Datini și obiceiuri de iarnă, la Târgu-Jiu, în Piața Prefecturii

1711

Peste 500 de colindători din judeţele Gorj şi Mehedinţi își dau întâlnire la Târgu-Jiu pentru a participa la „Alaiul obiceiurilor de iarnă”, eveniment ce va avea loc în Piața Prefecturii, joi, 15 decembrie 2022, începând cu ora 10:00.
Acest eveniment, devenit deja o tradiţie, oferă gorjenilor ocazia de a asista la un spectacol al datinilor şi obiceiurilor populare gorjeneşti.
Evenimentul se va desfăşura în zona pietonală a municipiului Târgu-Jiu, fiind organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Manifestarea va începe la ora 10.00 cu o paradă a formaţiilor participante, din faţa sediului CJCPCT Gorj până în Piaţa Prefecturii, iar apoi colindătorii vor susţine un spectacol tradiţional de colinde.
Ca şi anul trecut, vor fi puse în scenă mai multe obiceiuri, precum „Umblatul cu capra”, „Ursul” şi „Pluguşorul”, obiceiuri care încă sunt păstrate şi respectate în zona de sub munte.
„Vă propunem anul acesta jocul măștilor prezentat de Ansamblul «Roua» din Padeș, dar și alte tradiții păstrate cu sfințenie de către «Corul Bărbătesc al Ansamblului Cheile Oltețului» din Polovragi și Ansamblul din județul Mehedinți, mai exact din Baia de Aramă, «Bordeiașul»”, anunță organizatorii.
De asemenea, și-au anunțat prezența la acest eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă ansambluri folclorice din Polovragi, Runcu, Bolboși, Palatul Copiilor din municipiul Târgu-Jiu, Bălcești, Crasna, Novaci, Săcelu, Tismana, Padeș, Baia de Aramă, Baia de Fier, Scoarța, Mușetești, Arcani, Turceni, Privighetorile Gorjului, Bălești și Țânțăreni. Prezenți în data de 15 decembrie de la ora 10.00 vor fi și cei de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu.
Organizatorii încearcă prin acest eveniment să arate frumuseţea portului popular oltenesc şi, desigur, obiceiurile de iarnă păstrate din moși-strămoși pe aceste meleaguri.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here