În Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sf. Părinţi după trup ai Domnului); Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului); glas 2, voscr.5, când sunt pomeniţi şi Sf. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie căutăm să desluşim taina prin care S-a născut Iisus Hristos și S-a arătat în mijlocul oamenilor, mai ales că o ierurgie de înainte-prăznuire zice că Născătoarea de Dumnezeu a fost cuprinsă de uimire, atunci când L-a născut pe Fiul ei, de aceea s-a plecat și s-a închinat ca o roabă Împăratului împăraților și L-a întrebat: „Cum Te-ai semănat în pântecele meu?”, dar, pentru că nu a primit nici un răspuns, s-a închinat Pruncului Iisus, întrucât știa că este Dumnezeu, Singurul care a putut aduce din Ceruri înaintea firii omenești darul unic al îndumnezeirii, mai ales că rugăciunea se face neîncetat de la Preasfânta, de la sfinți și de la Însuși Hristos, către toți cei care mărturisesc pentru slava lui Hristos și prin pilda slavei Domnului nostru. Ochii noștri cei strălucitori și bătăile inimii noastre pentru Dumnezeu ne fac să ne aruncăm ochii în adâncurile veacurilor și ale miilor de ani, ca să aflăm de când Hristos a început să vină pe pământ și când a venit în cele din urmă. Ştim că Iisus Hristos Se naște într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, pentru că în casă de om «nu mai era loc de găzduire» (Luca 2, 7) şi mai ştim că Adam și Eva nu au fost alungați din rai, până ce nu au alungat ei raiul din inima lor, fiindcă s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu și au primit minciuna diavolului, care aduce iad în sufletul oamenilor! Cu toate acestea, Dumnezeu nu a renunțat la a reveni în inima omului şi atunci când a găsit potrivită poartă spre a pătrunde în lume, a venit luând fire omenească din trupul Fecioarei Maria, care devenise ea însăși o «Sfântă a Sfintelor», prin viețuirea îngerească în locul cel mai sfânt din templul Legii Vechi. În acest fel, a putut zămisli în pântecele său pe Fiul lui Dumnezeu nu doar pentru că Duhul Sfânt a curățit-o și a pregătit-o pentru aceasta în chip desăvârșit, ci și pentru că ea, la vestirea Arhanghelului, a arătat disponibilitate, spunând: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Când a fost însă momentul nașterii, nici ea, nici Fiul ei nu au găsit bunăvoinţă la oameni, nu au fost primiți de cei din Betleem, iar, acest lucru a nu a schimbat cu nimic planul lui Dumnezeu, Care alege ca Iisus să Se nască într-un loc nerâvnit de nimeni, alături de dobitoace, în mirosul de grajd. Deci, astfel vine Domnul și în viața noastră cea plină de fapte păcătoase şi uneori necugetate, alegându-Și acel loc care ne e indiferent sau care chiar ne agasează întrucâtva, ca oameni egoişti şi păcătoşi! Poate că suntem obișnuiți să-L căutăm pe Dumnezeu în cele înalte, în slava cerului, şi El este, într-adevăr, acolo, dar, nu acolo Îl întâlnim noi mai întâi, ci în cele mai de jos ale noastre. În disprețul lor, în lipsa lor de disponibilitate, în refuzul de a-L recunoaște pe Mesia – ei, bine, tocmai în acestea li S-a arătat Domnul celor care au putut să-L primească pe când Își arăta puterea în fapte minunate sau în cuvânt, iar, altora, cu disponibilitate limitată, li Se arată, dar nu în slavă, ci în umilință, în smerenie desăvârșită, pentru ca tocmai acelora care Îl refuză, li Se arată răstignit. Toţi ne ducem viaţa prin prezența lui Dumnezeu, însă, fiecăruia i Se arată după cum îi sunt inima și viața, pentru că Atotputernicul Dumnezeu Tatăl îi alege pe Strămoşii din care Fiul Său Iisus să Se nască într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, într-un loc nerâvnit de nimeni, alături de dobitoace!
«Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu» (Matei, I, 23)
Aşadar, la Sfânta Evanghelie vom auzi cuvintele acestea: «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu» (Matei, I, 23) şi aceste cuvinte din proorocia Isaiei, ni le aminteşte în această Duminică Sfânta noastră Biserică prin Evanghelistul Matei, ca dovadă că s-a împlinit Scriptura pentru ca să ne pregătească şi să ne ajute cu vrednicie să întâmpinăm minunata zi a Naşterii lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Împăratul nostru al creştinilor. Deci, în Duminica dinaintea Naşterii Domnului se prăznuiesc toți Strămoșii de la Adam până la Iosif și Preasfânta, toți aceia care au contribuit la Nașterea lui Hristos, iar, Adam este primul strămoș, deoarece, plăsmuindu-l Domnul pe Adam și punându-l în Rai, a slujit nașterii și lucrării neamului omenesc, dar, Adam a păcătuit și ne-a transmis și nouă firea lui păcătoasă. Cu toate acestea, Adam a devenit chip al Celui de-al doilea Adam, al lui Hristos, iar, Adam s-a născut «din pământ feciorelnic», cum spun Sfinţii Părinți, fiindcă atunci pentru prima dată pământul a născut. Când un cuplu dobândește copil, bărbatul dă sămânța lui femeii, dar în clipa zămislirii, Însuși Dumnezeu pune sufletul, fiindcă, în clipa aceea se întâlnește Dumnezeu cu omul, cu bărbatul și femeia care au devenit un singur om. Pământul a născut prin faptul că a fost plăsmuit omul din lut şi Dumnezeu a luat țărână din pământ. Deci, se ascunde o taină pentru că Adam s-a născut din pământul feciorelnic, ca o preînchipuire a lui Hristos, Cel născut din pururea Fecioara Maria. Aşadar, istoria lui Hristos începe din clipa nașterii lui Adam, dar, moartea lui Adam a devenit pretext ca să coboare Hristos, în acord cu prorocia Facerii, ca să fie ridicat Adam și prin el, noi toți. Prin urmare, Adam a murit pentru că nu a ascultat sfatul Lui Dumnezeu, Hristos a murit fiindcă a ascultat acest sfat, iar, în felul acesta, avem o altă corespondență între cel dintâi Adam și Cel de-al doilea, iar, primul Adam a murit pentru că a mâncat din pomul cunoștinței, va trăi totuși prin pomul vieții şi pe acesta l-a luat Hristos și l-a făcut Cruce, iar, aşa cum Adam a murit mâncând din lemn, la fel și Hristos a murit pe lemn, pe Cruce, și a înviat! Privind cu atenţie Genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, vedem că după Avraam un alt strămoș este Isaac, iar, acesta a primit de voie să fie jertfit, cum i-a spus Dumnezeu tatălui lui, de aceea a și fost binecuvântat şi acelaşi lucru l-a primit și Hristos, să Se jertfească din ascultare față de Tatăl. Un alt strămoș este Iacov, care înseamnă Israel, minte văzătoare de Dumnezeu şi este omul care are ochii vulturului duhovnicesc, Îl simte pe Dumnezeu, înțelege și contemplă tainele dumnezeirii. Ca să înţelegem, cine i-a descoperit aceste taine, Hristos Însuși a pogorât de la Tatăl Lui și ne-a spus Cine este Tatăl Ceresc. Prin urmare, ca și Isaac și Avraam, la fel și Iacov a fost o preînchipuire a lui Hristos. A fost numit Israel ca să închipuie prin viața lui că înlăuntrul lui lucra Hristos Însuși. Iosif, fiul lui Iacov, în ciuda faptului că a fost vândut ca rob în Egipt, în final l-a salvat pe Israel, iar același lucru l-a făcut și Hristos, a lăsat cerurile, S-a înstrăinat pe pământ, la noi, păcătoșii, ca să ne dăruiască cerul, iar, Iosif, în felul acesta, a devenit mântuitor și a prorocit despre Hristos că va fi drept. E minunat modul cum lucrează Dumnezeu, deoarece, atunci când evreii au devenit robi egiptenilor și sufereau, Moise i-a mântuit scoțându-i din Egipt. Deci, Iosif i-a dus în Egipt, Moise i-a scos din Egipt şi cei doi și-au dat viața lor ca să fie în ei Hristos. De asemenea, Moise era legiuitor al Vechiului Testament, în timp ce Hristos este legiuitorul Noului Testament. Pe Moise l-a urmat Iisus, fiul lui Navi, care înseamnă mântuitor, dar, totuși, Mântuitor prin excelență este Hristos, fiindcă, Iisus al lui Navi era preînchipuire a lui Hristos, iar, peste toate acestea, ştim că Dumnezeu Tatăl îi alege pe Strămoşii din care Fiul Său Iisus să Se nască într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, într-un loc nerâvnit de nimeni, alături de dobitoace!
«Dumnezeul meu, de vreme ce mi-ai dat dumnezeirea Ta, mântuiește-mă»!
Un alt strămoș care a îndurat multe este Iov, care a preînchipuit Pătimirile lui Hristos, iar, dacă ne referim și la un alt nume, la Raav, care era o desfrânată închinătoare la idoli, cu precizarea că printre Strămoșii Lui Hristos nu erau numai oameni drepți, ci și păcătoși. Deci, desfrânata Raav a devenit strămoașă a Preasfintei și a lui Hristos şi cu toate că era o desfrânată, dar, Hristos nu a părăsit-o, deoarece, pe păcătos, pe vinovat, pe ucigaș, pe toți îi primește Dumnezeu când vor să slujească taina mântuirii și a Bisericii. Să avem în vedere şi faptul că mântuirea desfrânatei a devenit preînchipuire a mântuirii neamurilor de către Hristos, fiindcă neamurile săvârșiseră desfrânare duhovnicească greu de înţeles şi Îl părăsiseră pe Adevăratul Dumnezeu devenind închinători la idoli. În continuare, Roboam, Abia, Manase, Solomon și mulți alți regi și împărătese au devenit strămoși ai lui Hristos, deși erau păcătoși. Mulţi dintre ei ajunseseră până la ceasul osândei, făcând păcate înfricoșătoare și închinări la idoli, dar, Dumnezeu, totuși, i-a chemat și pe aceștia și i-a primit ca să slujească taina mântuirii și a Bisericii. În acest fel au lucrat împreună și au contribuit și aceștia la dumnezeiasca iconomie! Prin acest lucru, Hristos, mai înainte de a Se naște, a lucrat pretutindeni, în păcat, în dreptate, pe pământ şi în cer! Acum, să trecem la David, cel mai bun și mai drag chip al lui Hristos, pentru că David prorocul a spus cele mai multe și mai inteligibile profeții despre Hristos. Iar, dacă vom citi viața prorocilor, vom vedea că Dumnezeu a spus lui Osea să se însoare cu o desfrânată, altuia, lui Isaia, că îl vor tăia cu fierăstrăul iudeii, lui Ieremia că îl vor ucide, iar, în robie, babilonienii l-au aruncat pe Daniel în groapa cu lei, pe cei trei tineri în cuptorul cu foc. Iona a căzut în mare, prorocul Ilie a urcat la cer şi toţi erau preînchipuiri ale lui Hristos, Cel Care era, este și va fi pretutindeni. Acesta este Cel Care Se naște și acum pentru noi, din strămoși până la Ioachim și Ana, până la Iosif și Preasfânta Fecioară Maria. Deci, Dumnezeu a împrumutat lui Hristos trupul Preasfintei şi a primit Preasfânta să slujească tainei întrupării Fiului, împrumutându-I trupul său lui Hristos și luând în schimb dumnezeirea Lui. Şi noi, de altfel, ne dăm trupul nostru prin predarea voii noastre, prin slujirea noastră, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, prin smerenie, prin ascultare, prin post, prin rugăciune, prin plecarea genunchilor! Şi luăm dumnezeirea Lui duhovnicește și adevărat, dar, totuși, nu precum Preasfânta, deoarece, noi luăm dumnezeirea lui Hristos întrupată și trupul Lui îndumnezeit. Iar, când suntem sus pe cruce, precum tâlharul sau precum vameșul, risipitorul sau fariseul, nimeni nu poate să ne interzică să zicem: «Dumnezeul meu, de vreme ce mi-ai dat dumnezeirea Ta, acum mântuiește-mă», iar, de cum o spunem, se schimbă premisele vieții noastre și viața duhovnicească devine atât de ușoară, fiindcă puterea celui Preaînalt intră în noi și face toate cele trebuitoare întru sfinţenie! Toţi suntem maici și tați ai lui Dumnezeu, părinți ai lui Dumnezeu și strămoși ai Lui, atât cât vrem să devenim oameni ai rugăciunii. Dar, numaidecât să o credem, chiar dacă o înțelegem sau dacă nu o înțelegem, numai să nu-L tăgăduim pe Dumnezeu înlăuntrul nostru, să nu fim indiferenți, să nu voim să rămânem în patimile noastre. Ca urmare, să ne punem rânduială în viața noastră cu dorul de a rămâne dumnezei, chiar dacă avem necazuri, supărări, eșecuri, nenorociri, durere, plâns, boli şi moarte, care sunt «hrana» și «băutura» zilnică a omului. Să nu ne temem de ele, pentru că toate acestea nasc sfințenia, Îl nasc pe Dumnezeu înlăuntrul nostru! De multe ori, vedem în mod obișnuit lumina lumii, dar nu vedem lumina lumii celei adevărate, nu vedem și noi pe Hristos, dar, când inima noastră va dobândi săltări, mișcări și trăiri dumnezeiești, atunci vom înțelege că ne-am disprețuit trupul și lumea și am devenit dumnezei prin dispoziție. Numai atunci, Dumnezeu ne va dărui contemplări înalte, fiecăruia dintre noi, după felul în care Îl înțelegem și Îl putem purta. Duminica viitoare este Crăciunul, iar, nopțile și întunericul cel apăsător pleacă și se măresc lumina și zilele. În final deci, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ia întunericul inimii noastre, acum, că se mărește ziua și se face atotluminoasă, acum, că se schimbă și anul, iar, Biserica noastră vesteşte acest lucru odată cu răsăritul adevăratei lumini, a Soarelui sufletelor noastre. Hristos ne-a făcut nu numai niște ființe slujitoare care își acoperă capul lor și tremură de frică, ci, ne-a făcut Trupul Său, iar, pentru noi a murit, pentru noi a înviat și pentru noi Se va pogorî și Se va sui iarăși. Fraţi creştini, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne pogorâm împreună cu El în adâncurile inimilor noastre, ca să înţelegem că Dumnezeu Tatăl îi alege pe Strămoşii din care Fiul Său Iisus să Se nască într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, într-un loc nerâvnit de nimeni, alături de dobitoace!
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
