Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre inteligenţă şi despre paradoxul intelectual al fiinţei umane – ,,Criza Covid a exacerbat creșterea prețurilor la nutriție pentru cele mai sărace populații din lume”!

1223

Într-o lume şi într-o societate în care banii au devenit un fel de «factotum», un gen de Mamona care iniţiază, hotărăşte şi rezolvă aproape toate problemele care se ivesc şi se dovedesc tot mai complicate de la o zi la alta, a vorbi despre inteligenţă şi despre coeficientul intelectual al fiinţei umane devine un paradox care frizează ridicolul, ca şi când ai reitera faptul că anormalitatea a devenit normalitate trucată, că analfabetismul funcţional a devenit emblema unei şcoli mutilate de ingerinţele neaveniţilor politici, din moment ce toate studiile psihometrice din lume arată o scădere a coeficientului intelectual, începând cu anul 2000, iar, cu cât este mai mare nivelul IQ-ului național, cu atât este mai mare căderea masei de oameni, ca şi a indivizilor cocoţaţi în funcţii înalte, într-o prostologie calificată şi cu diplome plagiate! Se apreciază fără teama de agreşi că în afară de studiile psihometrice, acest lucru demonstrează și empirismul unor aşa-zise judecăţi de constatare care deturnează adevărul. Spre exemplu, un adolescent de 14 ani înțelege în medie ceea ce ar fi înțeles un copil de 10 ani născut înainte de 1975, iar, unul dintre simptomele acestei regresii comprehensive este pierderea vocabularului şi macularea limbajului, aspecte semnalate de numeroase studii începând cu 2017, pentru că adevărata dramă relevată de această sărăcire spirituală este cea a dificultății de memorare pentru generațiile în devenire! Numeroasele studii efectuate sună ca nişte pilde profetice prin care se scoate în evidenţă povestea unor cupluri care înregistrează un IQ remarcabil de 130 fiecare şi care așteaptă să se reproducă după ce-și vor atinge toate obiectivele profesionale și materiale, până în ziua în care se hotărăsc în cele din urmă, să facă pasul de a forma o familie. Dar, fiecare trebuie să facă apoi față la ceasul biologic al celuilalt şi să se detaşeze de resemnarea libidoului celuilalt.

Studiile arată că imbecilizarea ar fi multifactorială şi rolul perturbatorilor endocrinologici produce efecte neurologice devastatoare
Se apreciază faptul că «ingineria asistată» a fertilităţii vine prea târziu pentru ei, şi în acest timp, cazurile sociale se reproduc exponențial și ajung să conformeze o combinație de defecte ereditare cu repercusiuni negative. În acest fel, toți devenind inapţi, parcă ar putea rezolva cele mai importante probleme pentru supraviețuirea speciei, cum ar fi gestionarea colectării reziduurilor, dar, în această societate idiotizată, îndobitocită prin minciună şi prin manipulare grosolană de către mânuitorii de bani, obezitatea a devenit norma, oamenii consumând doar băuturi îndulcite! În acest caz, statul nu poate rezolva probleme simple, cum ar fi irigarea terenurilor sau gestionarea deșeurilor, cu atât mai mult cu cât pornografia se clasează ca o «cultură» a pervertirii tinerilor de la cele mai fragede vârste, iar locurile de sex rapid din toaletele şcolilor preiau locurile de fast-food cu care se hrănesc la modul general tinerii! Elitele sunt formate din contra-elite, analafabeţii sunt formaţi de contra-analfabeţi cu note îngrozitoare la titularizare, un talmeş-balmeş ca în sistemul școlar actual, unde fruntașii clasei sunt percepuți ca învinși de către masa mediocrilor tupeişti şi cu buzunarele doldora de bani! Deciziile politice ale conducătorilor de ţară şi de guverne, actele normative ale ministerului Educaţiei sunt toate mai fatale și mai contraproductive unele decât altele. Coincidențele stranii cu sincopele realităţii sunt de-a dreptul tulburătoare, deși hiperfertilitatea săracilor este un clișeu al secolului al XX-lea, depăşit în cele din urmă, când în secolul al XXI-lea abundă cuplurile LGBT şi alte manifestări fără Dumnezeu! De aceea, scăderea fertilității în țările bogate afectează acum toate clasele sociale, iar, la aceasta, trebuie adăugat faptul că cele mai multe dintre categoriile socio-economice sunt doar parțial corelate cu nivelul socio-academic. Însă, asocierea între sărăcie şi fertilitate se bazează pe un izvor antropologic ce-și are rațiunea de a fi în situaţiile bizare pe care le vedem în viaţa cotidiană! Într-o familie săracă și/sau tradițională, resursa principală este cea umană, ca sursă de muncă, putere de reproducere, identitate şi sursă de venit pentru supravieţuire! Acesta este cazul în multe țări emergente, chiar dacă scăderea fertilității se observă peste tot în lume, cu excepţia unor ţări asiatice sau africane. În ultima vreme, unii specialiști apropiati tezelor eugenice califică drept fertilitate disgenică hiper-reproducerea între cei săraci cu duhul, însă, cu toate acestea, existența unui marker de diferență genotipică (inteligență moștenită) nu a fost demonstrată definitiv, ea constituind o simplă supoziţie. Pe de altă parte, inteligența fenotipică sau inteligența dobândită este măsurabilă în laboratoare sau în cabinetele de specialitate, această inteligenţă fenotipică fiind cea care a explodat cu îmbunătățirile notabile ale calității vieții, începând de la revoluția industrială din sec. al XIX-lea, apreciindu-se că acest salt calitativ al omului în «sapiens» se datorează «efectului Flynn», numit, astfel, după economistul neozeelandez James Flynn (28 aprilie 1934–11 decembrie 2020). Este vorba despre o creștere continuă a coeficientului intelectual datorită conjuncției securității alimentare, accesului la educație și, în general, a unui climat propice dezvoltării cognitive, iar, după cele două decenii ale secolului al XXI-lea, evoluţia sau mai bine spus, involuţia, marchează un regres pentru dezvoltarea inteligenței umane. Spre exemplu, în Danemarca, unde IQ-ul celor înscriși este înregistrat din 1959, s-a observat că între 1959 și 1989 a crescut cu 3 puncte pe deceniu, dar, cu toate acestea, între 1989 și 1998, același IQ a marcat o primă regresie, înjumătățindu-și practic progresia la +1,6 puncte, pentru ca din 1998, declinul să fie de minus 2,7 pe deceniu. Acest studiu și altele asemănătoare converg asupra faptului că «efectul Flynn» este defalcat, iar, societățile prospere au cedat într-un timp foarte scurt unei dinamici involutive. Studiile arată că imbecilizarea ar fi multifactorială şi rolul perturbatorilor endocrinologici produce efecte neurologice devastatoare. Masivitatea metalelor grele din alimente, inclusiv alimentele bio, aerul greu de respirat, stresul, poluarea, fricile cultivate de către bogaţii lumii, ar provoca diferite boli ale creierului, pentru a omorî cât mai mulţi oameni şi a se reduce populaţia lumii, aşa cum preconizează globaliştii! . Astfel, ar exista, de asemenea, în societățile bogate, matrice de conduită instalate, precum întârzierea intrării în viața adultă prin dispariția ritului de trecere, ca și o serie întreagă de prescripții psihologizante constând în prelungirea timpului copilăriei, un fel de infantilism prelungit, mai pe scurt, o întreagă formă de educație deturnată şi aberantă s-a îndreptat către regresie, producând o formă structurală de întârziere la maturizare, și deci, o scădere a potenţialului intelectual al oamenilor zilelor noastre!

Declinul inteligenței umane concomitent cu transferul abilităților sale către inteligența artificială
Mai există coincidența declinului inteligenței umane concomitent cu transferul abilităților sale către inteligența artificială, mai ales că izolarea forţată a oamenilor în 2020 va marca dezvoltarea inteligenței artificiale. Ceea ce mai rămăsese din operațiile mentale, încă în sarcina oamenilor, le-au fost luate fiinţelor gânditoare! O funcție printre altele, fundamentală, spațializarea în sisteme viabile este moartă! GPS-ul «oprește anumite părți ale creierului», aşa cum descrie un studiu al Colegiului Universității din Londra (UCL) publicat de «Nature Communications» pe 21 martie 2017. Un expert în tehnologia informației, Nicholas Carr, susține că a consemnat în studiul său, tot ceea ce face internetul creierului omului, mai ales al tinerilor! («The Shallows: what the Internet is doing to our brains Norton & Company Publishing», 2020). La aceasta trebuie adăugat efectul hipnotic al instrumentelor care creează dependență precum canalele de «streaming», confuzia dintre ficțiune și realitate, explozia realităţilor virtuale, în strânsă legătură cu scăderea capacității de concentrare în lectură etc. Ar fi foarte interesant să ne gândim că toate acestea nu provoacă cicatrici evolutive, ci, involuţii alarmante! În fața unei astfel de agresiuni asupra creierului uman, școala ar trebui să fie o fortăreață, dar, aceasta, fără a conta pe impunerea a doi ani de dezertare școlară sau semi-dezertare din cauza izolării covid, aşa cum au dictat globaliştii şi slugile lor din România! Ar fi fost de așteptat ca elevii din țările emergente, mai puțin expuși la consumul instrumentelor tehnologice, să reprezinte un rezervor de creiere nedeteriorate, dar politica de sărăcire spirituală şi materială a trecut ca un tăvălug peste omenire! În februarie 2021, un raport de la «Banque mondiale» a diagnosticat astfel: «Criza covid a exacerbat creșterea prețurilor la nutriție pentru cele mai sărace populații din lume, iar, de-a lungul celor doi ani pandemici, Covid-19 a dezarmat securitatea economică, sanitară și alimentară, împingând 150 milioane de persoane la extrema pauperizare, aşa cum se arată în studii autorizate. În acest fel, prin Covid 19 trebuie să înțelegem că nu virusul ca atare, ci măsurile iresponsabile care au servit drept pretext bogaţilor lumii şi promotori ai globalizării poartă marea vină! Cu puţin timp în urmă, un raport bine documentat a cifrat costul imens al abandonului școlar, ca pondere din PIB pentru țările sărace. E un Raport care nu a prosperat mai mult din punct de vedere al conștientizării, iar, din cauza decăderii proceselor de învățare și a creșterii abandonului școlar, această generație de elevi va pierde un miliard de euro din venituri, mai mult sau mai puțin de 10% din PIB-ul global, iar țările vor cădea, fără posibilitatea de a ajunge din urmă pe cei dezvoltaţi, în ceea ce privește obiectivul lor de reducere a «Learning Poverty», prin riscul de a crește potențial sărăcia cu 63%. Acest «Learning Poverty» este un instrument statistic dezvoltat de UNESCO pentru a măsura nivelurile de analfabetism în țările cu venituri medii și mici, ceea ce demonstrează că situaţia este deosebit de gravă! O autoritate în domeniu, Carlos Felipe Jaramillo, vicepreședintele Băncii Mondiale pentru America Latină, a estimat ceea ce a însemnat că înseamnă criza educației din America Latină, care este fără precedent, deoarece, următoarea generație va fi mai puțin productivă și va avea mai puține oportunități de afirmare! În medie, în America Latină, copiii au pierdut 1,8 ani de școlarizare, potrivit UNESCO, iar, în unele țări precum Panama, unde școala a fost închisă din martie 2020 până în 2022, peste 20% dintre elevi au abandonat definitiv băncile şcolii, deci, sute de milioane de noi săraci, cu un efect epigenetic îngrijorător! Himerele ultimelor două decenii se caracterizează mai ales prin negarea maleabilității evolutive a speciei umane, ca pentru orice altă specie animală, iar, hormonii sunt administrați în mod legal copiilor la pubertate sau prepuberi, pentru a normaliza posibila disforie de gen într-un context în care efectele cauzate de perturbatorii endocrinologici fac obiectul unei abundente literaturi științifice. (VA URMA)
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here