Despre tema eliberării la Brâncuşi! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate proeminentă a vieţii sociale şi politice, fost ministru al Educaţiei Naţionale şi fost ministru de Externe al României – ,,Eliberarea, sinonimă cu accederea spre un loc înalt din care se surprinde mai în profunzime și mai uman lumea, subîntinde, de fapt, întreaga creaţie brâncuşiană”!

700
Andrei Marga rectorul Universitatii Babes Bolyali din Cluj-Napoca, sustine o conferinta de presa, miercuri 18 februarie 2009, la Cluj-Napoca. in imagine:

-Rep. Domnule ministru, la festivitatea din 18 februarie a.c., prin care se omagia personalitatea lui Constantin Brâncuşi, în ziua respectivă realizându-se şi deschiderea Centrului «CONSTANTIN BRÂNCUŞI», sub egida Universităţii patronate de către genialul artist, aţi susţinut cu argumente academice, că pentru Brâncuşi, libertatea de creaţie este o condiţie a desăvârşirii spirituale, deci…!
-A.M. Domnule profesor, dacă observăm faptele biografiei lui Brâncuşi, ne vine inevitabil în minte «demonul» lui Socrate – acea voce lăuntrică ce prefigurează calea de urmat a persoanei! Vedeţi, Constantin Brâncuși nu pare să fi fost străin de o asemenea voce, care l-a făcut să avanseze continuu…
-Rep. Cred că Brâncuşi simţea nevoia de a se elibera şi de prejudecăţile oamenilor, inclusiv de mizeriile lor morale, care mereu îl dezgustau!
-A.M. El a mărturisit că ,,ceva, tot timpul mai puternic decât mine, m-a împins înainte spre un lucru fără nume care m-a făcut să lupt cu toate mizeriile vrăjmașe”! (Sorana Georgescu-Gorjan, «Așa grăit-a Brâncuși», «Ainsi parlait Brâncusi»,«Thus Spoke Brâncusi» (Scrisul Românesc, Craiova, 2011, p.122). Direcția înaintării a fost, după indicii concludente, eliberarea spre găsirea de sine și, corelat, redarea înaintării omului spre eliberare, prin revenirea la esențial, care este după el, destinul suprem al omului în realitatea din lumea dată.
-Rep. Foarte interesant spus, parcă e şi pentru realitatea aceasta apăsătoare în care trăim, tocmai în ideea de a lupta pentru eliberarea de sub urgia psihozei pandemiei «COVID-19», ca un ,,destin suprem al omului în realitatea din lumea dată”, cum spuneţi dumneavoastră, pentru că Brâncuşi s-a aflat într-o permanentă căutare de sine!
-A.M. Desigur, iar cei care au fost în preajma lui Constantin Brâncuși: Peter Neagoe, Petre Pandrea și V.G. Paleolog, dintre români, și Carola Giedion-Welcker, Walter Pach și Robert Payne, pe plan internațional, apoi cei care au reconstituit date ale vieții și operei, precum Barbu Brezianu și Sorana Georgescu-Gorjan, ne spun că, vrând să fie el însuși, Constantin Brâncuși a înaintat cu perseverență pe drumul găsirii de sine.

,,La Brâncuși, înțelegerea operei nu poate fi izolată de persoană”!

-Rep. Tema eliberării o desluşim în întreaga creaţie brâncuşiană, dar la unele lucrări, ea apare mai pregnantă!
-A.M. Eliberarea, sinonimă cu accederea spre un loc înalt din care se surprinde mai în profunzime și mai uman lumea, subîntinde, de fapt, întreaga creaţie brâncuşiană!
-Rep. Chiar tema eliberării, îşi are rădăcinile în tradiţiile poporului român, în luptele sale pentru neatârnare!
-A.M. La Constantin Brâncuși, au spus-o mulți, înțelegerea operei nu poate fi izolată de persoană! De aceea, această operă a fost repede chestionată sub aspectul rădăcinilor. Petre Pandrea a dat un răspuns memorabil: «Brâncuși a fost un tipic pandur al spiritului. Prin nucleul ideativ inițial este un artist oltean și un român cu valabilitate mondială, cu teme, probleme, aspirații și soluții universale» (Petre Pandrea, «Brâncuși. Amintiri și exegeze», Meridiane, București, 1976, p.155-156).
-Rep. Aşadar, Brâncuşi porneşte de la rădăcini, de la tradiţiile noastre, atât de bogate şi de expresive în creaţia populară din satele româneşti!
-A.M. De aici, va trebui plecat totdeauna, numai că nu trebuie rămas aici! Dar, trebuie admis imediat că la Constantin Brâncuși s-a plecat de aici, dar s-a ajuns foarte departe. Așa stând lucrurile, nu este acceptabilă opoziția în care unii (Ion Pogorilovschi, «BrâncușiGeneza 1905-1910», Universalia, București, 2007, p.29) au pus înrădăcinarea lui Brâncuşi în tradiții autohtone olteneşti și abordarea de teme universale, cum ar fi temele Vechiului Testament.
-Rep. Tradiţiile culturale îşi au şi ele rădăcina în credinţa moşilor şi strămoşilor, desigur, pentru că omul nostru are o legătură organică şi indelebilă cu Dumnezeu!
-A.M. La Constantin Brâncuși, ancorarea în cultura populară și receptivitatea la tematica vetero-testamentară, bunăoară, au mers împreună. Vezi, «Adam și Eva», întreaga sculptură şi întreaga simbolistică din jurul «înălțării», explorările pentru «templul iubirii», toate sunt probe şi dovezi categorice că pentru Brâncuşi, tema Vechiului Testament era o temă apropiată.
-Rep. Iar, creaţia lui Brâncuşi se situează deasupra tradiţiilor, pentru că are ceva din darul geniului creator!
-A.M. Și pe cazul lui Constantin Brâncuși este clar că un autor poate fi înrădăcinat în tradiții, dar el se ridică deasupra lor, iar Constantin Brâncuși a urcat foarte sus! Ca urmare, ceea ce a scris la un moment dat Geo Bogza este discutabil…
-Rep. Vă rog, respectuos, dacă se poate, să detaliţi şi să interpretaţi puţin spusele scriitorului Geo Bogza!
-A.M. Geo Bogza era impresionat de faptul că ministrul Culturii din Franţa, în acea vreme, celebrul André Malraux, a decis crearea Muzeului «Brâncuşi» la Paris şi amplasarea lui ca o parte a unui mare muzeu din Paris! Geo Bogza, entuziasmat, a scris în România un articol în care textual spune că «un țăran din Gorj a făcut pentru țara lui ceea ce pentru alte țări n-au putut face decât regi și împărați!» («Contemporanul», 17 aprilie 1964).

,,Acest contact de la Craiova, pare să fi deschis orizontul pentru tema eliberării, în cazul lui Brâncuşi”!

-Rep. Şi, cu ce a greşit Geo Bogza în aprecierea lui?
-A.M. Geo Bogza a vrut să facă un omagiu, dar a stârnit o eroare, adică, l-a socotit un ţăran care a izbutit ceva şi cu asta-basta! Afirmaţia lui Geo Bogza, care s-a dorit un omagiu, a devenit, de fapt, sursa unei erori, începutul unei erori. O eroare pe care instituțiile României vremii au făcut-o copios, refuzându-i sculptorului, cum se știe, onorurile cuvenite în timpul vieții.
-Rep. Poate că merită aprofundată această idee, domnule ministru!
-A.M. Nu s-a observat, atunci, că la acest om cu origini țărănești, pe care el le-a etalat cu mândrie, au avut loc o asumare de sinecură înzestrare și o profilare cu exemplară elaborare, care l-au adus la a crea o operă de recunoaștere universală în epocă. Cel care şi-a dat seama de această eroare a fost Eugen Ionescu. El are meritul de a fi observat că «arta lui Constantin Brâncuși este expresia unei viziuni creatoare, foarte intelectualizată» («Notes et contre-notes», Gallimard, Paris, 1962, p.345).
-Rep. Putem spune că Brâncuşi a urmat preceptele unei pedagogii proprii!
-A.M. Se poate spune şi astfel, dar, azi este limpede că puțini l-au concurat în istorie pe marele sculptor în autoformare și încă și mai puțini sunt cei care îl pot egala astăzi în materie în reflexivitate.
-Rep. Cred că e o pedagogie care s-a conturat şi în funcţie de anumite influenţe, pentru că un om se formează şi în funcţie de contactele cu mediul de viaţă!
-A.M. Nu se cunoaște, încă, nu sunt explorate arhivele pentru a şti totul despre contactul pe care Brâncuşi l-a avut la Şcoala de meserii din Craiova, pentru că ştim bine că a venit aici, la Târgu-Jiu, a lucrat la o boiangerie şi apoi a plecat la Şcoala de meserii de la Craiova. La Craiova a avut contact cu modernismul austriac, care a inclus, cum se știe, pentru elevul din Gorj, vizitarea Vienei. La Viena a plecat cu vaporul de la Turnu-Severin.
-Rep. Acesta a fost începutul drumului spre eliberare!
-A.M. Există o afirmaţie a lui Brâncuşi care n-a fost suficient exploatată şi mulţi au luat-o ca pe o afirmaţie elicoidă! Iată, deci, mărturisirea lui Constantin Brâncuși – ,,la Hobița, în Gorj, m-am născut, dar la Craiova m-am născut pentru a doua oară” (Sorana Georgescu-Gorjan, p.128), iar acest lucru ar trebui să fie explicat! Acest contact de la Craiova, pare să fi deschis orizontul pentru tema eliberării, în cazul lui Brâncuşi. De la Craiova a fost trimis la Viena, dar, să mai precizăm că după Craiova, la Școala de Belle Arte din București, Constantin Brâncuși a intrat în mediul marcat de viziunea germană a abordării active a realității, conform căreia ,,Bine este ceea ce Forța impune, iar Frumos ceea ce Forța răsfrânge” (după V.G. Paleolog, «Tinerețea lui Brâncuși», 1967, Scrisul Românesc, Craiova, 2004, p.72).
-Rep. De fapt, omul percepe realitatea, aşa cum realitatea îl marchează pe om!
-A.M. Citatul este din romantismul german, în care se arată că realitatea depinde de subiect, adică, subiectul schimbă formele realităţii! Foarte probabil, idealul emancipării culturale pe care idealismul german şi romantismul german l-a cultivat, i s-a transmis! Nu înseamnă că Brâncuşi s-a preocupat la seminar de romantismul german, dar, el a fost în contact cu atmosfera adusă de către profesori la Bucureşti, iar acea viziune l-a marcat!
(VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here