Nu acceptăm șantajul politic! – Susținem acordarea de compensații pentru transportatori!

1838

Filiala Gorj ai Partidului Alternativa Dreaptă constată cu indignare refuzul nejustificat din punct de vedere legislativ al acceptării țării noastre în spațiul Schengen. Acest fapt va conduce la imposibilitatea de a fructifica anumite avantaje economice meritate și de altfel importante pentru România și pentru economia zonei noastre, în special pentru transportatori, implicit pentru cei din Oltenia.
Astfel:
– îngreunarea transporturilor europene datorită formalităților birocratice transfrontaliere,
– scăderea interesului pentru investitorii străini în zonele din România, etc …
sunt numai câteva din efectele negative ale acestui refuz inacceptabil și „irațional” din partea unei singure țări europene.
Pentru această ipotetică „acceptare”, pe o perioadă de mai mult de un deceniu au fost aplicate mai multe măsuri și strategii în detrimentul intereselor cetățenilor și economiei zonale sau naționale, multiple concesii politice și economice nejustificate ce au adus prejudicii inclusiv suveranității țării…:
– Excluderea companiilor românești de la exploatarea unor resurse locale,
– „concurența neloială” datorată măsurilor favorizante pentru anumite companii străine,
– legile justiției privitoare la „deciziile Curții Constituționale a României” etc …
În pofida acestor eforturi și favoruri, acceptarea statutului de țară membră Schengen a fost oprită de către interesele individuale sau de grup atât ale reprezentanților țărilor care au votat împotrivă (a se vedea reprezentanții Austriei și presupus cei ai Olandei) …
Dar și de interesele personale a mai multor grupări politice și decizionale românești ce au întreprins astfel de măsuri discreționare în defavoarea cetățenilor și a economiei locale, zonale și naționale!
În concluzie cerem cu fermitate:
– Excluderea tratamentelor ce favorizează nejustificat anumite companii, concesii care afectează grav libera concurență și implicit evoluția și bunăstarea regională sau națională;
– Asumarea eșecului politic al guvernanților, foști și actuali, care în urma strategiilor discriminatorii la adresa concurenților de pe piața liberă, au condus în mod implicit și prin astfel de măsuri, la situația actuală de criză și sărăcie a societății românești și desigur și a județului nostru;
– Încurajarea legislativă și economică a afirmării concurenților regionali și naționali prin măsuri echivalente de stimulare a investițiilor și de asigurare a condițiilor propice dezvoltării acestora.
-Acordarea de compensații transportatorilor transfrontalieri pentru condițiile grele, necorespunzătoare în care aceștia sunt nevoiți să își desfășoare activitatea.
Cu respect îndreptăm România!
Biroul de Presă al Partidului Alternativa Dreaptă – Filiala Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here