Ajutor pentru preşedinții secţiilor de votare

1322

Un ghid al preşedintelui secţiei de votare, care să ajute la clarificarea nelămuririlor legate de procesul electoral, va fi tipărit în perioada următoare. Este vorba de circa 70.000 de exemplare, a anunțat Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. „Avem înscrişi acum, în registru, 73.000 de operatori şi tot vreo 70.000 de experţi electorali. Din rândul acestor experţi electorali se vor alege preşedintele şi locţiitorul fiecărei secţii de votare. Am făcut deja mai multe corespondenţe pe mail cu aceştia şi înainte de desfăşurarea primului tur pentru alegerile prezidenţiale vom face două, intenţionăm trei instruiri, dacă se va putea, cu aceştia şi, de asemenea, vom elabora şi tipări în peste 70.000 de exemplare – asta înseamnă câte trei exemplare pentru fiecare dintre cele 20.000 de secţii pe care le avem în ţară – Ghidul preşedintelui secţiei de votare, să ştie din ziua de sâmbătă, înainte de alegeri, până depune la biroul ierarhic superior ce are de făcut. Sunt nişte ghiduri foarte simple, pe înţelesul tuturor, care sper să vină în sprijinul acestora”, a explicat Toni Greblă, într-o conferinţă de presă. În plus, Greblă a făcut apel ca cei înscrişi în cursa electorală să trimită persoane calificate în birourile electorale sau să facă „minime instruiri” cu acestea, pentru ca şi ele să contribuie la buna desfăşurare a procesului electoral. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale au loc în trei duminici consecutive: 24 noiembrie – primul tur al alegerilor prezidenţiale; 1 decembrie – alegerile parlamentare; 8 decembrie – al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Ghid făcut de greblă? Cum se poate fura la alegeri. Cu leafa mărită din pixul său ne-a lămurit. Există o vorbă a jucătorilor de rummy, ” și mâna greblă se făcea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here