Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne aminteşte că este aproape Crăciunul, şi vine permanent în ipostaza Celui ce organizează cina pe care o reprezintă Împărtășirea de prezența reală a Lui Hristos!

În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoşi după trup ai Domnului); Sf. Strămoşi: Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină); glas 1, voscr.4, când sunt pomeniţi şi Sf. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va citi minunata pildă despre o masă îmbelşugată la vreme de Postire, cu toate că trebuie să avem în vedere şi versetul semnificativ legat de îndemnul la smerenie pe care Domnul Hristos îl dă ascultătorilor Săi (Luca 14, 7-15). Mai întâi, însă, făcând referire la Sf. Strămoşi după trup ai Domnului, putem aminti că după Avraam un alt strămoș este Isaac, cel care a primit de voie să fie jertfit, cum i-a spus Dumnezeu tatălui lui, de aceea a și fost binecuvântat, iar, același lucru l-a primit și Hristos, să Se jertfească din ascultare față de Tatăl ceresc. Un alt strămoș este Iacov, care înseamnă Israel, minte văzătoare de Dumnezeu, omul care are ochii vulturului duhovnicesc, Îl simte pe Dumnezeu, înțelege și contemplă tainele dumnezeirii, mai ales că Domnul Iisus Hristos, El Însuși S-a pogorât de la Tatăl Lui și ne-a spus Cine este Tatăl Ceresc. Prin urmare, ca și Isaac și Avraam, la fel și Iacov au fost o preînchipuiri ale Lui Hristos! Astfel, a fost numit Israel, ca să închipuie prin viața lui că înlăuntrul său lucra Hristos Însuși. Iosif, fiul lui Iacov, în ciuda faptului că a fost vândut ca rob în Egipt, mai ales că în final chiar l-a salvat pe Israel. Același lucru a făcut și Hristos, a lăsat cerurile, S-a înstrăinat pe pământ, a venit prin Naştere la noi, păcătoșii, ca să ne dăruiască cerul, iar, Iosif, așadar, a devenit mântuitor și a prorocit despre Hristos că va fi drept. E minunat cum lucrează Dumnezeu! Ştim din Vechiul Testament, cum evreii au devenit robi egiptenilor și sufereau, însă, Moise i-a mântuit scoțându-i din Egipt. Deci, Iosif i-a pus în Egipt şi Moise i-a scos din Egipt, iar, cei doi și-au dat viața lor ca să fie în ei Hristos. De asemenea, Moise era legiuitor al Vechiului Testament, în timp ce Hristos Domnul este al Noului Testament. Pe Moise l-a urmat Iisus, fiul lui Navi, care înseamnă mântuitor, dar, Mântuitor prin excelență este Hristos! Un alt strămoș care a îndurat multe este Iov, cel care a preînchipuit Pătimirile lui Hristos! În continuare, au fost: Roboam, Abia, Manase, Solomon și mulți alți regi și împărătese care au devenit strămoși ai lui Hristos, deși erau păcătoși. Ajunseseră până la tartarul osândei, făcând păcate înfricoșătoare și închinări la idoli, dar, Dumnezeu, totuși, i-a chemat și pe aceștia și i-a primit ca să slujească taina mântuirii și a Bisericii. Astfel au lucrat împreună și au contribuit și aceștia la dumnezeiasca iconomie, pentru că Iisus Hristos, mai înainte de a Se naște, a lucrat pretutindeni, peste păcat, în dreptate, pe pământ, în cer. În încheiere, să trecem la David, cel mai bun și mai drag chip al lui Hristos, fiindcă prorocul David a spus cele mai multe și mai inteligibile profeții despre Hristos, iar, dacă vom citi viața prorocilor, vom vedea că Dumnezeu a spus unuia, lui Osea, să se însoare cu o desfrânată[1], altuia, lui Isaia, că îl vor tăia cu fierăstrăul iudeii, lui Ieremia că îl vor ucide, mai ales că în robie, babilonienii l-au aruncat pe Daniel în groapa cu lei, pe cei trei tineri în cuptorul cu foc, Iona a căzut în mare, prorocul Ilie a urcat la cer şi toți erau preînchipuiri ale Lui Hristos, Care este și va fi pretutindeni, Cel Care Se naște și acum pentru noi, din strămoși, până la Ioachim și Ana, până la Iosif și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, iar, în acest fel, Dumnezeu ne aminteşte că este aproape Crăciunul, şi vine permanent în ipostaza Celui ce organizează cina pe care o reprezintă Împărtășirea de prezența reală a Lui Hristos!

Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata!
Aşadar, în Duminica a 28-a după Rusalii, prin această frumoasă pericopă evanghelică de la Sf. Ev. Luca 14, 16-24, ne vom îndrepta atenţia asupra Bisericii, pentru faptul că în zilele noastre atât de zbuciumate, întâlnim oameni care se numesc creștini, dar nu sunt în niciun fel interesați de ceea ce înseamnă Biserica dreptmăritoare în profunzimea înțelesurilor ei, mai ales că aceasta se datorează, pentru cei mai mulți, interpretării simpliste a părții administrative și juridice a Bisericii, care este cel mai ușor perceptibilă şi mai uşor de comentat. Dar, Biserica este o comuniune între persoane care mărturisesc aceeași credință și care se împărtășesc din aceleași Sfinte Taine, pregătindu-ne pentru o sărbătoare și o bucurie născute din întâlnirea cu Hristos. Constatăm că pericopa evanghelică ne prilejuieşte fericita posibilitate de a vedea cum Dumnezeu invită întreaga umanitate la petrecere, iar, în acest scop, El a ales câțiva oameni care să ducă invitațiile tuturor. Din păcate, invitații refuză pentru că au alte lucruri de rezolvat, mai importante, cum cred ei, fiindcă, noi, toţi, suntem foarte pricepuți în a găsi preocupări mult mai urgente decât a asculta chemarea Domnului Dumnezeu, iar, pilda ne arată foarte clar faptul că Domnul invită alți oameni: șchiopi, cerșetori, desculți, care nu au de lucru şi cu aceștia va umple sala pregătită de cină. Deci, Domnul se prezintă pe Sine în ipostaza celui care, dorind să-Şi arate prețuirea față de prietenii Săi, organizează o cină mare, iar, evenimentul social al mesei e unul cu semnificații complexe deosebite, în cazul de faţă, Domnul Iisus Hristos arătând că cina e o ipostază a Împărăției şi Stăpânul Însuși se aseamănă cu cel care a făcut cină mare și a chemat pe mulți, cu toate că fiecare dintre ei se scuză. Totuşi, problema nu rezidă neapărat în refuzul participării, ci, pare a fi legată mai degrabă de scuzele penibile pe care și le găsesc cei invitați, ceea ce lasă să se întrevadă de la o poștă refuzul ostentativ. E adevărat, că nici gazda nu respectă întrutotul protocolul unei invitaţii, pentru că o cină festivă se anunță dinainte vreme şi astfel, cei chemați au timp să se pregătească, au răgazul de a se înveșmânta aşa cum se cuvine și eventual, aduc și un oarecare dar, dacă sunt oameni cu stare materială, dar, chiar și când acest lucru nu se întâmplă, de obicei nu refuzi un prieten drag! Se vede destul de clar că intenția invitaţilor cu stare este de a găsi prima scuză care le vine în minte, cu scopul de a scăpa de o solicitare pe care nu vor să o onoreze! Iar, faptul de a fi cumpărat o țarină nu aduce cu sine, cu nici un chip imposibilitatea participării la masă, aşa cum nici achiziția de bovine, pentru că, în fond, nu murea lumea, dacă omul amâna pentru ziua următoare, iar, situaţia cu tânărul însurățel…pare neverosimilă, pentru că Dumnezeu ne aminteşte că este aproape Crăciunul, şi vine permanent în ipostaza Celui ce organizează cina pe care o reprezintă Împărtășirea de prezența reală a Lui Hristos!

Auzind acestea, unul dintre cei ce ședeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!” (Luca 14, 15),
Deci, Pilda aceasta, despre ospățul unei cine împărăteşti este așezată în contextul în care Domnul îi vede pe cei sosiţi cum își alegeau la masă locurile cele dintâi, agitația aceea marcată de ideea că trebuie să fii mai în faţă ca să rămâi în ochii cuiva, pentru ca El să știe de tine, însă, Domnul îi temperează, la început, chiar educându-i prin așezarea la masă ordonaţi şi cu deplină smerenie pentru a ne aduce aminte că omul nu poate ajunge atât de uşor la cele înalte, fără să înțeleagă pe cele ce nu par importante şi avantajoase! În acest fel, Hristos Domnul ne învață că omul duhovnicesc nu poate fi înfrăzneţ fără măsură, chiar nesimțit şi arogant, mândru şi plin de sine, pentru că o asemenea atitudine nu face parte din exercițiul apropierii de Dumnezeu! Se recomandă apropierea de oameni, cu bun simț și cu multă iubire. De altfel, aceasta este și concluzia efortului său pedagogic şi educaţional prin care omul se apropie de învățătura despre chemarea săracilor la masă. Vedem că pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi şi pe orbi, oameni dificil de suportat la masă pentru unii, sunt greu de hrănit tocmai datorită dizabilităților lor, ca să nu mai vorbim despre atâţia oameni încercaţi din zilele noastre, a căror neputință este ușurată de tot soiul de programe ori proiecte de susținere care mai de care mai mediatizate şi mai parfumate cu publicitate excesivă! Şi, nu doar de masă vorbește Domnul Hristos în această parabolă, ci, chiar de modul cum primeşti şi ajuți omul poftit la masă, iar, cel care a hrănit un bolnav la pat știe acest lucru! În fine, Domnul ne dezvăluie faptul că răsplata pentru o astfel de masă este chiar cel hrănit, pentru a fi mai pe înţeles faptul că: „Auzind acestea, unul dintre cei ce ședeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!” (Luca 14, 15), pentru că întărind această învățătură, putem înţelege multe! Să rezumăm așadar: ospățul este viața creștină, Împăratul este Dumnezeu; Fiul Său este Iisus Hristos, primii invitați, care și-au găsit scuze pentru a refuza chemarea, sunt cei care, înainte de Hristos, nu au vrut să îi asculte pe strămoșii Săi, care au anunțat venirea Sa, iar după venirea Lui Hristos au devenit creștini pasivi, iar, ultimii invitați sunt, în primul rând, strămoșii lui Hristos, cei care au crezut neîncetat în venirea lui Mesia, la fel cum trebuie să fim și noi, cei care credem în Hristos și în faptul că El S-a întrupat la «plinirea vremii» şi chiar dacă trebuie să amintim de niște personaje aparent lipsite de importanță, dar care se vor dovedi a fi exact contrariul: «slugile stăpânului», care sunt mesagerii, iar, primii dintre aceștia au fost strămoșii, a căror pomenire o săvârșim la Sfânta Evanghelie şi pe care Dumnezeu i-a trimis ca să călăuzească poporul spre sărbătoarea lui Hristos, spre peștera din Bethleem, iar, următorii au fost apostolii, care, imediat ce Învățătorul lor s-a ridicat la Cer, s-au îndreptat spre toate colțurile pământului spre a vesti venirea Mântuitorului lumii. Desigur, cei din urmă sunt toți oamenii care, răspunzând chemării lor interioare, pleacă spre a vesti Evanghelia celor care ignoră încă Nașterea lui Hristos și apropierea sărbătorii împărăteşti. Așadar, strămoșii, apostolii și toți cei care se angajează la mărturisire sunt misionari, iar, când spunem misionari, nu trebuie să avem în minte numai imaginea vetustă a vremilor, căci această categorie de misionari a dispărut în epoca noastră. Vorbim acum, despre o altă categorie, care se referă la cei care, la casele lor, în țara lor, prin felul lor de viață Îl mărturisesc pe Hristos: preoți, mireni, bărbați și femei, care nu diferă cu nimic de oamenii obișnuiți, dar care încearcă să atragă atenția mărturisind venirea Mântuitorului. Astfel, fiecare dintre noi poate și trebuie să fie un misionar, să pregătim venirea Celui care deja a venit pentru noi și pentru lumea întreagă. De aceea, fraţi creştini, Crăciunul este aproape, luminițele care împodobesc satele, orașele și casele anunță sărbătoarea, dar și inimile noastre trebuie să fie pregătite şi mai avem puțin timp pentru a face aceasta. Să ne pregătim, așa cum se cuvine, curățindu-ne haina cea curată pentru a fi vrednici oaspeți la masa Împăratului Hristos, acolo unde ne vom putea împărtăși din Cina cea de Taină la care suntem cu toții chemați, iar, Dumnezeu ne aminteşte că este aproape Crăciunul, şi vine permanent în ipostaza Celui ce organizează cina pe care o reprezintă Împărtășirea de prezența reală a Lui Hristos!
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA