Guvernul liberal trebuie să renunţe la scurta, dar dezastruoasa sa pseudoguvernare. Este neputincios în faţa imperativelor cerute de noua situaţie creată de „internaţionalizarea” „molimei” de coronavirus. Nu are un proiect fezabil de depăşire a crizei, nu are o viziune politică în urma căreia economicul să-şi reîncălzească „motoarele”, ca produsul şi plusprodusul să-şi repercuteze efectele asupra vieţii publice.Capitalul uman P.N.L.-ist n-o fi având simţul realităţii? N-o fi ştiind să-şi construiască un sistem viabil de relaţii, prerogative şi exigenţe pragmatice? E un corp lipsit de intelectuali veritabili, de politicieni de carieră, cu studii în domeniu menite să-i facă reprezentativi?Pandemia prin care şi România e nevoită să treacă – cu sau fără voia sa – mi se pare a fi un „surogat”, un „substitut” mai periculos ca un război mondial. Iar guvernul lui Orban şi el însuşi comite gafe după gafe cu nemiluita. Corabia, al cărei mândru cârmaci se închipuie numai Klaus Iohannis, se scufundă ca „Titanicul” de altădată, întrucât „căpitanul” navei e incapabil să indice programe adecvate, un pachet de soluţii fie imediate, fie orientate spre viitor.În contextul unei asemenea crize, de uriaşe proporţii, clasa politică ar trebui să se dezbare de „tradiţionalele” sale sforării, metehne, mânării, şmecherii, înşelătorii, demagogii, de tertipurile şi subterfugiile lor politicianiste; ar trebui să-şi asaneze oarba luptă pentru putere cu transvaluarea interesului naţional. Efectiv ar trebui ca guvernarea liberală să-şi vadă de naţionalismul său asumat în sigla partidului în numele căruia se ocupă de soarta ţării şi a poporului, să nu se mai umilească pe la înaltele curţi europeanoamericane, să nu accepte parteneriate în genunchi, inegale, defavorizante neamului românesc.Pentru că sunt deopotrivă om politic şi om de cultură, îmi asum impresia că de la începutul anului şi iată, până la jumătatea lui ministrul Culturii a fost invizibil; şi exact/ la fel cel al Învăţământului. Nici ministerul Agriculturii n-a dorit să iasă cumva în relief, deşi fermierii i-au implorat implicarea în salvarea lor din impasul cauzat de secetă, de lipsa reformei, etc.Cât priveşte educaţia, cercetarea, orientarea şcolară şi profesională, n-am sesizat decât criticile dure aduse sistemului de către Academia română, de către universităţile autocefale şi autoresponsabile, de către o parte dintre cadrele didactice aflate, în prezent, pe un dublu front de luptă: cu prostocraţia şi mediocraţia pe de o parte, şi cu coronavirusul pe de cealaltă parte, care a generat practic suspendarea dreptului la o învăţătură normală.Autenticii oameni de presă sunt încă adepţii respectării vieţii democratice, dialogismului cu dus-întors, (ci nu ai monologurilor unor surzi – n.m.). Două-trei partide nu ezită să demaşte incapacitatea P.N.L. de a controla starea de „alertă maximă”. Acest Ludovic Orban are un limbaj redus lexical-semantic, e de o primitivitate deranjantă urechilor, oarecum obişnuite cu un nivel măcar onorabil de încărcătură performanţială şi de expresivitate stilistică. Ca atare mă adresez acum masei de votanţi penelişti ca să-i întreb dacă doar de atât sunt în stare să comunice social şi cultural, căci, nu-i aşa? – se află, în sfârşit, în capul trebii. Indiferent de ce s-a întâmplat, PNL-iştii ca guvernanţi nu au scuze şi nu pot primi iertări că zi de zi o dau în bară, retrezesc în subconştientul unora neguroasele vremuri dictatoriale, teroriste, dogmatice, totalitare dintr-un trecut criminal, genocidic, spoliator, exterminator de fiinţe nevinovate. Prizonieri într-o istorie calpă, cetăţenii îi cad volens-nolens, victime (fie că mă refer de pildă la amenzile prea usturătoare date unor pensionari care ştiu dureros ce e suta de lei – n.m.) fie că mă refer la frustrarea personalităţilor de afirmarea lor pe un trend ascendent al influenţei ce-ar putea-o exercita asupra „largilor mase populare”.
Un comentariu de Prof. dr. Ion Popescu-Brădiceni
