În Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8; glas 2, voscr. 4, la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie oficiată în lăcaşele de cult, prin Sfânta Evanghelie este subliniat faptul că în spiritualitatea ortodoxă, în care Maica Domnului este supravenerată, s a pus această problemă ce se referă la faptul că Mântuitorul S a arătat după Înviere, mai întâi femeilor mironosi¬țe, nu Maicii Sale, iar, un răspuns duhovnicesc exprimat prin textele biblice argumentează că ele au avut un scop misionar, dorind să facă mai cunoscut și cât mai credibil evenimentul Învierii, mai ales că întâlnirea dintre Maica Domnului și Fiul ei, după Înviere, reprezintă un lucru atât de intim, cu o notă atât de personală și cu o finalitate atât de elocventă, încât aghiografii n au considerat că aceasta poate fi inclusă în șirul arătărilor destinate convingerii poporului larg de realitatea Învierii! De altfel, arătările către femeile miro¬nosițe au fost suspectate la început că ar fi halucinații şi cu atât mai mult o mărturie a Maicii Domnului ar fi fost considerată produs al stărilor sale emoționale generate de durerea fără margini a unei mame care și a văzut fiul omorât în tortură şi prin răstignire. De altfel, Sfânta Scriptură nu spune totul, ci, atât cât e necesar pentru mântuire și atât cât era util și imperativ folositor epocii în care a fost scrisă, deoarece convingerea intimă a omului duhovnicesc este că prima beneficiară a certitudinii Învierii este însăşi Maica Domnului, dar totul ar fi fost făcut ca într o întâlnire intimă dintre mamă şi Fiu, întâlnire ce și a avut scopul chiar într-o recompensă pentru o inimă de mamă «prin care a trecut sabia» durerii, și care merita o mângâiere specială. Deci, Maica Domnului nu a fost gândită de aghiografi ca o vestitoare a Învierii, pentru că mironosițele au ajuns aproape involuntar, primele la Sfântul Mormânt, ci ca o trăitoare adâncă a dramei lumii întregi, sfâșiate de chin și de atâta durere. Oricum, lacrimile unei mame sunt mai amare decât ale oricui altcuiva, durerea unei femei este mai sfâșietoare decât a celui care ar putea interveni prin forță fizică, pentru că puterea ei de intervenție în exterior este relativ limitată, ca noi să înţelegem că Dumnezeu Tatăl a învrednicit Femeile Mironosiţe, care au avut şi vocaţia «apostolatului», să fie primele vestitoare ale Sfintei Învieri a Mântuitorului Iisus Hristos!
«Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus»!
Aşadar, în Duminica a 3-a după Paşti, constatăm că troparul glasului al IV lea, le numește pe femeile mironosițe «ucenițele Domnului», dar, noi putem spune, analizând eforturile acestor femei deosebite, că ele au făcut mult mai mult decât sugerează termenul de «uceniţe», deoarece au făcut chiar un «apostolat», motiv pentru care ar putea fi numite mărturisitoare, pentru a folosi mai puțin frecvent, pentru o vreme, formula consacrată de mironosițe şi pentru ca noi să fim pătrunşi de poruncile lăsate omenirii de către Iisus Hristos prin aceste femei: ,,Bucurați vă! Şi nu vă temeți!”, iar, ca un motiv de reflecţie şi de adâncă meditaţie, dacă analizăm cu atenţie aceste două porunci, pare că ele au fost lăsate anume pentru oamenii epocii contemporane, apăsată de crize şi de spaime ale pandemiei, ale cutremurelor sau ale războiului, o epocă stigmatizată de flagelul depresiei, al decăderii psihice și al întristării de moarte! Iată, că Mântuitorul ne invită să ne bucurăm, iar, pentru aceasta, avem suficiente motive, deoarece totul se va sfârși cu bine și cea mai mare apăsare a noastră, care este moartea, va fi preschimbată într o mare biruință, care va fi învierea! Constatăm că acest îndemn reprezintă chiar primele cuvinte ale Domnului Cel Înviat, care sunt consemnate în Sfânta Scriptură, adresate nu Apostolilor, ci femeilor Mironosiţe, mai ales că această invitație ascunde un adevăr doctrinar de mare profunzime, ca o adevărată Evanghelie post pascală prin care Mântuitorul Iisus Hristos ne spune foarte clar: „Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și la Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17), pentru ca să înţelegem şi mai bine că această Evanghelie post pascală a fost spusă în onoarea unei femei, deci, a fost încredințată unei femei prin îndemnul: „Du te la frații Mei și le spune!”, ceea ce denotă că într o societate marcată de tot mai multe frici, fobii, angoase și anxietăți, porunca Domnului sună atât de încurajator: „Nu vă te¬meți”! Pentru că tuturor căutărilor noastre, dezamăgirilor, întrebărilor şi aşteptărilor noastre li s a dat, prin Înviere, un răspuns tranşant, ca o dovadă că terapiile contra tuturor fobiilor, depresiilor, anxietăților și angoaselor care marchează viața omului postmodern sunt contemplarea icoanei Învierii, reflecția la drama Crucificării și savurarea bucuriei Învierii Lui Iisus Hristos. Cea mai dramatică tragedie din viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos a fost transformată în cea mai mare biruință, care este Învierea. Credem că la fel poate fi și în viețile noastre dăruite de către Însuşi Dumnezeu, pentru că deznădejdea nu are substanță ontologică, ci e o stare emoțională fără consistență, generată de o credință fragilă şi chiar şovăitoare, iar, crescând în credință, creștem în putere lăuntrică și dobândim vigoare metafizică! Tocmai pentru acest lucru, Femeile Mironosiţe ne sunt un exemplu de urmat! În Ortodoxie, în Duminica a 3-a după Paşti, nu există un stereotip strivitor sau o paradigmă inflexibilă şi constrângătoare prin ea însăşi care să limiteze în loc să invite la deschidere și la originalitatea credinţei şi a smereniei! Avem modelul suprem al Maicii Domnului, al mironosițelor iubitoare, în adevăratul sens al cuvântului, al sfintelor purtătoare de harul Duhului Sfânt din aghiografia Bisericii, dar care reprezintă un mod ce trebuie asumat într o manieră unică, originală, personalizată, creativă, care exclude orice șablon sau stereotipie care apropie de superficialitate! De aceea, feminitatea înduhovnicită se face cunoscută fiecărei femei după capacitatea și dispoziția ei personală de primire şi de asumare, adică, după gradul ei de sensibilitate a profunzimii cugetării, de cultivare a conștiinței, de curățire a inimii, după dorința fiecăreia de apropiere de Dumnezeu și ingeniozitatea curată a deschiderii personale spre lucrarea Duhului Sfânt. Deci, să fim atenți la propriul mod de exprimare şi la propria atitudine publică, mai ales că uneori, comportamentul cotidian al celor care ne considerăm credincioși practicanți, pe unii îi poate apropia de Dumnezeu sau îi poate înstrăina pe alţii, pentru ca noi să înţelegem că Dumnezeu Tatăl a învrednicit Femeile Mironosiţe, care au avut şi vocaţia «apostolatului», să fie primele vestitoare ale Învierii Mântuitorului Iisus Hristos!
«Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus»!
La Sfânta Liturghie avem prilejul să aflăm cine au fost, de fapt, aceste femei, care este numele lor, ce ştim despre ele şi cum au ajuns să aibă o zi deosebită pentru pomenire, iar, la aceste întrebări, vom încerca să răspundem cu ajutorul Domnului, deoarece, pentru fiecare dintre ele avem mărturii în Sfânta Scriptură: pentru unele directe, pentru altele indirecte. De exemplu, atunci când vorbesc despre Învierea Domnului şi despre intenţia femeilor de a unge Trupul Domnului, Sfinţii Evanghelişti pomenesc patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, numită şi «cealaltă Marie», Salomeea şi Ioana, fiindcă toate patru sunt amintite în legătură cu lucrarea de mirungere pe care intenţionau s-o facă. Despre celelalte femei avem mărturii indirecte: Suzana (Luca 8, 3), Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania (Ioan 11, 1). De exemplu, Maria Magdalena a fost femeia din care Mântuitorul scosese şapte demoni (Luca 8, 3), până la întâlnirea cu Iisus fiind stăpânită, aşadar, de duhuri necurate, ducând o viaţă mai lejeră! Originară din localitatea Magdala, nu departe de Capernaum, ea fusese căsătorită de mai multe ori, alunecând pe panta păcatului precum piatra se rostogoleşte pe pantele abrupte, până se opreşte, totuşi, undeva, iar, la fel a fost şi cu viaţa Mariei Magdalena. Tâlcuitorii biblici spun că ea ar fi fost «femeia păcătoasă» care a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi în casa lui Simon Fariseul din Capernaum (Luca 7, 36-48) şi ei i-ar fi adresat Mântuitorul cuvintele: „Iertate îţi sunt păcatele tale. Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”. Din acea clipă, Maria a devenit, astfel, alături de alte femei cucernice, deosebit de ataşată de Cel Care o vindecase şi i-a redat demnitatea vieţii. După aceea, Îl va urma îndeaproape, iar evangheliştii au notat răsplata pe care Domnul i-a dat-o pentru râvna ei deosebită: a fost prima care s-a învrednicit să-L vadă după Înviere. Totuşi, prin tradiţie se spune că Maicii Sale, Domnul Se arătase mai întâi, ceea ce este un lucru firesc, de aceea, nici nu mai este menţionat de către Evanghelişti, dar, iată, că după Maica Domnului, Maria Magdalena a fost cea dintâi dintre mironosiţe care L-a văzut pe Iisus Hristos, iar, în acest fel, putem reflecta îndeajuns pentru a înţelege că Dumnezeu Tatăl a învrednicit Femeile Mironosiţe, care au avut şi vocaţia «apostolatului», să fie primele vestitoare ale Sfintei Învieri a Mântuitorului Iisus Hristos!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
