Stih: «Sfinţilor Împăraţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi»!
Astăzi, ca în fiecare an, pe 21 mai, întreaga creştinătate îi sărbătoreşte şi îi cinsteşte cu evlavie pe Sfinţii Împăraţi, Constantin şi mama sa Elena, ca pe nişte Apostoli ai creştinismului! De aceea, ne-am propus ca să desluşim câteva dintre tainele «Acatistului» Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena! Se cunoaşte faptul că până la anul 313, când Împăratul Constantin a dat un Edict de libertate pentru credincioşii mărturisitori ai Mântuitorului Iisus Hristos, creştinii au fost crunt persecutaţi de către împăraţii păgâni, fiind nevoiţi de multe ori să se ascundă şi sub pământ, în catacombe, pentru a se putea ruga la Dumnezeu. Aceştia erau persecutaţi cu mare cruzime, deoarece păgânii foloseau cele mai diabolice chinuri pentru a-i înspăimânta, erau unşi cu smoală, puşi pe stâlpi, li se dădea foc, arzând ca nişte torţe, spre a lumina calea pe unde aveau să treacă puternicii zilei! Alteori, creştinii erau îmbrăcaţi, în bătaie de joc, cu piei de oaie şi azvârliţi în arene unde se dădea drumul fiarelor spre a-i sfâşia. Pe bună dreptate, când au primit libertate, când li s-a dat voie să-şi construiască Biserici, cu ajutor chiar de la împăratul Constantin, creştinii au văzut în el un Părinte Împărat, pentru că toţi cunoaştem lucrarea lui Dumnezeu prin care împăratul Constantin l-a biruit pe Maxenţiu, cel care la Roma trăia în desfrâu, ocupându-se cu vrăjitoria şi sărăcindu-şi supuşii până la înfometare!
,,Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor 318 sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-au adunat…”!
Eusebiu de Cezareea ne spune următoarele: „Şi cum şedea împăratul înălţând stăruitoare rugăciune, i s-a arătat un semn cu totul fără seamăn de la Dumnezeu; cărui semn – dacă l-am fi aflat din gura altcuiva – poate că nu ne-ar fi tocmai uşor să-i dăm crezare; dar de vreme ce însuşi împăratul ne-a dăstăinuit nouă, cu puterea jurământului, cine, mă întreb, s-ar mai îndoi?… Deci cam pe la ceasurile amiezii, când ziua începuse să scadă, văzuse cu ochii săi chiar pe cer, străjuind deasupra soarelui, semnul mărturisitor de biruinţă al unei cruci întocmite din lumină şi o dată cu ea, putuse desluşi cuvintele: „En tu to nika” („întru acesta vei învinge”)…Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ţie s-a arătat…”. Sunt cuvinte pentru care acelaşi Eusebiu are următoarea explicaţie: „Această arătare (de pe cer) îl descumpănise, neputându-i el pricepe tâlcul. Or, tot cugetând la ea şi adâncindu-se el în gânduri, dormind el, i s-a arătat Hristosul lui Dumnezeu cu semnul văzut mai înainte pe cer…”! Ca urmare, Împăratul Constantin cel Mare a poruncit să fie cusut semnul sfintei cruci pe steaguri şi pe hainele ostaşilor, biruindu-l pe Maxenţiu şi intrând triumfal în Roma unde, zice Eusebiu „a înălţat chiar în inima oraşului un monument triumfal…”, iar în mâna propriei statui a poruncit să se aşeze o lance lungă în chipul crucii, iar pe soclu să se sape următoarea inscripţie, cu litere latine: „Prin acest semn mântuitor – adevărata dovadă a bărbăţiei – am izbăvit eu oraşul vostru de sub jugul tiranului, redându-vă libertatea; şi izbăvindu-vă, am redat atât senatului, cât şi poporului roman însemnătatea şi strălucirea de odinioară”. Şi, ca să ne apropiem de slova Acatistului, să spunem şi noi: ,,Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor 318 sfinţi părinţi cu porunca ta în Niceea s-au adunat…”, iar aceste cuvinte amintesc de Sinodul I ecumenic, din anul 325, la care a fost condamnat Arie ereticul, iar Iisus Hristos a fost mărturisit ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat, alcătuindu-se prima parte a Crezului, aşa cum îl rostim şi noi, la fiecare Sfântă Liturghie! Aşadar: ,,Bucură-te, că întocmai cu Apostolii, de la Dumnezeu eşti cinstit…”!
,,Bucură-te că întotdeauna pe săraci i-ai miluit…”!
Sunt litere sfinte prin care Biserica recunoaşte înălţimea faptelor Sfântului Împărat, socotit, pe bună dreptate, între Apostoli, deoarece Acatistul conţine cântări şi laude şi pentru sfânta sa maică, evlavioasa Elena, cea care a avut o înrâurire deosebită, hotărâtoare asupra fiului ei, dar şi asupra multor păgâni care, căutând la exemplul ei minunat, au îmbrăţişat creştinismul, precum glăsuieşte un vers din Icosul al 3-lea: „Bucură-te că păgânii, căutând la tine, creştini s-au făcut…Bucură-te că-n Ierusalim optsprezece Biserici ai zidit…”, un fapt care ne aminteşte de călătoria împărătesei la locurile sfinte, când s-au făcut săpături pe Golgota şi s-a descoperit în anul 327, Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul! Iar, pe acel loc s-a zidit o frumoasă Biserică, alături de alte 17 în Ţara Sfântă de către Împărăteasa Elena. Să ne mai amintim Acatistul care spune: ,,Bucură-te că întotdeauna pe săraci i-ai miluit…”, un lucru care aminteşte despre evlavia împărătesei care era pururi însoţită de acte de milostenie, precum ne încredinţează istoricul Eusebiu: „Cel mai mult îşi arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi şi neajutoraţi: către unii, cu daruri de bani; altora împărţindu-le cu prisosinţă veşminte ca să-şi acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat din închisoare; a slobozit de prigoană pe mulţi asupriţi; în sfârşit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun…”, ca să înţelegem că bunătatea şi simplitatea sfintei Împărătese alcătuiau un buchet al sfinţeniei, pentru că ea era înveşmântată simplu şi modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei, vădindu-şi evlavia faţă de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bine-plăcute Lui”! Acatistul se încheie cu o rugăciune menită să definitiveze smerita noastră desluşire, prin cuvintele: „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei ce sunteţi mai cinstiţi decât toţi împăraţii, aleşii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: daţi-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteţi mijlocitori înaintea Sfintei Treimi şi puteţi să ne ajutaţi nouă. Auziţi-ne şi pe noi acum, alungaţi de la noi necazurile şi nevoile ce vin asupră-ne în această vremelnică viaţă şi vindecaţi neputinţele noastre, tămăduiţi bolile noastre, potoliţi răutatea noastră, izgoniţi pe vrăjmaşii noştri văzuţi şi nevăzuţi. Daţi-ne nouă ca în pace şi linişte să trăim; ajutaţi-ne cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceţi milă cu noi acum, când cu frică şi cu umilinţă grăim către voi aşa: Bucuraţi-vă, părinţi ai creştinilor”! Am prezentat aceste desluşiri ale Acatistului, completate cu mărturiile istorice ale lui Eusebiu de Cezareea, pentru a aduce o lumină a slovei tipărite privitoare la faptele pe care sfinţii cinstiţi de noi, astăzi, le-au săvârşit, fapte înscrise cu litere de foc şi de lumină în cartea de aur a creştinismului. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt foarte iubiţi şi de către neamul nostru românesc, una din dovezi fiind marea răspândire a numelui lor, nume cu preafrumoasă semnificaţie liturgică şi umană! Astfel, Constantin are la bază adjectivul „constans” = constant, ferm, statornic, iar Elena din gr. eleni = torţă, făclie, strălucirea soarelui (Tatiana Petrache, Dicţionar enciclopedic al numelor de Botez, „Anastasia”, Bucureşti, 1998). De altfel, prima tipăritură din Ţările Române al cărei conţinut se referă doar la Sfinţii Constantin şi Elena este menţionată prin ,,Orânduiala slujbei în 21 al lui mai la zioa Sfinţilor slăviţi, şi de asemenea cu apostolii mari împăraţi Constantin şi Elena, acum întâiu osebi tipărit sloveneşte, cu voia prea luminatului, şi înălţatului Domn martir Constantin Brâncoveanu şi cea a Mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei, desigur, cu osteneala ieromonahului Antim şi a echipei sale de ucenici”, iar faptul în sine se încadrează, firesc, în intenţia de a pune prezentarea aceasta în relaţie pe domnitorul martir şi sfânt, Constantin Brâncoveanu cu patronul său bizantin, Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi slăvita sa mamă Elena!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
