La 82 de ani ai săi, neîmpliniţi, Ion Căpruciu a plecat în Eternitate. Sufletul i-a pornit în zbor spre empireu ca un porumbel. Acolo, îngerii l-or fi purtând pe aripile lor transparente.
26 de ediţii la rând (1997 – 2021) am organizat împreună Atelierul Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni”. Au fost sărbători ale spiritului tradiţional şi modern totodată. În „palatul” său, ridicat la Drăgoieşti, pe Râul Morii de Grâne şi de Poezie, s-au ţinut şedinţele Cenaclului „Serile la Brădiceni”, prilejuri ca o parte din cei mai mari scriitori ai României să-şi recite creaţiile. Cum tot o parte dintre ei au trecut în Cealaltă Lume, Ion Căpruciu, iată, s-a grăbit să-i urmeze, dar şi ca să realcătuiască Grupul celor trei scriitori de pe „Uliţa Morii” (Emil Paraschivoiu, Constantin Mircioiu, Ion Căpruciu).
„Serile la Brădiceni” (fie ele ierni, primăveri, veri, toamne), îi invitam în târnaţul meu cu pridvor din brad sculptat, în manieră brâncuşiană, de tatăl meu, Ion Popescu-Călăraşu, mort şi el tot la 82 ani, ca să punem la cale planul următoarei ediţii a A.N.P.C.P. „S.L.B.”; şi care, cu o regularitate de metronom, s-au ţinut din ce în ce mai prestigioase şi mai kairotice.
Opera lui Ion Căpruciu e durabilă în eon şi-a apărut la edituri de renume precum TipoMoldova, Limes, PIM, Măiastra. El însuşi a funcţionat ca redactor şef, la tipărirea revistei trimestriale „Miracol de Brădiceni”, astăzi, emblematică pentru Gorj. A scris poezie, proză (două volume de „Amintiri din Casa Amintirilor”), cronici literare, eseuri şi a editat, împreună cu mine, opera postumă a lui Nicolae al Lupului (câteva opere inedite au rămas, de pregătit spre tipărire, în posesia fiului său, Lucian Căpruciu, cu care m-am înţeles să le scoatem la lumină în viitorul apropiat).
Debutat de Geo Dumitrescu în „România Literară”, în Bucureşti locuind cu soţia sa, Filofteia (şi ea autoare a unui tratat de chimie a polimerilor), Ion Căpruciu şi-a îndeplinit destinul de poet parţial naturist parţial suprarealist; ba mai încoace, şi-a apropriat şi elemente ludice şi manieriste, distingându-se în peisajul literar mai degrabă transmodernist (cu ascendenţă în neomodernism) decât postmodernist.
Şi-a dat seama că doar întorcându-se la vatra copilăriei, de eminent brădicenean, alături de alţi prestigioşi cărturari ai comunei (precum Nicolae Al Lupului, Ionel Buligan, Ionel Nistorescu, Rică Dogaru, Constantin Stroescu, Gicu Blendea, Pantelimon Goga ş.a.), îşi va desăvârşi arta poetică, grefată pe imaginarul baladesc ori pe jocularitatea stărilor de graţie.
Ion Căpruciu a fost colaborator de-o viaţă al „Gorjeanului”, care i-a găzduit cicluri lirice de-o frumuseţe aurorală; şi de un sublim… tragic, atunci când s-a raportat la o istorie mereu tulburată de tot soiul de evenimente cruciale ori exact pe dos bezmetice, absurdoide.
Recitindu-i „Aşteptând să înflorească magnolia” am conchis că-i poate cea mai izbutită culegere de poeme scrisă de el, în anii 2012 – 2013. Conţine ciclurile „Dimineţile unui fluture”, „Vară cu mere dulci”, „Da sau nu”, „Aşteptând să înflorească magnolia”. În texte, destule elemente de-o schiţă a poeticii sale resurecte şi idiolectale: recuperarea limbii ţărăneşti-neaoşe, îmbibată cu toate miresmele unei conservări a valorilor vechi şi deci durabile, cumva ca-n maniera lui T.Arghezi, cu care Ion Căpruciu s-a întâlnit în câteva rânduri; păstrarea muzicalităţii ca marcă a orfismului invulnerabil, relativ de absolut; reproiectarea imaginarului tradiţional în „canon surrealist”dar fără renunţarea la „geometria horelor de duminică”; preferinţa pentru fabulă, alegorie, parabolă, baladă, cântec; reinventarea mithosului homeric; preţuirea frumosului literar şi a jocului ritmicorimat uneori cu-o aplecare spre fantasticul ingenuu; readucerea înţelepciunii populare în zona unde „şi umbra pomului” e datoare/ şi ideea poemului/ „ca lumina interiorului de sine”.
Şi, ah, să nu uit, tot, ca şi taică-meu, Ion Căpruciu a fost un bun lemnar, tâmplar, parchetar, pridvorar, grădinar, gospodar, familist, îndrăgostit de pisici, priceput la povarnă, iscusit producător de ţuică (cu cazanul) şi de vin (cu zdrobşitorul).
Era românul total integru, intelectual rasat, psiholog şi, în fine, scriitorul aproape ideal.
Ion Popescu-Brădiceni
