Actorul poet sau poetul actor, adică şi una şi alta, George Drăghescu, cel care editează de mulţi ani minilunarul cultural, literar, artistic „Ceaşca de cafea” ajuns recent la nr. 221, scrie şi poezie. Cu titlul Înger cronicar publică în 2020 la editura Eikon un volum care cuprinde deopotrivă poezie, dar şi haiku-uri, precum şi reflecţii.
Poeziile sunt scurte licăriri pline de miez, în bună parte de-a dreptul memorabile. Poetul nu risipeşte cuvintele, ci le foloseşte cu parcimonie, aşa încât minipoemele sale sunt nişte sclipiri de moment.
Bun la suflet, altruist, poetul are mare încredere în oameni şi în dramul de umanitate care există în fiecare dintre noi. La el, Dumnezeu şi diavolul stau faţă în faţă, urmând ca fiecare dintre noi să se decidă unde vrea să se afle: “Două umbre/ s-au răstignit de arlechini,/ de-o parte a arlechinului/ e umbra diavolului,/ de cealaltă parte/ e umbra lui Dumnezeu…./ Între cele două umbre/ sunt EU” (“Teatrală I”) sau: “Umbra mea s-a întâlnit/ cu umbra lui Dumnezeu./ Eu n-am fost eu,/ ci umbra umbrei lui Dumnezeu” („Umbra mea“).
În altă parte aflăm cum a luat naştere noaptea: ,A ars o pădure -/ Din tăciunii rămaşi/ DUMNEZEU a făcut noaptea” („Noaptea”). Ciclul „Cine-mi luminează visul?” însumează 14 haiku-uri, precum: „Fulgerul vara -/ Hokusai cu penelul/ se joacă pe cer”
De asemenea, sunt incluse şi 36 de reflecţii, din care dăm două mostre: “Dragostea de a juca un personaj naşte alt personaj” şi “Dacă ai ceva sfânt în tine, nu arăta acest lucru în biserică,ci în afara bisericii/’ Obsedat de gânduri şi idei, poetul George Drăghescu oscilează între Scylla şi Caribda, deci între dragostea pentru teatru şi credinţa în Dumnezeu, încercând şi reuşind chiar, cu abilitate, să le împace pe amândouă.
Mircea M. POP (Germania)
