Ce victorie! Handbalistele gorjence s-au impus clar în Bănie

843

CSM Târgu Jiu a dat de pământ cu SCM U Craiova. Gorjencele s-au impus chiar în Bănie, într-un meci care a contat pentru runda a noua a Ligii Florilor. A fost primul succes în deplasare pentru fetele lui Liviu Andrieș, care au controlat partida de la un capăt la celălalt. La pauza, tabela arăta 10-14. Până la urmă, vizitatoarele au câștigat cu 26-21. Apărarea a fost cheia meciului în opinia antrenorului gorjean. Victoria este cu atât mai importantă dacă ne gândim că oaspetele au fost lipsite de aportul Katarinei Pavlovic și Alexandrei Gavrilă, ambele accidentate. ,,Astăzi am reușit să acumulăm puncte împotriva unei echipe foarte bune a campionatului. Știam că ne așteaptă un joc destul de greu, mai ales după ce am făcut un meci foarte bun împotriva celor de la Vâlcea. Mă bucur că fetele s-au reîncărcat și remotivat pentru această partidă. Sunt bucuros că am luat cele trei puncte și le felicit pe fete pentru că au făcut un meci nemaipomenit. Apărarea și poarta au fost cheia acestui succes, fetele au respectat planul tactic pe care l-am stabilit și acest lucru a contat foarte mult, pentru că am luat doar 21 de goluri. Ne dorim să vină și punctele, pentru că până acum am pierdut foarte multe jocuri la un gol sau două, jocuri pe care le-am controlat”, a precizat Andrieș. Cea mai bună marcatoare de la CSM Târgu Jiu a fost Angela Pușcaș, cu 7 goluri. Gorjeanca rămâne una dintre constantele trupei alb-albastre, dovedindu-se, până acum, un transfer foarte reușit. ,,A fost o partidă grea, dar s-a văzut munca pe care am depus-o în ultima perioadă. Am tras din greu să ne arătăm adevărata valoare. Știam că suntem peste, s-a văzut și astăzi, și în meciurile de pregătire. A trebuit să demonstrăm după înfrângerea de la Vâlcea că putem lua cele trei puncte. Ne-am așteptat la un meci mai ușor la Craiova, dar, cu toate acestea, a fost greu, solicitant, dar s-a văzut că am meritat victoria. Vrem să strângem cât mai multe puncte”, a spus Pușcaș după meci. Etapa viitoare, pe 22 decembrie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu cu CS Minaur Baia Mare.
CSM Târgu Jiu: Ekaterina Dzhukeva, Elena Marica Bercu – Bianca Chiriță, Oana Bucă 5g, Angela Pușcaș 7g, Valentina Toader Trică, Mirabela Coteț 2g, Ira Zinatullina 4g, Andreea Chiricuță 3g, Adrian Țăcălie, Pal Ceandani, Florența Ilie, Iulia Andrei, Ana Ciolan 4g, Cristian Boian, Sabine Klimek 1g. Antrenor principal: Liviu Andrieș. Antrenor secund: Andrei Enache. Antrenor cu portarii: Gore Albici.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here