23.1 C
Târgu Jiu
vineri, august 2, 2024

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă ziua sfântă...

La Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, cu toții deslușim, așa cum se cuvine, marea bogăție a iubirii milostive a Lui Dumnezeu pentru noi,...

Ochelari de soare la modă în 2018

Ochelarii de soare reprezintă unul dintre puținele accesorii care nu numai că arată foarte cool, ci pot fi și ușor de integrat într-o ținută,...

Ministrul Economiei: Nu se vor tăia subvențiile

Subvenţia pentru energie termică destinată populaţiei nu va fi eliminată complet, a dat asigurări ministrul Economiei, Virgil Popescu. Doar cei care au nevoie vor...

Înţelepciunea este frica de Dumnezeu! – ,,Intrând în Sfânta Sfintelor, te-ai împărtășit în chip...

Am pictat Icoana ta, Maica Domnului, pentru a învăţa ceea ce înseamnă această pârgă a cântărilor pe care o aduc ție, Fecioară. A lui...

PAŞI PRIN URBEA JIULUI DE SUS – Protecţia hidranţilor stradali – o atitudine sau...

Astuparea cu asfalt ori beton, furtul componentelor fie că sunt subterani ori supraterani, deteriorarea marcajelor şi nu în ultimul rând graba unor societăţi ce...

Elevii revin, de astăzi, în bănci

De astăzi, la școală! După o săptămână de vacanță între semestre elevii se întorc la ore. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, următoarea vacanță...

Dialog la vreme de primăvară! – ,,Şcoala şi educația au un rol și o...

-M.S.B. Domnule profesor Vasile Gogonea, mai credeţi în primăvara copilăriei şi în frumuseţea ingenuă a visurilor de copil? -V.G. Brâncuşi spune că atunci când încetăm...

Gorjeanul Mihnea Vîlceanu a făcut senzaţie la Vocea României şi merge mai...

Vocea de aur a gorjeanului Mihnea Florin Vîlceanu a ridicat în picioare sala, vineri seara, la Vocea României. Tânărul a interpretat piesa Whatever it...

Campania trupele române din 1919

După înfrângerile suferite în campaniile anului 1918, armata austro-ungară se afla în disoluție, trupele răspândindu-se în grupuri răzlețe, care „s-au dedat la acte de...

Cronica de carte – Moscova crede în licoare – un roman autobiografic de Neculai...

1. Ispita joyceană Fostul regizor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Neculai V. Ursu, revine în forță cu un roman autobiografic „Moscova crede în licoare”... Și...

Femeile, celebrate la Motru şi Rovinari de ziua lor

Ziua de 8 martie, când este celebrată Ziua Internaţională a Femeii, va fi marcată aşa cum se cuvine în municipiul Motru şi în oraşul...

„Inimi în dar”, campanie naţională în luna decembrie

În luna decembrie se derulează la nivel naţional, sub sloganul „Dăruiţi o inimă sănătoasă celor dragi! Cunoaşteţi-vă riscul şi preveniţi apariţia bolilor cardiovasculare!”, campania...

Datoria vieții (II)

Eu, aşa, înţeleg datoria vieţii mele: s-o pun în slujba dreptăţii, a binelui, a moralităţii, a Neamului, până la zvâcnirea din urmă a inimii....

Când se reiau cursurile. Bacalaureatul și Capacitatea, în iulie

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar...

Gabriel Chifu: Cel de-al cincilea laureat al Festivalului Naţional de Poezie „Lucian Blaga” –...

1. Unitatea eului creator Marin Sorescu m-a debutat, ca redactor şef, în „Almanahul Ramuri” din 1982, la caseta, fabuloasă, „17 tineri autori se prezintă”. Care...

Ro-Alert va anunța și vijeliile

Sistemul Ro-Alert va transmite avertizări legate de vijelii și alte fenomene meteorologice periculoase, de genul tornadei din Călărași. „Am stabilit cu colegii de la ANM...

Rugăciune către cei 33 de Mucenici din Melitina! – ,,Îți mulțumesc, Doamne Iisuse ...

Sfinții 33 de Mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraților Diocletian și Maximian, iar Sfântul Mucenic Ieron, unul dintre aceștia, s-a născut în...

O clipă de bucurie pentru bolnavii de la Complexul Dobrița

Ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, care este și ocrotitorul bolnavilor, a adus câteva momente de bucurie și pentru beneficiarii Complexului...

Accente polikratice – Prizonieri într-o istorie mincinoasă?

Guvernul liberal trebuie să renunţe la scurta, dar dezastruoasa sa pseudoguvernare. Este neputincios în faţa imperativelor cerute de noua situaţie creată de „internaţionalizarea” „molimei”...

Promovăm excelența! (II) – Ruxandra Roșca: “Ceea ce contează este curajul de a călători...

Clubul Rotary din Târgu-Jiu a derulat, în acest an, competiția pentru Bursele de Excelență Rotary 2018. În urma înscrierilor desfășurate în perioada: 19 martie-20...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! – Dumnezeu...

În Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8; glas 2, voscr. 4, la Sfânta...

Concert de colinde la Universitatea „Titu Maiorescu”

Facultatea de Drept și Științe Economice Târgu Jiu și Facultatea de Asistență Medicală Târgu Jiu (ambele din cadrul Universității „Titu Maiorescu” București), în parteneriat...

Miracolul Naşterii Domnului şi supra-miracolul învăţăturilor Sale – ,,Nu vă temeţi: căci vă aduc...

Miracolul Naşterii Domnului dovedeşte identitatea divină a Lui Iisus, de aceea, sărbătorim cu toţi miracolul Crăciunului cu scena Naşterii Domnului în iesle, unde felinarul...

Concurs pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj

Inspectoratul General al Poliției Române organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, la Brigada de Combatere...

Un autentic Cavaler al Virtuții Militare – General (retr.) ION V. BĂRBULESCU

Vine o vreme - vorba poetului - când orice pământean “trage linie” şi adună, face bilanţul mai scurtei ori mai tumultoasei sale existenţe: ce...

Şapte decenii de la cucerirea ,,Zeiţei Mamă a Pământului”

În acest an, peste puţin timp, se vor sărbători 70 de ani de la cucerirea celui mai înalt vârf al Terrei, Everest, sau Chogmolugma...

Exil

Îmi amintesc cum, pe vremuri, se spunea: Vlad a fugit în Germania, Mica a fugit în Franța… Uneori, colegii rămași aduceau vestea într-o formă...

Simulările naționale, cu prezență fizică, indiferent de scenariu

Simulările naționale se vor desfășura cu prezența fizică a elevilor din anii terminali de gimnaziu și liceu în unitățile de învățământ, chiar și în...

Reflecţii teologice – Viața liturgică în condiţii de normalitate şi de anormalitate!

Pentru că astăzi îmi susţin două teze de licenţă, în teologie şi în drept, consider că în societatea controversată şi plină de paradoxuri a...

Drepturile salariaților din sistemul medical, în discuție la întrunirea Consiliului Național al BNS

În cadrul evenimentului desfășurat la Poiana Brașov, în perioada 8-10 mai 2019, s-au abordat, cu prioritate, probleme importante cu care se confruntă personalul din...

Mesajul Mitropolitului Bartolomeu Anania, adresat tinerilor! ,,Doamne şi Stăpânul vieţii noastre, Cel ce ai...

,,Doamne şi Stăpânul vieţii noastre, Cel ce ai înviat pe fiul văduvei din Nain, milostiveşte-Te şi înviază sufletele noastre cele omorâte de păcat! ” ,,Dragii...

La Hurezani, Arcani şi Novaci – Simpozionul – „Satul românesc, sat european”

La sfârşitul săptămânii viitoare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează, pe parcursul a trei zile, ediţia a XX-a a Simpozionului...

Proiectul ,,Din dragoste pentru Brâncuși” ia startul, la Târgu-Jiu

Asociația pentru Democrație, Educație, Respect (ADER) implementează în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2020, proiectul ,,Din dragoste pentru Brâncuși”. Proiectul este finanțat prin...

Se caută coordonatori pentru cluburi de programare

Proiectul de educație digitală ,,CODE Kids România” se extinde dincolo de bibliotecile publice și caută voluntari responsabili, cu spirit civic și experiență în lucrul...

COMUNICAT DE PRESĂ

Data: 23 iunie 2023 Ți-ai imaginat vreodată să vezi mari artiști din trupele tale preferate cântând împreună pe aceeași scenă? Godz of Rock, o trupă...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu Tatăl îi alege pe Strămoşii din care...

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sf. Părinţi după trup ai Domnului); Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului); glas...

Festival național de muzică populară la Târgu-Jiu

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Meleaguri Brâncușiene” are loc la Târgu-Jiu, în perioada 18 – 20 octombrie 2022. Evenimentul este...

Petiție online pentru drumul expres. Primii semnatari, liderii PSD Gorj!

Scandalul politic pe tema construcției drumului expres Craiova-Târgu-Jiu a ajuns într-o nouă fază. După replicile dure schimbate în ultimele zile de către șefii PSD...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Despre inteligenţă şi despre paradoxul intelectual al fiinţei umane...

Într-o lume şi într-o societate în care banii au devenit un fel de «factotum», un gen de Mamona care iniţiază, hotărăşte şi rezolvă aproape...

Nedumeriri…

Curiozitate Având mulți oameni deștepți, Nu-nțeleg, de ce acum Ne conduc analfabeți, Pe-arătură, nu pe drum! Actual În justiție sentința, Vreau aminte să v-aduc, Reprezintă doar voința Celor care ne conduc. Director corupt La-nceput am...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu vine în viața noastră, ori de câte...

În Duminica a 27-a după Rusalii; Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev. Luca 13, 10-17 (Tămăduirea femeii gârbove); glas 8, voscr. 3, în cadrul Sfintei...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Astăzi, întreaga creştinătate îi sărbătoreşte şi îi cinsteşte pe...

Stih: «Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi»! Astăzi, ca în fiecare an, pe 21 mai, întreaga creştinătate îi sărbătoreşte şi îi cinsteşte cu evlavie...

Bilanțul Asociației ,,Cultul Eroilor Regina Maria” filiala Gorj, la Târgu-Jiu! Primarul de Scoarța, președinte...

Conducerea și membrii Asociației ,,Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Gorj, s-au întrunit miercuri, 20 martie 2019, la Târgu-Jiu, în incinta Clubului Pensionarilor Militari din...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult....

-Rep. Domnule ministru, e destul de clar că sunteţi preferatul meu la interviuri și, ca urmare, vă rog respectuos, să continuăm dialogul nostru despre...

Cronica unui Concert Beethovenian

În seara zilei de 23 februarie 2017 sala Teatrului “Elvira Godeanu” a răsunat de armoniile muzicii bethoveniene. În program Concertul nr.1 pentru pian și...

Argument pentru o crestomație extrașcolară de lecturi literare

Articolul de față reprezintă o recomandare pentru elevii și cadrele didactice, aflate în ciclurile primar și gimnazial. Ca specialiști în domeniu am confruntat conținutul...

Sărbătoarea «Izvorul Tămăduirii» la Sfânta Lavră Lainici, care a prăznuit-o cu slăvită cinstire pe...

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte, dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, vineri, 21 aprilie 2023, în ziua Hramului «Izvorul Tămăduirii» a fost prăznuită cu...

Școlile se vor închide doar în localitățile carantinate

Unitățile de învățământ vor rămâne deschise până la intrarea în carantină a localităților în care se află. Până acum, școlile treceau în online odată...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT, A ÎNVIAT! – Dumnezeu...

În Duminica a 4-a după Paşti (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte 9, 32-42; Ev. Ioan 5, 1-15, la vreme de grea încercare...

Educaţia…Lecţiei de Viaţă! – Sărbătoare duhovnicească prilejuită de lansarea Cărţii: «BISERICA DIN URDARI –...

Aşa cum am menţionat, sâmbătă, 29 mai 2021, la Biserica de parohie cu Hramul «Sfântul Mare Muc. Gheorghe – purtătorul de biruinţă», din Comuna...

Lego Technic și Lego City: construiește-ți lumea cărămidă cu cărămidă!

Creată în urmă cu 92 de ani, faimoasa cărămidă daneză este în continuare un cadou preferat atemporal, în toate culorile și modelele, pentru toate...

Despre tema eliberării la Brâncuşi! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA,...

-Rep. Domnule ministru, la festivitatea din 18 februarie a.c., prin care se omagia personalitatea lui Constantin Brâncuşi, în ziua respectivă realizându-se şi deschiderea Centrului...

Înscrieri până pe 25 ianuarie în programul „Permis pentru viitor”

Fundaţia pentru Comunitate anunţă faptul că tinerii din ţară, precum și gorjenii cu vârsta cuprinsă între 17 şi 25 de ani, se pot înscrie...

Semicentenarul trecerii „de al lumii hotar” a lui Tudor Vianu – Tudor Vianu despre...

Epitetele eminesciene apar fie unice, fie grupate câte două, trei sau mai multe între care există relaţii de juxtapunere sau coordonare; nelegate sau legate...

Opționale moderne pe băncile elevilor din Gorj

Junior Achievement deschide înscrierile la programele educaționale gratuite, implementate anual de peste 4.100 de profesori și peste 200.000 de elevi din întreaga țară. Programele...

Ion Popescu-Brădiceni – Rob la poezie

Ion Popescu-Brădiceni (n. 1954), despre care Ion Cepoi afirma că „este ultimul mare simbolist român” („Gorjeanul”, anul VII, nr. 1797, 9 februarie 1996), vine...

Teatru de păpuşi, la mall-ul din Târgu-Jiu

Un nou spectacol de teatru de păpuşi va avea loc la finele săptămânii viitoare, în incinta mall-ului din Târgu-Jiu. Evenimentul va dura o oră,...

Înscrieri în învăţământul profesional, în mai

Începând din anul şcolar 2014-2015, învăţământul profesional va dura trei ani, în loc de doi ani, aşa cum se întâmplă în prezent, iar elevii...

Domnul prof. univ. dr. Adrian Gorun, la zi aniversară!

Personalitate marcantă a sistemului educaţional românesc şi un consacrat nume de referinţă în viaţa intelectuală a Gorjului, autor de cărţi şi abilitat manager al...

Încep lucrările la aducțiunea de apă Isvarna – Craiova II

Încep lucrările la cea mai mare aducțiune de apă finanțată din fonduri europene, firul II Isvarna – Craiova. Investiția este una importantă și pentru...

Mihai Eminescu şi viziunea lui asupra culturii şi a credinţei strămoşeşti

Astăzi este Ziua de naștere a «LUCEAFĂRULUI» şi geniului inegalabil, care a fost, este şi va rămâne Poetul MIHAI EMINESCU, iar la cei 169...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT, A ÎNVIAT! – Dumnezeu...

„Doamne, deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta” (Psalmul 118, 18). În Duminica a 6-a după Slăvitul Praznic al Învierii Domnului, (Vindecarea...

Cronica literară – Ion Cepoi, romanul Târgu-Jiului de altădată şi romanul unui mare întemeietor...

1. Identitatea de zonă şi identitatea de acţiune Căutându-mi propriul roman „Un (z)eu în carne şi oase”, apărut la editura „Gorjeanul” în 2006, în trei...

Direcția 5 revine la Târgu-Jiu

Una dintre cele mai îndrăgite trupe pop-rock concertează la Târgu-Jiu. Cristi Enache, Marian Ionescu, Nicu Damalan, Marius Keseri și Alina Crișan prezintă noul album...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Sfântului Chiril al Alexandriei şi minunea întrupării Logosului Lui...

În prima zi a penultimei săptămâni a Postului Mare al Învierii Domnului, vom căuta să aprofundăm esenţa «DUMNEZEULUI-LOGOS» în viziunea Sfântului Chiril al Alexandriei,...

Învăţătura Preotului de mir – La Întâmpinarea Domnului și Dumnezeului nostru – „Acum slobozește...

Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare creștină prăznuită la 40 de zile de la Naşterea lui Iisus Hristos, astăzi, 2 februarie. Deci, trecând patruzeci de...

Mâine, Cantus Mundi Gorj organizează Gala de Crăciun, la CNSH Târgu-Jiu

Miercuri, 11 decembrie 2019, începând cu ora 17.00, la Colegiul Național „Spiru Haret” Târgu-Jiu, șase coruri de copii din județul Gorj, parte a Programului...

În Casa Limbii Poetice clipa-i fecundă – o prefaţă de Ion Popescu-Brădiceni în opt...

1. Deja impus, ca poet, în peisajul liric gorjean actual, impus prin educaţie, talent nativ, bun-simţ estetic şi artă prozodică, Gheorghe Vasiluţă se trage...

Lumea gorjenească – Două povestiri scurte…

Satul doborât din cer Un sat în câmpie. Cât vezi cu ochii, din toate părțile simți că te sufoci de cuprinsul ei. Șoseaua se prelinge...

VIDEO: Rețeta săptămânii – Fabiskitchen: Creveți Black Tiger în pesmet Panko

Lista de cumpărături pentru 2 persoane: * 12 creveți Black Tiger; * 2 albușuri de ou; * 1 vârf de cuțit de sare; * 1/2 lingură de făină...

Banca Națională a României – 140 de ani de la înființare

Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, banca centrală a României, instituţie fundamentală a statului român. La 17/29...

Parohia Rovinari II, pe primul loc la etapa pe eparhie a Concursului Național ...

Etapa pe eparhie a Concursului Național ,,Hristos sufletul satului meu” a avut loc, sâmbătă, la Craiova. Cele 4 proiecte coordonate de preotul Făiniși Antonie...

Proiectul ,,Camera cu povești” continuă cu o incursiune în lumea lui Ion Creangă

O nouă întâlnire din cadrul proiectului ,,Camera cu povești”, organizat de Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene ,,Christian Tell” va avea loc, astăzi, începând...

Concurs de argumentare și gândire critică pentru elevii de gimnaziu

Elevii din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a pot participa la concursul de argumentare și gândire critică ”Junior Debate”. Termenul limită până...

Veteranul de război (plt. rtr.) Bușe C. Gheorghe, tatăl meu, eroul meu

Episodul 1, Generalități Să nu uităm ce spunea un mare istoric român: ,,Dacă ai văzut fapte istorice, dacă ai trăit fapte istorice, ai obligația să...

S-a schimbat calendarul anului școlar

Ministerul Educației a anunțat că structura anului școlar 2023-2024 a fost modificată în cadrul Comisiei de dialog social. Astfel, ordinul prevede 36 de săptămâni de...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată câtă dragoste și milă are...

În Duminica a 30-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 12-16; Ev. Luca 18, 18-27 (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor); glas 6, voscr.1, în cadrul...

Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul...

Astăzi, candidații înscriși la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat vor susține proba scrisă la Limba și literatura română. Proba va începe...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Violenţa în post-pandemie şi proliferarea cazurilor de…«babilonie»!

Criza generală a unei societăţi care se descompune vizibil de la o zi la alta şi se scindează tot mai mult în funcţie de...

„Spune-mi tot ce vrei”, la Gaudeamus 2019

La apariția romanului „Spune-mi tot ce vrei”, în anul 2001, citeam într-un cotidian local, acum dispărut, un articol intitulat „Cronică de carte: Spune-mi tot...

“Mărită-te, mândra mea”, noul album semnat Valentin Sanfira

Un nou album de muzică populară va fi lansat peste numai câteva săptămâni de către interpretul gorjean Valentin Sanfira. Producţia poartă numele “Mărită-te, mândra...

Horaţiu Mălăele, autor de poezii şi aforisme

Reputatul om de teatru, aproape complet, în sensul că nu a decis până acum să cultive, auctorial, şi genul dramatic, aflându-se totuşi spre treapta...

#Euroscola RO2018 – Mesajul ANEI către liceeni! – Umanitate dincolo de vanitate

Ediția a- XI - a a Concursului Național “Euroscola 2018”, având ca temă pentru acest an “Europa pentru noi”, angajează tinerii liceeni într-o competiție...

Există, oare, legi ale muntelui?

Județul Gorj deține un potențial turistic de excepție reprezentat, printre altele, de un cadru natural pitoresc, ce cuprinde o zonă colinară, dealurile submontane, precum...

Arta pamfletului – Ipochimenul – doar un pamflet –

Ipochimenul e grossier, mârâie, grohăie, delirează, truchează, inventează scene de un grotesc involuntar, se autoînchipuie c-ar fi precum ix, igrec, zet. Are apucături cvasicomice...

Cinci candidați din Gorj au susținut proba obligatorie a profilului

Cinci absolvenți de liceu din Gorj au susținut, ieri, proba obligatorie a profilului din cadrul sesiunii speciale a Bacalaureatului. Nu s-au înregistrat absenți sau...

Lumea gorjenească – Întâlniri de Sărbătoare

- „Cine are puști, cine are pistoale, cine are arme, le predă până mâine dimineață! Ploua mărunt, pisălog, o țârâitură infernală, și era frig, un...

24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române

Un moment cu mari reverberații în istoria noastră este 24 ianuarie, zi simbolică în procesul de refacere a Daciei milenare care s-a destrămat în...

Noi expoziţii, vernisate în aceste zile, de CJCPCT Gorj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj organizează în această săptămână vernisarea a două expoziții. Prima are loc joi, 14 noiembrie 2019,...

Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, judeţul Gorj, şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram...

Vineri, 1 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Mănăstirea «Sfânta Treime» din localitatea Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni,...

Vizită profesională în Valencia pentru cadrele didactice ale Liceului Tehnologic Baia de Fier

În perioada 07.05-11.05.2018 şapte cadre didactice de la Liceul Tehnologic Baia de Fier au participat la o vizită profesională, job-shadowing, în localitatea Valencia, Spania....

Educaţia…şi Lecţia de Viaţă – Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele...

-Rep. Domnule Preşedinte, pentru că a fost ziua de naştere a domniei voastre, daţi-mi voie să vă adresez un sincer ,,LA MULŢI ANI”! -A.G. Vă...

Comunicarea în Relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii! – ,,Să păstrăm România în dreptul...

Pentru mine, Decembrie semnifică momentul unirii în cadrul aceloraşi graniţe ale tuturor teritoriilor locuite de români, ca un ideal realizabil prin Voia Lui Dumnezeu...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! Fenomenul depopulării în mediul rural din Gorj(Comuna Peştişani) (III)...

În prima zi a lunii martie, pentru că în curând vom avea o suită de manifestări prilejuite de omagierea celor 65 de ani de...

Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naţionale

1850, 15 ianuarie. Se naşte la Botoşani Mihai Eminescu, al şaptelea copil din cei unsprezece ai lui Gheorghe Eminovici şi ai soţiei sale Raluca. 1858-1863:...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Dezbinarea românească – ,,Politiceşte putem fi despărţiţi, dar...

O temă de acest gen devine acroşantă prin conotaţia sa lingvistică, dar, mai ales prin implicaţia politico-socială şi spirituală, deoarece fiinţa umană nu este...

„Film în sat” s-a mutat la Dolj!

Actorul Cuzin Toma a reușit să facă din nou senzație cu proiectul său artistic „Film în sat”, pe care l-a mutat, pentru un week-end,...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu este întotdeauna Binevoitor şi...

În Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama); Ap. Evrei: 1, 10-14; 2, 1-3; al Ierarhului: Evrei 7, 26-28; 8, 1-2;...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată că oricât de grea este...

În Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor); Ap. 1 Corinteni 6, 12-20; Ev. Luca 15, 11-32, care este şi cea de-a...

DIN NOU, PRIN ŢINUTUL SOHODOLULUI IZVARNEI DE GORJ

Prin Osteni, Izvarna - Sohodolul Izvarnei, ori Pocruia, unde am făcut o tură în această perioadă pentru fotografii, am fost surprins de curăţenia întâlnită...