În Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama); Ap. Evrei: 1, 10-14; 2, 1-3; al Ierarhului: Evrei 7, 26-28; 8, 1-2; Ev. Marcu 2, 1-12 (Vindecarea slăbănogului din Capernaum); a Ierarhului: Ioan 10, 9-16 (Iisus – Păstorul cel bun); glas 6, voscr 6, după ce am parcurs primele două săptămâni ale Postului Mare, Evanghelia ne învaţă despre strădania cea mare şi despre lupta pe care o duce omul cu adevărat credincios, ca să ajungă în faţa Mântuitorului Hristos, deoarece, patru bărbaţi duc pe un altul, rudă de-a lor sau prieten, bolnav de paralizie şi îl cară cu tot cu patul pe care zace, omul fiind cu totul slăbănog şi neajutorat. Se pare că în zadar au încercat să-şi facă loc prin mul¬ţime ca să ajungă la Domnul şi, de aceea, ei se cațără pe acoperişul casei, îl desfac şi, cu mare efort coboară pe acolo patul pe care zace bietul om, până ce se odihneşte la picioarele minunatului Doctor Tămăduitor, aceasta fiind măsura credin¬ţei lor în Iisus Hristos. Deci, văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: ,,Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale”! Să remarcăm faptul că Domnul nu le-a auzit din cuvinte credinţa celor patru, ci a văzut-o prin faptă, fiindcă Dumnezeu Întrupat Se află mereu aproape de nevoia oamenilor bolnavi, muribunzi şi e mereu impresionat ca Unul care este Viața, Care dăruiește viața ca un dar de preț, unicul care ne leagă fundamental de El. Deoarece, darul rămâne viața, virtuțile din ea fiind răspunsul nostru la acest dar, mai ales că Domnul Se arată bucuros de frățietatea oamenilor care încearcă să facă binele. Vorbind oamenilor, adunându-i, construind comunitatea din care va rodi în ani Lumina adevărului, iată că din mijlocul mulțimii se iveşte grupul de prieteni adevăraţi, care au înțeles că nu doar cuvintele sunt specializarea Învățătorului din fața lor, dar, şi faptele, iar, ei, aducându-l pe prietenul lor bolnav dinaintea Domnului, pe acest lucru se bazează, aşa că din gestul lor sublim, Domnul va înțelege, fiindcă vederea Lui, care pătrunde în cele mai ascunse resorturi ale inimii oamenilor, a privit la marea lor credinţă, iar, cu ochii inimii le-a văzut strădania de a-l aduce pe bolnav în faţa Lui. În acest fel, credinţa lor se vădea înaintea Domnului, trupeşte şi duhovniceşte! În acelaşi timp, I Se vădea şi necredinţa cărturarilor care cugetau în inimile lor şi întrebau: «Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte! Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu»? Deci, Domnul, cunoscând cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, a prins ca să-i mustre cu blândeţe: ,,De ce cugetaţi acestea în inimile voastre”? Domnul, cu pă¬trunderea pe care o are, citeşte în inimile prihănite tot atât de uşor ca şi în cele curate! Ca să le arate cărturarilor că are putere şi asupra trupu¬rilor şi asupra sufletelor, puterea de a ierta şi de a tămădui boala, Domnul îi spune paraliticului: ,,Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta”! La porunca dată cu atâta tărie, bolnavul s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată. Dintotdeauna, oamenii s-au mirat, s-au minunat, aşa cum se miră şi cei din zilele noastre, ce minunate puteri arată, dintr-o singură dată, Domnul, pentru că El pătrunde în inimile oamenilor, vede credinţa unora şi viclenia altora, iartă sufletului păcatul, vindecându-l şi curăţindu-l de izvo¬rul slăbiciunii şi al bolii pandemice, însănătoşeşte trupul bolnav şi slăbănogit prin tăria cuvintelor Sale. E bine să conştientizîm îndeaproape, cât de înfricoşată, minunată şi tămăduitoare este prezenţa Dumnezeului Celui Viu, pentru că este lucrul de căpetenie pe calea mântuirii, să vii cu credinţă în faţa Domnului, să-I simţi prezenţa dumnezeiască, deoarece, Domnul Însuşi vine şi Îşi dezvăluie în noi prezenţa-I plină de har! Câteodată, mulţi oameni se luptă singuri să ajungă la Domnul, ca aceşti patru care au rupt acoperişul spre a-l coborî pe slăbănog înaintea Domnului. Acestea sunt cele trei feluri în care oamenii ajung în faţa Domnului: să ne silim şi să ne luptăm ca să ajungem în faţa Domnului, şi ca Dumnezeu să ne îngăduie lângă El, luminându-ne cu prezenţa Sa. Noi avem de străbătut aceste trei căi, şi anume: întâi să facem tot ceea ce putem ca să ajungem în faţa Domnului, apoi, trebuie să urmăm drumul pe care ne duce sfânta şi apostolica Biserică, părinţii şi învăţătorii ei, şi, pe urmă, să aşteptăm cu rugăciune şi cu nădejde, pentru ca noi să înţelegem că Atotputernicul Dumnezeu este întotdeauna Binevoitor şi milostiv, ca să ne aducă la Sine şi să ne lumineze cu prezenţa Sa, pentru ca să ne dea tărie, să ne vindece şi să ne mântuiască!
„Dumnezeu este numit lumină, nu după esenţa Sa, ci după energia Sa”!
Sfântul Grigorie Palama, pe care îl sărbătorim tot în cea de-a doua Duminică a Postului Mare, ne spune că Hristos nu a văzut numai concretețea credinței prietenilor slăbănogului din Capernaum, ci a văzut şi frumusețea și autenticitatea acesteia, din sufletele lor. Pasajul Evanghelic al Duminicii a 2-a din Post, ne spune că numai Dumnezeu este Cel care vede credința din sufletul omului, şi El ne-o evaluează, nu noi, care avem criterii subiective, mai ales că sunt unii oameni care nu au o anumită deschidere față de credința Bisericii, şi se întreabă în sinea lor: «Sunt atâția care merg la Biserică şi nu văd că am avea o societate mai bună, mai morală, ba, mai mult, cunosc persoane care merg duminică de duminică la Biserică, însă nu-mi dau seama, ce schimbare are loc în viața lor, pentru că pe mine nu mă trimite nici comportamentul sau mentalitatea lor, nici modul de a relaționa cu cei din jur» (sic!!)! Sfântul Grigorie Palama este, așa precum știm cu toți, un mare luminător al Bisericii Ortodoxe, care a reușit prin întreaga lui teologie să dezvolte învățăturile despre om, fără ca să fie aceasta o privire de ansamblu foarte superficială asupra principalelor sale vederi teologice, dar este necesar să înțelegem antropologia lui Palama în contextul întregii sale doctrine mistico-teologice. Sfântul Ierarh Grigorie Palama consideră că există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, Fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor. În viziunea Ierarhului, nu se poate vorbi despre Fiinţa dumnezeiască și despre harul, sau lucrarea, sau lumina divină, fără a subînțelege şi Persoana sau Persoanele dumnezeiești care le deţin, acestea fiind Subiecte ale lucrării divine, ale luminii sau harului, iar vorbindu-se despre persoană sau Persoane divine, vorbim întotdeauna şi de fiinţă şi de energii dumnezeiești, pentru că: „Dumnezeu este numit lumină, nu după esenţa Sa, ci după energia Sa”, spune Sfântul Grigorie Palama, deci, în Dumnezeu există: Fiinţa, lucrarea şi ipostasurile dumnezeieşti. Această distincţie nu introduce în Dumnezeu o divizare, cum socoteau adversarii Sfântului Grigorie Palama, care-l acuzau de diteism ori de politeism, și nici nu-L face pe Dumnezeu să fie «compus», iar, fără această distincţie între Fiinţa divină şi energiile divine necreate, nu poate fi înţeles raportul omului cu Dumnezeu, fără a cădea în panteism sau, cum au subliniat teologii ortodocși, fără a-l despărţi pe om de Dumnezeu printr-o prăpastie de netrecut, peste care omul şi Dumnezeu rămân două existenţe paralele şi independente care nu se întâlnesc! Dumnezeu şi omul sunt o unitate deplină, iar, Dumnezeu este întotdeauna Binevoitor şi milostiv, ca să ne aducă la Sine şi să ne lumineze cu prezenţa Sa, pentru ca să ne dea tărie, să ne vindece şi să ne mântuiască!
„Eu sunt uşa oilor”!
Privitor la capitolul: Iisus – Păstorul cel bun, Mântuitorul se definește pe sine prin intermediul unei interesante imagini: „Eu sunt uşa oilor” şi ţine să sublinieze că intrarea în Împărăție, în staulul în care suntem chemați a ne afla la adăpost, va trece pe la El. Nu știm exact dacă Domnul vrea să se definească în mod absolut ca poartă de intrare, ori ca fiind cel ce o deschide, cert este însă, că nu există o contradicție între a fi una și cealaltă, iar, în baza ubicuității, Domnul poate fi ambele, Acela Care e toate întru toți, iar faptul că noi suntem, e datorită Lui și prin El. Mai zice Mântuitorul un lucru interesant în acest caz: „Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă”, iar, promisiunea merită analizată mai în profunzime, cu toate că raţiuni de spațiu nu ne permit o abordare mai amplă! Totuși, Domnul promite viață din belșug! A avea viață din belșug înseamnă a trăi din plin și la maximum în relație cu Domnul, iar, acest lucru e posibil doar prin El, întru El și alături de El, pentru că în viaţa aceasta trecătoare de pe pământ, Dumnezeu este întotdeauna Binevoitor şi milostiv, ca să ne aducă la Sine şi să ne lumineze cu prezenţa Sa, pentru ca să ne dea tărie, să ne vindece şi să ne mântuiască!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
