Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu vine în viața noastră, ori de câte ori schimbăm traumele unei existenţe cotidiene precare cu clipa de har, fiindcă El cunoaște inimile, gândurile şi taina sufletului!

896

În Duminica a 27-a după Rusalii; Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev. Luca 13, 10-17 (Tămăduirea femeii gârbove); glas 8, voscr. 3, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va citi un text cu învățăminte duhovniceşti în care Sfântul Evanghelist Luca ne prezintă minunea vindecării unei femei care avea de optsprezece ani un fel de duh al neputinţei şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum, mai ales că motivul gârbovirii era legat de satana, iar, tămăduirea unei astfel de suferinţe era apanajul exclusiv al Celui Preaînalt! În aceeaşi zi, în Casa Lui Dumnezeu se va mai aminti despre Sf. Mare Muceniţă Varvara şi despre Sf. Cuv. Ioan Damaschin, ca o dovadă de netăgăduit că pentru om, Hristos Domnul se înomenește şi din dragostea Lui care, transfigurând omul și eliberându-l de Satana, face să strălucească întreaga făptură în lumina faptelor Sale! Prin urmare, această femeie care de aproape douăzeci de ani avea un duh de neputință, fiind legată de diavol ca să nu poată vedea frumusețea bolții cerului sau strălucirea soarelui, cu toate că, gârbovită deja de 18 ani, ea se integrase în peisaj, purtându-și suferința cu demnitate şi nici nu lipsea de la activitățile ce defineau slujirea lui Dumnezeu și proslăvirea Lui. Într-o societate în care lumea se raporta diferit la femeie, ea se găsea undeva în spatele locașului de rugăciune, înspre ieșire, fiindcă locul din față le era rezervat bărbaților, iar, ei erau ierarhizați în funcție de statutul social. Totuşi, Domnul Iisus nu are ochi pentru cei din față, poate și pentru că erau infatuați, dar, probabil și din alte motive! Când, Mântuitorul aruncă ochii peste mulțime și-o vede, Se apropie de ea. Nu ne sunt precizate în textul evanghelic vârsta și numele acestei femei, ci doar vindecarea uimitoare în zi de Sâmbătă, prin punerea mâinilor Mântuitorului şi nu se arată clar, dacă a existat o rugăminte adresată, fie și prin intermediul tresăltărilor inimii, Celui care propovăduia, chiar dacă această femeie se apropia de zenitul vieții și nu mai ținea atât de mult la aspectele calitative ale înfăţişării sale! Dar, Domnul n-o uită, o cheamă, ostentativ şi i se adresează personal, așa cum ni se adresează fiecăruia dintre noi, atunci când intrăm în dialog cu El, pentru că îi spune: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”, pentru ca replica să fie urmată de un gest simbolic, punându-şi mâinile asupra ei, mai ales că apăsarea harului nu e una împovărătoare, ci, aduce cu sine eliberarea din robia patimilor și a bolii. De altfel, gârbovirea este o afecțiune care apare de obicei la bătrânețe, fiind asimilată, oarecum, vârstei înaintate, însă, precizarea de la Sf. Ev. Luca 13,16 ne face să credem că această afecțiune survenise în viața femeii la tinerețe. Chiar și în această stare, legată fiind de diavol, înfruntând privirile răutăcioase și gândirea compatrioţilor, femeia vine la sinagogă, în zi de sărbătoare săptămânală, pentru a se ruga lui Dumnezeu, fiindcă, ea nu-și pierduse credința și nădejdea că Dumnezeu o putea vindeca, mai ales că Dumnezeu vine în viața noastră, ori de câte ori schimbăm traumele unei existenţe cotidiene precare cu clipa de har, fiindcă El cunoaște inimile, gândurile şi taina sufletului!

,,Femeie, ești dezlegată de neputința ta”!
Această Pericopă Evanghelică a Duminicii a 27-a după Rusalii, ne oferă textul următor: «În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci, mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul» (Luca 13, 10-17), pentru a ne transmite un mesaj grăitor şi nouă, celor care, în zi de Duminică, trebuie să împlinim iubirea milostivă a lui Dumnezeu, fiind alături de cei bolnavi, hrănind pe cei flămânzi, îndreptând pe cei rătăciți. Fariseii, cu buzele rosteau cuvintele din Lege, dar cu inima urau pe Cel care săvârșise minunea. Erau fățarnici pentru că și ei încălcau Legea, făceau bine animalelor și nu considerau că e o încălcare a Legii, însă considerau un păcat ajutorarea unei ființe umane. De fapt, râvna afișată pentru a arăta respectarea Legii era un pretext, prin care își justificau ura față de Învățător, pentru că prin aceasta se condamna o confuzie ce domina mentalitatea iudaică despre Sabat, ca respectare a Legii în litera ei și independent de implicarea omului, or, aceasta era o lege dată de Dumnezeu pentru om, un cod după care să se conducă, nu care să-l subjuge. Printr-o asemenea explicație Iisus Hristos vrea să-i elibereze și pe învățătorii de lege de sub jugul unei Legi oarecum rigide şi limitative, de înrobirea literei ei. Totodată, Domnul caută să reabiliteze demnitatea omului, superior făpturii și partener de dialog cu Dumnezeu. Nici Legea și nici făptura nu sunt superioare omului, ci cadrul în care, ocrotit de Dumnezeu, omul poate fi ferit de dezrădăcinare și condus spre ceea ce a fost dintru început. Desigur, nu numai că nu este păcat să săvârșim fapte de milostenie în zi de sărbătoare, ci, chiar ni se cere, aceasta fiind o virtute, pentru că Hristos Domnul a săvârșit nenumărate fapte bune, vindecări, minuni în zi de sâmbătă, iar El a făcut acestea nu pentru a încălca Legea, ci pentru a le spune iudeilor de atunci şi nouă celor de azi, că ziua de sărbătoare e un prilej extraordinar pentru milostenie, pe de o parte, pentru că nu există o zi în calendar specială sau zile anume în care se fac fapte bune, iar, pe de altă parte, chiar viața întreagă trebuie să fie în sine un prilej minunat pentru a face binele dincolo de semnificația zilelor din calendar. În esenţă, fapta bună săvârșită unui om în suferință este ea însăși o sărbătoare, pentru că acea zi a fost binecuvântată cu prezența lui Dumnezeu în viața noastră, aşa cum femeia gârbovă este vindecată fără a cere explicit acest lucru. Vedem că în sinagogă, femeia gârbovă se întâlnește cu Iisus, Căruia nu îndrăznește să-I ceară nimic, deși în inima ei se ruga și atât de mult și-ar fi dorit vindecarea. Or, tocmai această credință, văzând-o Hristos Domnul, a chemat-o la Sine și, punându-și mâinile peste ea, a vindecat-o, mai ales că răbdarea ei deosebită și suferința fără răzvrătire îndurată timp de 18 ani i-au călit viața și au făcut-o să-și înțeleagă suferinţa, să o accepte ca pe o cruce în viața ei, ca pe un semn văzut al smeririi ființei ei firave. Mai vedem că femeia era bolnavă de 18 ani și totuși venea la sinagogă, deci, ea nu încetase să spere, nu se descurajase, nu-și pierduse credința, nu încercase să se convertească la alte credințe ci, cu multă răbdare și speranță, continua să meargă la sinagogă şi nu cerea ceva, pentru că era smerită! Aşadar, motivația vindecării ei de către Hristos Domnul rezultă din faptul că Mântuitorul vindecă pe această femeie pentru că neputința sa, această suferinţă fizică, nu era consecința vieții păcătoase trăite de ea sau a păcatelor moștenite genetic de la părinți și nici rezultatul firesc al unei vieți consumate irațional în slujba unei munci istovitoare, așa cum credeau cei care o condamnau. Domnul o vindecă știind că era posedată de diavol şi legată de 18 ani, înrobită și condamnată să nu poată vedea chipul oamenilor cu care se întâlnea și în acelaşi timp era disprețuită pentru boala ei de mentalitatea prizonieră a confraților care o așezaseră în aceeași categorie cu orbii, leproșii, paralizații şi alte persoane cu probleme grave! Domnul a vindecat-o pentru a arăta că infirmitatea fizică nu este o piedică în calea întâlnirii cu Dumnezeu Care privește în sufletul omului și pentru a ne atenționa că în timp ce infirmitatea fizică este temporară, ea nefiind o piedică pentru cei care doresc intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, infirmitatea spirituală, născută din înstrăinarea de Dumnezeu, poate fi un handicap care să ne împiedice intrarea în Împărăția cerului, pentru că Dumnezeu vine în viața noastră, ori de câte ori schimbăm traumele unei existenţe cotidiene precare cu clipa de har, fiindcă El cunoaște inimile, gândurile şi taina sufletului!

,,Aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de 18 ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei”?
Un mare adevăr este confirmat de un alt text din Evanghelie, care dezvăluie realitatea spirituală și importanța vieții interioare a omului, despre care Domnul nostru Iisus Hristos vorbește în multe situații, pentru a revela iudeilor această comoară necunoscută lor, care erau prizonieri formalismului, ritualismului și care acordau importanță mai mare rigorismului Legii, decât spiritului ei practic. Totodată, femeia gârbovă ne duce cu mintea la icoana Nașterii Domnului, unde în plan secund este zugrăvit un bătrân îmbrăcat în haine negre, cu baston în mână, suferind de aceeași afecțiune de care suferea și femeia din Evanghelie, iar, acest bătrân dialoghează cu Iosif la o oarecare distanță de peștera în care Fecioara Maria a născut. Acest bătrân este întruchiparea răului care în diferite locuri și situații a încercat să zădărnicească întruparea lui Dumnezeu și a planului de mântuire a lumii. Duhul prezent în acest bătrân pusese stăpânire și pe femeia din Evanghelie, care suportase ca o martiră această prezență, cu atâta răbdare, timp de 18 ani. Tocmai pentru răbdarea ei, Dumnezeu o vindecă, văzându-i suferința îndurată cu atâta resemnare, devenind pildă pentru noi şi pentru viaţa noastră! Într-un anumit fel, această femeie este imaginea simbol a poporului ales, aplecat de neputință sub greutatea propriei încăpățânări, a propriilor păcate și autosuficiențe, dar și tabloul atitudinii pe care fiecare om trebuie să și-o asume înaintea lui Dumnezeu, cu privirea în pământ și ființa răstignită, într-o neîncetată pocăință şi într-o continuă smerenie! Deși textul Evangheliei Duminicii a 27-a după Rusalii este scurt, el reprezintă, în rezumat, învățăturile profunde ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos împărtășite ucenicilor pe Muntele Măslinilor, iar, în această Pericopă suntem sesnsibilizaţi despre ceea ce înseamnă rugăciunea înălțată în taină către Dumnezeu, despre asumarea întru răbdare a neputințelor, despre diferența dintre cele două Testamente și superioritatea Legii celei Noi, invitându-ne să privim retrospectiv în viața noastră, analizându-ne gândurile, fățărnicia şi neputința de a pătrunde adânc în conţinutul învăţăturii dumnezeieşti! Această Pericopă Evanghelică este așezată în perioada de pocăință a postului Nașterii Domnului, pentru că cele 40 de zile de nevoință semnifică timpul petrecut de umanitate în așteptarea întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar această așteptare a lumii frământată şi profund marcată de crizele cunoscute şi arhicunoscute, ne demonstrează că lumea însăşi, aflată sub robia păcatului, este simbolizată în textul Evanghelic tocmai de chipul smerit și aflat sub stăpânirea duhului de neputință al femeii gârbove. Totodată, în mod personal, fiecare dintre noi se poate identifica într-un fel sau altul cu femeia gârbovă în încercarea de a ne recunoaște neputințele și de a ne asuma destinul propriei neascultări, purtând pe umerii ființei noastre povara păcatelor personale și ducându-ne sarcina legăturii în care răul ne înconjoară la tot pasul! Poate că întrebarea la care astăzi suntem chemați să răspundem se referă la, cât de verticale mai sunt convingerile noastre în raport cu Dumnezeu, cât de umili mai suntem în fața Lui și cât de corect înțelegem această stare duhovnicească, pentru a şti mai bine, cât de mult ne mai dorim să fim următori ai Lui, cât de demni mai putem privi chipul bland şi iubitor al Mântuitorului Hristos, deoarece, numai Dumnezeu vine în viața noastră, ori de câte ori schimbăm traumele unei existenţe cotidiene precare cu clipa de har, fiindcă El cunoaște inimile, gândurile şi taina sufletului!
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here