-Rep. Domnule ministru, e destul de clar că sunteţi preferatul meu la interviuri și, ca urmare, vă rog respectuos, să continuăm dialogul nostru despre vrednicul întru pomenire, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania, mai ales că atunci când v-aţi referit la la ideile şi convingeril religioase ale Înaltului Ierarh, în interviul de data trecută, vorbeaţi despre un anumit contact benefic al credincioşilor cu anumite centre de cultură şi despre aplecarea ierarhilor spre noile realizări ale ştiinţei!
– A.M. Domnule profesor, îmi face şi mie o mare plăcere ca să continuăm dialogul despre Mitropolitul Bartolomeu Anania, de aceea, am salutat de la început faptul că o anumită apropiere necesară între credinţă şi ştiinţă a contribuit la afirmarea și la Cluj-Napoca și în România a unei optici sincronizate asupra lumii și a vieții din zilele noastre! Cred că nu există alternativă la doctrina drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, cu adânci rădăcini în dreptul roman, iar, ştiinţa şi filosofia, înrădăcinate în Atena antică, există numai explicând imanent fenomenele lumii, fără a face abstracţie de argumentele teologiei, ale religiei!
-Rep. Pentru că religia face parte din viaţa nostră, domnule ministru!
– A.M. Religia înrădăcinată în Ierusalim, nu se lasă depăşită nici de ştiinţă (cum năzuia uneori Comte), nici de filosofie (cum spera Hegel), nici de emancipare (cum credea Marx). Această religie, cum bine a observat cel care a semnalat o epocă culturală în care suntem, Franz Rosenzweig, a trecut «dincoace» de pragurile modernităţii!
,,Arhiepiscopul Bartolomeu Anania a fost un «constructor», iar aceasta nu este o metaforă”!
-Rep. Dincolo de pragurile acestei modernităţi marcată de spectrul războaielor de tot felul, Biblia rămâne «CARTEA cărţilor», cum s-ar spune!
– A.M. A devenit limpede, de asemenea, deja la începutul anilor nouăzeci, că pe terenul înţelegerii Bibliei se joacă, de fapt, astăzi, mize mari ale umanității. Aici se înrădăcinează originile comune și ceea ce diferențiază iudaismul, creștinismul și islamul. Aici este suportul constatării profunde a Episcopatului german (Erklärung uber das Verhältnis der Kirche zum Judentum, 1980), care a consemnat o stare de fapt şi a prefigurat o evoluţie care arată că Arhepiscopul Bartolomeu Anania cunoștea complicațiile teologice, metafizice și de limbaj ale traducerii Bibliei, pentru că «astăzi descoperă şi autorii evrei pe evreul Iisus», iar «cine îl întâlneşte pe Iisus, întâlneşte iudaismul»! Numai urmărind istoria lui Iisus, Îl vom putea înțelege drept cotitură în istoria lumii şi punct de referinţă a prezentului!
-Rep. Despre Biblie şi despre semnificaţia ei în istoria umanităţii, am să vă solicit foarte mult în viitor, dar, acum, aş dori să continuăm depre Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, aşa cum vă place domniei voastre formularea!
– A.M. Vreau să vă spun că la mereu reluata lectură a Bibliei, Arhiepiscopul Bartolomeu Anania invita stăruitor! O lectură, desigur, cât se poate mai informată! Căci Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, cum atestă comentariile sale biblice, a excelat în cultura română și prin întinse cunoștințe de istorie, în mod exact, de istorie a iudeilor, pe care le-a folosit pentru a face inteligibil textul sacru. El a lăsat exemplul unei personalități care s-a încredințat Bibliei, în mod exact, Bibliei luată împreună cu înțelegerea culturii din care s-a înălțat și a obligațiilor ce revin credinciosului.
-Rep. Iar, lectura Bibliei din punctul de vedere al unui gânditor profund ca dumneavoastră constituie o adevărată revelaţie!
– A.M. Mai nou, raportările la Biblie au simțit nevoia de a reveni la origini – adică, de a repune Biblia în legătură cu limbajul ei originar, care a fost unul al ebraicei, apoi al dialectului aramaic. Noul curs a început, pentru vremea noastră, cu un vestit dialog public (Hans Küng, Pinhas Lapide, «Jesus im Wiederstreit. Ein jüdisch-christlicher Dialog», Calwer, Stuttgart, 1981). Atunci, prestigiosul rabin a arătat cât de importante sunt pentru cunoașterea lui Iisus cele «cinci legături cu iudaismul»: mediul înconjurător, limba ebraică, înțelegerea Bibliei ebraice, gândirea în imagini și parabole, grija pentru poporul lui Israel. Hans Küng nu a ezitat să remarce exigențele traducerii exacte și să ceară cooperare cu ebraiștii nativi. Nu ai cum să ajungi la Iisus rupându-L de lumea din care S-a înălțat!
-Rep. Dar, şi de lumea în care S-a Înălţat!
– A.M. Dacă privim şi modul cum se poziționează traducerea datorată Arhiepiscopului Bartolomeu Anania, față de lectura ebraică a Bibliei, întrebarea se pune pentru orice traducere ce ia ca bază «Septuaginta», pentru că eu iau în considerare aici doar o opțiune de traducere, edificatoare, însă, care privește «crearea lumii»!
-Rep. E foarte complexă şi extrem de anevoios de disecat această problemă privitoare la «crearea lumii»!
– A.M. În lectura iudaică a «Genezei», te întâmpină din capul locului punctul de vedere după care «crearea lumii» nu a precedat «ex nihilo», cum s-a înțeles lungă vreme, ci «in nihilo», ceea ce este incomparabil mai inteligibil (Leon Askenazi, «Lecons sur la Torah» Albin Michel, Paris, 2007, p.42.Vezi și comentariul în Andrei Marga, «Filosofi și teologi», Editura Meteor, București, 2019, pp.70-79). Analogia cea mai apropiată a creației este «a da naștere cuiva», iar cuvântul «Tată» cîștigă pe acest fond poziție centrală în Biblie.
-Rep. În ce constă meritul Mitropolitului Bartolomeu Anania în traducerea Bibliei?
– A.M. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania a ocolit înțelept traducerea tradițională a ebraicului «bara» cu «creaţie», preferând-o pe cea propusă de greci, cu «poieo», care în românește este «facere»! Cred că soluția sa dă seama mai bine de faptul că, deși continuăm să vorbim de «creaţie», neavând termen mai bun, trebuie să avem în vedere că aceasta nu este asimilabilă cu «creaţie din nimic», aşa cum se mai spune. De notat că la acest nivel de abstractizare lupta este inevitabil cu limitele limbilor!
-Rep. Ca şi cu limita de înţelegere şi de interpretare a oamenilor!
– A.M. Arhepiscopul Bartolomeu Anania cunoștea complicațiile teologice, metafizice și de limbaj ale traducerii Bibliei. Nu s-a găsit vreo divergență în raport cu cei care vin nativ din universul ebraicei, în care, așa cum se știe, a fost elaborat Vechiul Testament și a fost gândit Noul Testament! Desigur, când te ocupi de administrație ai de rezolvat și alte chestiuni decât cele religioase, teologice, ecleziale. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania le știa rezolva cu pricepere, prompt, în termenii proprii administrației.
,,Arhiepiscopul Bartolomeu Anania era un om al cetății în înțelesul deplin”!
-Rep. Care a fost poziţia Ierarhului Bartolomeu Anania faţă de autorităţile locale?
– A.M. Exemplară a fost raportarea sa la autorități – mai ales că în România, mai stăruie nefericita tradiție de a socoti că orice ins ajuns într-o funcție, are valoare, deoarece este autoritate! Cum spunea, cea mai cultivată personalitate a României interbelice de la Cluj, exigentul Virgil Bărbat, la noi, în loc ca funcțiile să urmeze valoarea, se procedează invers – funcțiile sunt socotite sursă de valoare. Se înțelege anevoie și prea târziu că și demnitarii pot fi sub demnitățile în care au nimerit!
-Rep. O spuneţi ca un înţelept şi ca un Dascăl nepreţuit al demnitarilor noştri!
– A.M. În mod cetățenesc, dar ferm, Arhiepiscopul Bartolomeu Anania a rămas vertical și știa să-și pună în valoare înălțimea sa, inclusiv culturală, în fața atâtor neaveniți care parvin fără merite și valoare în viața publică. Altfel spus, nu te pleci în fața celor care au rămas mici, profesional, civic și moral, ori în ce funcție au nimerit! Arhiepiscopul Bartolomeu Anania nu a vrut să interfereze cu politicile militante, dar aceasta nu l-a împiedicat să spună răspicat ce nu se face ca persoană demnă și ce nu este creștin!
-Rep. Care au fost discuţiile cele mai interesante şi mai incitante pe care le-aţi avut cu Mitropolitul Bartolomeu Anania?
– A.M. Am avut cu Arhiepiscopul Bartolomeu Anania discuții despre efectivul de facultăți de teologie ortodoxă și, desigur, despre dezvoltarea universitară din Cluj-Napoca și din România. Mai ales că și Patriarhul Teoctist și pe atunci, Mitropolitul Moldovei, Daniel, care acum este Patriarh, îmi cereau la un moment dat, ca ministru al Educației Naționale, să intervin pentru a raționaliza efectivul de facultăți și secții de specializare ce se creaseră în toate specializările, în exces, în 1990-1995, pe teritoriul țării. Eu, însă, îmi asumasem, desigur, în 1997-2000, să sincronizez structura universitară din România cu ceea ce se face în Europa și să sprijin o diversificare în raport cu nevoile, care înseamnă dezvoltare. Anticipam, însă, că nu toate semințele încolțesc și că nu toate florile dau și fructe!
-Rep. Care sunt recomandările pe care le adresaţi şi observaţiile pe care le faceţi privitoare la învăţământul universitar de astăzi, din România?
– A.M. Acum a venit ziua în care România trebuie să-și refacă rețeaua studiilor universitare, luând în seamă profesionalismul și desfăcând mecanismele „legalizate” ale corupției din universități, asigurate de chiar Legea 1/2011, care este în vigoare. Compromisurile fără precedent în istoria țării în materie de numire de profesori, de nivel profesional, care au loc în ultima vreme, cred că ar trebui oprite! Dacă se vrea ca universitățile din țară să mai conteze dincolo de rapoarte și autoflatări! În fapt, nu este universitate, la propriu, unde creația este slabă!
-Rep. Care era opinia Înaltului Ierarh despre religiozitatea omului contemporan?
– A.M. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania era preocupat de religiozitatea ce se răsfrânge în atitudinea și în acțiunea de zi cu zi a omului. Am avut discuții privind orarul cotidian al studenților teologi, infrastructura acestuia și concordanța vieții cu învățătura pe care studenții o dobândesc! După cum am avut şi o serie de discuții despre preoție și despre prezența creștinismului în viața de zi cu zi! Temă, cum știm, deschisă și azi în Bisericile din lume! Arhiepiscopul Bartolomeu Anania era net, pentru o ținută străină de suficiență, de plaisirism, de lăcomie, de detașare de suferințele lumii! De aceea, a și dispus măsuri de protejare a specificului religios și a dezvoltat legarea studiilor teologice cu societatea. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania a fost un «constructor», iar aceasta nu este o metaforă. El știa prea bine că nu se face biserică oricum, că acel loc trebuie să aibă o semnificație dată de o experiență religioasă. Bisericile Ierusalimului, ale Greciei și ale Romei sunt mereu exemple. Astăzi, privind în urmă, putem ușor distinge stilistic bisericile pe care le-a autorizat și de care era mândru!
-Rep. Cum l-aţi perceput pe Mitropolitul Bartolomeu Anania din perspectiva ecumenismului?
– A.M. Atunci când dezvolți relațiile internaționale, trebuie să te îngrijești să oferi partenerilor creații, experiențe, personalități veritabile, cu notorietate pe scara cea mai largă. Mărturisesc că în cea mai amplă și mai relevantă rețea de cooperări internaționale pe care, împreună cu colegii, am creat-o în jurul unei universități din România, între 1993-2012, am contat pe Arhiepiscopul Bartolomeu Anania. Atunci, cei mai mari teologi ai lumii – ortodocși, catolici, protestanți – au venit la Cluj-Napoca. Papa Benedict al XVI-lea, a și spus, pe treptele Bazilicii «San Pietro», celor de la Universitatea clujeană: ,,Eu sunt unul de a-i voștri!”. Efectiv, Universitatea a fost în acei ani un centru relevant al teologiei de azi!
-Rep. Care este imaginea cea mai relevantă a omului Mitropolit Bartolomeu Anania?
– A.M. Arhiepiscopul Bartolomeu Anania era un om al cetății în înțelesul deplin! Nici el nu accepta că ești creștin doar de la umeri în sus! Nu accepta nici el că ești cetățean doar la alegeri! Mai ales că în România, luase formă atunci curentul «apolitismului», care confunda apartidismul cu abstinența politică, din moment ce era clar că soluția viabilă depinde de politică. Acest curent încuraja fatidic ascunderea oportunismului sub maxima «să nu ne băgăm în politică!», o maximă care a devenit mai apoi stupizenia «să nu comentăm hotărârile justiției!», ca şi cum litigiile dintre oameni le rezolvă îngerii!
-Rep. Cred că ideea de bază a Mitropolitului Bartolomeu Anania, ca şi principiul de viaţă al domniei voastre, este libertatea de opinie iar, astăzi, în România…
– A.M. Astăzi, vedem consecințele – acest curent al neimplicării, nu a făcut decât să priveze România de energii considerabile și să lase în urmă probleme grele. Cum ne spun, în sfârșit, cei mai mari economiști, nu s-a atins nici acum producția agregată din 1989, iar, aşa cum spun cei mai buni constituționaliști din lume, justiția este înțeleasă în România drept «justiție politică», iar, în condiţiile unui tablou paralizant al războiului din jurul graniţelor ţării, ţara riscă acum să devină şi zonă de salvare pentru refugiaşi, pe lânga postura de campioană la comerțul cu ființe umane, iar, statul este parazitat de inși fără pregătire și fără valoare. Nu trebuie să faci neapărat politică, să fii în vreun partid, dar este ceva cetățenesc să vezi realitățile și să îți spui răspicat opinia, oricare ar fi ea!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
