Județul Gorj deține un potențial turistic de excepție reprezentat, printre altele, de un cadru natural pitoresc, ce cuprinde o zonă colinară, dealurile submontane, precum și masivele muntoase ce fac parte din grupa Carpaților Meridionali.
Existența în aceste locuri a unor roci rezistente, cum ar fi granitele și sisturile cristaline, împreună cu altele, mai puțin rezistente (rocile calcaroase), a creat o multitudine de forme și fenomene naturale dintre care cele mai spectaculoase sunt cheile, văile și culoarele formate în stâncă din care unele sunt obiective de interes turistic județean iar altele printr-o serie de superlative ce le dețin de importanța națională.
Pe aceste locuri s-au format prin modelarea reliefului platformele de eroziune Gornovița, Borăscu și Râul Șes ce au favorizat de-a lungul vremii dezvoltarea comunităților umane. Fie că sunt amplasate în zonele submontane ori montane astăzi aceste comunități își pot trăi o nouă viață prin dezvoltarea fără precedent a turismului precum și promovarea obiectivelor de interes local. Pe partea sudică a perimetrulul montan gorjean au fost create condiții favorabile dezvoltării turismului și agroturismului cea mai ecologică formă de turism atât în sezonul estival cât și în cel hivernal. Totuși pentru cei ce se incumetă să străbata unul ori mai multe perimetre montane gorjene și nu numai vara sau iarna o serie de recomandări decantate din experiența mai multor generații de iubitori ai naturii ar fi de folos.
Un cunoscut montaniard transmitea acum mai bine de o jumătate de secol câteva învăţăminte pentru cei care doreau să practice sporturile montane. Câteva dintre acestea sunt deosebit de importante şi îşi păstrează şi în zilele noastre mesajul pentru cei ce vor să practice sporturile montane:
-Să nu pleci niciodată într-o ascensiune pentru care nu te-ai pregătit şi să nu pierzi niciodată din vedere că trebuie să fi mai tare ca muntele.
-Alege totdeauna un itinerar realizabil şi dacă vezi că nu îl poţi realiza renunţă.
-Acel care nu ştie să-şi poarte singur de grijă pe munte nu este decât un personaj penibil în decorul montan.
-Posibilităţile celui mai slab trebuie să fie unitatea de măsură pentru tot grupul.
-A părăsi un om pe munte poate echivala cu o crimă.
Din păcate o mare parte dintre cei ce în zilele noastre iau cu asalt munții nu au pregătirea necesară iar condiţia lor fizică şi echipamentul sunt de cele mai multe ori necorespunzătoare. Totuşi ei riscă şi se avântă traseele montane mizând pe noroc. Câţiva reuşesc pentru că muntele este uneori îngăduitor dar cei mai mulţi nu. Şi iată ce uşor am ajuns la cauzele ce produc majoritatea accidentelor montane (mediatizate din ce în ce mai mult de posturile locale şi naţionale dar cu efecte aproape nule în prezent și o îngrijoratoate tendință de creștere odată cu deschiderea sezonului de schi și drumeții hivernale). Să existe oare legi ale muntelui pe care oamenii trebuie să le respecte? Toţi cei ce sunt cu adevărat montaniarzi răspund afirmativ la o astfel de întrebare. Dar să nu căutăm în biblioteci juridice sau în colecţii de acte normative aceste legi. Nu omul le-a elaborat ci muntele i le-a impus. Aceste legi ale muntelui necuprinse în vreun decret sau act normativ s-au transmis de-a lungul generaţiilor de la cei în vârstă la cei tineri, de la cei cu mare experienţă la ucenici. Căci cel care le cunoaşte şi le respectă cu sfinţenie nu va fi niciodată o victimă a muntelui ci doar un cuceritor al acestuia. Iată deci câteva dintre acestea decantate din experienţa multor iubitori ai naturii.
-Pe munte se pleacă numai cu echipament adecvat.
-Nu este indicat să călătoreşti niciodată singur pe munte.
-Nu este recomandat să te avânţi pe trasee necunoscute.
-Sporturile montane sunt incompatibile cu consumul de băuturi alcoolice.
-La munte trebuie să ştii ce, cât şi când să mănânci.
-Regula primordială pe munte este „Toţi pentru unul, unul pentru toţi ”
-Pe munte nu se ţipă şi nu se fac zgomote inutile.
-Cine iubeşte muntele trebuie să-l şi ocrotească.
-Cabanele şi refugiile alpine sunt locuri sfinte pe munte.
-Notaţi în registrul cabanelor de unde veniţi , numărul membrilor şi unde intenţionaţi să mergeţi.
-Iarna în munţi pericolul avalanşelor este permanent.
-Dacă pe munte se iveşte o situaţie de urgenţă toţi cei prezenţi trebuie să răspundă solicitării.
-Este obligatoriu pentru toţi turiştii montani să urmeze sfaturile şi indicaţiile echipelor Salvamont.
-Codul de semnalizare în munţi trebuie cunoscut de toţi turiştii montani.
-Turistul montan trebuie să ştie să acorde la nevoie primul ajutor.
Este bine să medităm serios la fiecare în parte dintre aceste veritabile învățături şi să ne gândim că ignorarea din necunoaştere sau teribilism a uneia sau a mai multora poate duce un om sau mai mulţi la evenimente cu urmări cel mai adesea imprevizibile.
Mugurel PETRESCU