânești dat în urmărire națională, găsit și dus la închisoare

Un bărbat urmărit național, pentru infracțiuni rutiere, și un altul, condamnat la 5 ani de închisoare, pentru infracțiuni comise cu violență, au fost ridicați ieri de polițiști, și încarcerați la Penitenciarul Târgu Jiu. IPJ Gorj: La data de 7 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat un bărbat de 42 ani, din comuna Jupânești, persoană urmărită...

Prinși în trafic, cu 100 kg de cupru

O mașină în care se aflau trei bărbați a fost oprită, ieri, la un control al Poliției. În autoturismul verificat au fost găsite 100 de kilograme de cupru. IPJ Gorj: La data de 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni în timp ce efectuau activități de supraveghere și control a traficului rutier pe DJ 674 Turceni, au oprit...

Festival-concurs pentru formațiile corale din Gorj

O nouă ediţie a Festivalului-concurs „Corala Gorjeană” Stelian Florescu, manifestare destinată formaţiilor corale de adulţi şi copii, are loc pe data de 16 decembrie 2022, la Casa Armatei din municipiul Târgu-Jiu. Scopul evenimentului este revitalizarea mişcării corale de amatori atât la nivelul şcolilor generale, cât şi al liceelor şi aşezămintelor de cultură. Concursul se desfăşoară pe patru secţiuni: coruri mixte mari...

8 Decembrie – Ziua Constituției

Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989 şi a fost adoptată, în forma iniţială, în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, conform site-ului www.cdep.ro. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns...

Iordache: CEO riscă să intre în faliment

Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, a făcut miercuri un apel către colegii parlamentari din judeţ, special către cei social-democraţi, să se implice astfel încât Complexul Energetic (CE) Oltenia să nu trebuiască să ramburseze Ministerului Finanţelor ajutorul de stat în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro primit pentru plata certificatelor de dioxid de carbon. Iordache a spus, în...

VIDEO: A nins puternic pe Transalpina

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat ieri că acționează cu utilaje între Novaci și Rânca, acolo unde a nins abundent. ”Patru utilaje cu lamă și material antiderapant acționează pe DN 67C, sectorul cuprins între Novaci și Rânca, pentru îndepărtarea zăpezii de pe partea carosabilă și asigurarea condițiilor de circulație în siguranță. Nu vă deplasați pe în zonele...

Înființarea unui nou sindicat la Edilitara se decide la Tribunal! Liderul organizației sindicale existente se opune!

Crearea unui nou sindicat în cadrul societății Edilitara Public SA, care aparține Consiliului Local Târgu-Jiu, a dat frisoane liderului sindicatului existent, Constantin Popescu, ancorat puternic în structura organizațională a firmei, așa că a intervenit, fără succes, în instanță, în procesul de acordare a personalității juridice a noii organizații sindicale. Judecătoria Târgu-Jiu a respins cererea prin care Popescu se opunea...

I-a decedat soțul, în urmă cu șase luni, zdrobit de o camionetă! Dosarul, în sertar la Poliția Turceni

Accidentul căruia i-a căzut victimă Ion Busuioc, în vârstă de 54 de ani, din Târgu-Jiu, a avut loc pe data de 17 mai. Omul, aflat în timpul liber, a fost rugat atunci, de un amic, să-i dea o mână de ajutor la Sărdănești, la o balastieră, pentru încărcarea unui camion cu balastru. Deși târgujianul nu s-a apucat de lucru,...

Proiect în lucru la Jupânești: Apă și canalizare, de 250 de miliarde de lei vechi

Primăria Jupânești este în top privind proiectele accesate în ultimii doi ani de o administrație locală, asta nu numai la nivel de Gorj, ci și la nivelul regiunii Oltenia. O spune chiar edilul local, Ion Gîrniceanu, care demonstrează astfel că în comuna pe care o conduce de doi ani se face ce nu s-a făcut în ultimii 20 de...

Ca la noi, la nimeni – Șansele României, neșansa Austriei!

Motto: „Dă, Doamne, austriecilor mintea cea de pe urmă a românilor.” Parafrază după un vechi proverb românesc Mult prea obișnuiți să lăsăm rezolvarea unor importante probleme pe ultima sută de metri, au trecut vreo 11(unsprezece) ani și, noi, credeam că ne-am făcut temele pentru aderarea României la selectul Spațiu Schengen. Și iată că nu-i tocmai așa. Ne-am temut tare de faptul...

„Oscar”-ul Academiei Române pentru maestru Mihai Țopescu!

Premieră pentru lumea culturală a Gorjului! Artistul Mihai Țopescu a primit ieri cel mai important premiu la care poate aspira cineva din breasla sa. Academia Română, într-un cadru festiv și extrem de sobru, organizat în Aula Academiei, i-a conferit acestuia Premiul Academiei Române pentru arte plastice ,,Ion Andreescu”, pentru anul 2020. Conform unui comunicat de presă al Uniunii Artiștilor...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre inteligenţă şi despre paradoxul intelectual al fiinţei umane – ,,Criza Covid a exacerbat creșterea prețurilor la nutriție pentru cele mai sărace populații din...

Într-o lume şi într-o societate în care banii au devenit un fel de «factotum», un gen de Mamona care iniţiază, hotărăşte şi rezolvă aproape toate problemele care se ivesc şi se dovedesc tot mai complicate de la o zi la alta, a vorbi despre inteligenţă şi despre coeficientul intelectual al fiinţei umane devine un paradox care frizează ridicolul, ca...

Troupe își apără jucătorii: Mulți înțeleg diferit baschetul

CSM se chinuie teribil în Liga Națională de Baschet Masculin, dar liderul echipei, Porter Troupe, are în continuare încredere în grupul de jucători de la Târgu Jiu. Urmează o săptămână importantă pentru echipa de baschet, care joacă pe teren propriu două partide din campionat. Este vorba despre meciurile cu CSU Sibiu și CSM Ploiești. Primul are loc joi, de...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Făceți-vă un mare bine, arați terenul toamna

-2- Nu numai clima este un aliat natural al fermierului, când este folosită corespunzător desigur, ci şi unele organisme şi microorganisme din sol. În majoritatea situaţiilor, odată cu arătura trebuie introduse în sol şi importante cantităţi de materie organică vegetală ca, rădăcini sau tulpini ale plantelor de cultură sau din flora spontană. Dacă acestea vor fi lăsate peste iarnă la...

Anunț pentru șoferii gorjeni. Peste cinci mii de permise expiră în ianuarie

Se aglomerează ghișeele Serviciului de Permise Auto Gorj. Circa 6.000 de permise de conducere vor expira în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023, iar Prefectura Gorj le cere șoferilor să ceară preschimbarea documentelor înainte de expirare, dat fiind numărul mare de permise auto care trebuie înlocuite. Autoritățile județene au explicat care sunt pașii pentru preschimbarea permisului de conducere. „Având în vedere...

Sanatoriul de la Dobrița caută furnizor de energie electrică

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, din comuna Runcu, cumpără energie electrică prin intermediul portalului de achiziții publice. Unitatea sanitară vrea să încheie un acord-cadru de furnizare energie electrică pe o perioadă de 6 luni, începând cu 1 ianuarie 2023. „Valoarea estimată a prezentei proceduri, în funcție de care se vor elabora ofertele, respectiv suma de 648.000 lei, fără TVA, reprezintă...

Transferuri la Gilortul? Găman: Dacă ne dorim mai mult, atunci e nevoie de mai mult

Antrenorul Mario Găman este mândru de parcursul Gilortului din prima parte a sezonului. Echipa din Târgu Cărbunești a terminat anul pe locul 4 și are șanse mari să termine în play-off actuala ediție de campionat. Tânărul tehnician a ținut să-și felicite și elevii, care au răspuns foarte bine la cerințele staff-ului. ,,Ținând cont de tot ce înseamnă Gilortul Târgu...

Poetul sub călcâiul de pământ al poemului

Poet pasionat, trăind fiecare poem cu intensitate intelectuală și inspirație, om al cetății, organizator al evenimentului cultural „Serile de la Brădiceni”, publicist incomod, Ion Popescu-Brădiceni își arată fața literară, concretă și pragmatică, cu volumul Călcâiul lui Ghilgameș, o antologie complexă, o „Ars Poetica Transpersonalia” cum ne sugerează de pe coperta ediției lansate la Editura Tipo Moldova, în anul 2016,...

Sute de noi locuințe pentru tinerii din Târgu-Jiu

Ministerul Dezvoltării finanțează zeci de noi investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectele, în valoare totală de circa 300 de milioane de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR. Pentru Fondul Local, au fost aprobate 42 de noi proiecte, în valoare...

Poluare pe Dunăre, panică în Severin!

O pată de produse petroliere a poluat în cursul zilei de marți și chiar și ieri vreo 6 kilometri din fluviul Dunărea, în zona dintre barajul de la Porțile de Fier 1 și municipiul Drobeta Turnu Severin. Nu au fost cazuri de pești morți sau alte probleme majore, dar pata era vizibilă pe kilometri întregi și nimeni de la...

Târgu-Jiu: Sute de noi locuințe pentru tineri

Noi locuințe pentru tineri se vor construi în municipiul Târgu-Jiu. „Avem finanțarea pentru 100 de blocuri noi la Târgu Jiu! Adineauri a fost publicată lista cu noile proiecte aprobate de Ministerul Dezvoltării și care cuprinde al treilea proiect al nostru cu locuințe pentru tineri, în valoare de peste 126 de milioane de lei (peste 25 de milioane de euro), prin...

Mașinile Salvamont vor avea girofar

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care autovehiculele aparţinând serviciilor publice Salvamont şi Salvaspeo sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase. Legea merge la promulgare. Proiectul de lege prin care să poată fi folosite semnalele acustice și luminoase se afla în Parlamentul României din 2014. „Mulțumim celor 249 de deputați care au votat astăzi și...

Lege! Cazierul judiciar poate fi eliberat şi în format electronic

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice. „În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei...

Echipele Salvamont România, la Paris – Congresul Mondial al Salvatorilor cu Drone

În perioada 12 - 13 decembrie în Paris,  se desfășoară lucrările primei ediții a Congresului Mondial al Salvatorilor cu Drone , acțiune deosebit de importantă, în care, instituții, asociații de salvare, organizații profesionale sau institute de cercetare în domeniul salvării din peste 60 de țări, de pe toate continentele, aducându-și aici reprezentanți pentru a lua contact cu ultimele studii...

Târgu Jiu: Două persoane, lovite de mașini pe trecerile de pietoni

O femeie, de 41 de ani, și un bărbat, în vârstă de 73 de ani, au fost victimele unor accidente care au avut loc aseară în două zone diferite ale orașului. Ambii au fost loviți de mașini pe trecerirle de pietoni. Femeia a fost lovită în zona CAM, iar bărbatul, pe B.dul ”Constantin Brâncuși”. Cei doi au ajuns, cu...

Mihai Țopescu, premiat de Academia Română

Artistului vizual Mihai Țopescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Târgu  Jiu, i-a fost conferit, într-un cadru festiv, organizat în Aula Academiei Române, Premiul Academiei Române pentru arte plastice „Ion Andreescu”, pentru anul 2020. Premiul Academiei Române „Ion Andreescu” se acordă  pentru contribuții esențiale la dezvoltarea, prestigiul și vizibilitatea culturii și artei vizuale românești, în țară și în...

Încă două zile libere

În curând, vom afla dacă vom mai avea încă două zile libere. În cazul în care se va aproba, românii vor avea la începutul anului 2023 alte libere. Deputaţii urmează să voteze dacă de 6 și 7 ianuarie, adică Boboteaza și Sfântul Ion să fie considerate zile nelucrătoare. Inițiatorul legii este liderul PSD, Marcel Ciolacu, iar în expunerea de motive acesta a...

Fratele manelistului Tzancă Uraganu, după gratii. Cum își ademenea victimele falsul preot!

Trei persoane din Prahova au înșelat mai mulți gorjeni, dându-se drept preoți și promițându-le acestora că-i vor ajuta în orice problemă. Toate acestea, în schimbul unor sume însemnate de bani. Unul dintre cei trei cercetați este fratele manelistului Tzancă Uraganu și a fost săltat ieri de mascați în dosarul de înșelăciune, prejudicial fiind de 80.000 de lei. El a fost singurul...

Trei mese pe zi cu 22 lei. Licitație pentru hrana bolnavilor internați la Sadu

Spitalul Orășenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu caută o firmă care să asigure hrana pacienților. Suma maximă pe care spitalul o oferă pentru masa bolnavilor este de aproape 613.000 lei. Firma câștigătoare va trebui să asigure circa 29.000 de meniuri. Un meniu conține trei mese, respectiv mic dejun, prânz și cină, plus eventuale suplimente, dacă acestea sunt prevăzute de regimul...