Multe și… mărunte

1628

Când s-a terminat benzina

La iubit femei, odat’
Era cel dintâi în sat.
Terminând cu ele, moșul
Azi, își laudă cocoșul.

Femeie ușoară

Nu-i pasă că-i păcătoasă
Și că vorba i s-a dus,
Ca și capra cea râioasă,
Care-și ține coada-n sus!

Insomnia vârstei

Când n-ai somn la tinerețe,
Te apuci să procreezi.
Dacă ești la bătrânețe,
Scoți stiloul și creezi…

Alternativă

De ce să-nveți atâta carte,
Ce câștigi? Vedere-ngustă!
Mai bine-i faci șefului parte
De puțin parfum de fustă!

Pericol iminent

Nu gripa-i marele pericol
Ce azi pândește România,
Ci, altul greu și chiar ridicol,
Ne cotropește,-ncet, prostia!

Vremuri și vremuri…

Rangu’-odată-n societate
Ținea de ce-adunai în cap…
Acum regu’le-s schimbate,
Contează ce-ai pus la ciorap!

Tânăr universitar

Tot în ceartă cu nevasta
Și sătul destul de ea,
Își tratează starea asta
C-o studentă și-o cafea!

Proba timpului

Când un cuplu se formează,
Dragoste pe viață jură.
Vorbe-n vânt, că doar contează
Cuplul om și băutură.

Continuitate

A băut mereu, din plin,
Bere, vin, multă tărie;
Mâini, picioare nu-l mai țin,
Dar se ține…de beție!

Justificare

În pat cu doamna când l-a prins,
L-a înjurat de Dumnezeu.
-Boierule, mata mi-ai zis
Să te ajut unde ți-e greu…
Doctor Cornel MUNTEANU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here