Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată câtă dragoste și milă are pentru oamenii drepți și pentru cei păcătoși, bogați sau săraci, bolnavi sau sănătoși, pentru toate categoriile sociale!

534

În Duminica a 30-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 12-16; Ev. Luca 18, 18-27 (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor); glas 6, voscr.1, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română se va citi o pildă edificatoare şi plină de învăţătură duhovnicească despre firea omului păcătos, dar ademenit de patima bogăţiei, fiindcă zelul misionar şi divin al Domnului nostru Iisus Hristos L-a făcut să-i caute pe toți oamenii, fără deosebire de statut şi de rol social, iar în cazul de faţă vorbim despre întâlnirea Mântuitorului cu un tânăr din categoria celor mai bogați ai vremii, care vrea să moştenească viaţa cea veşnică în această lume trecătoare, dovedindu-se, însă, cât este de sărac în sufletul şi în cugetul său pentru a se apropia de Împărăţia Lui Dumnezeu! Se ştie că unul dintre cele mai importante evenimente ale Vechiului Testament a fost darea de către Dumnezeu lui Moise a celor 10 porunci, iar dacă în primele patru se vorbeşte despre raportul sau relaţia pe care trebuie s-o avem faţă de Bunul Dumnezeu, următoarele şase reflectă raportul faţă de aproapele nostru, iar prima dintre acestea se referă la cinstirea părinţilor. Pentru că în primul rând e Dumnezeu şi apoi părintii care ne-au adus pe lume, că există doi oameni din a căror carne şi suflet ne tragem fiecare dintre noi, fiindcă două cuvinte ne sunt dragi, acestea fiind mama şi tata, care sunt primele închegări de silabe, până la cei vârstnici dintre noi. Mama şi tata sunt cuvinte de circulaţie universală, pentru că ele sunt înţelese fără tălmaci şi pentru că au acelaşi bogat conţinut de dragoste fierbinte, de bunătate, dăruire şi jertfelnicie! De la părinţii înţelepţi putem învăţa că boala bogăţiei este o boală grea şi este cu mult mai cumplit să-ţi fie mintea înrobită de această boală decât să stai la închisoare, pentru că dragostea de bani înrobeşte mintea! Aşa, după cum cei care sunt în întuneric nu văd nimic lămurit, ci, dacă văd o frânghie, socotesc că este şarpe, iar când sunt în munţi şi în locuri prăpăstioase mor de frică, tot aşa cei îndrăgostiţi de averi, oameni cu mintea întunecată, privesc cu teamă lucruri care nu înfricoşează deloc pe cei cu mintea limpede! Dacă te temi de sărăcie, mai bine spus nu numai de sărăcie, dar şi de cea mai mică pagubă, dacă pierzi un lucru cât de mic, te supără şi te tulbură mai mult decât cei care sunt lipsiţi de hrana cea de toate zilele. Sunt mulţi bogaţi care s-au spânzurat chiar pentru că n-au putut suferi o nenorocire ca aceasta, mai ales că ocările şi calomniile li se par bogaţilor atât de greu de suferit, încât mulţi şi-au pus capăt vieţii din pricina lor! Pericopa Evanghelică ne arată că suntem în plină postire pe calea Betleemului şi ne îndreptăm cu Magii și cu Familia cea Sfântă, coborând pe firul Iordanului, dinspre Nazaret spre Betleem, spre cetatea lui David, mai ales că pentru noi, cei de astăzi, taina drumului acestuia nu ne mai răscoleşte firea, dar pe vremea Mântuitorului era un drum greu, dificil prin lungime și prin teritoriile ce le străbăteau. Chiar Pruncul din pântecele Maicii Născătoare de Dumnezeu le dădea oamenilor puterea de a merge mai departe. Așa și acum, pentru greutatea zilei noastre, puterea noastră vine din purtarea Sa de grijă de a ne aduce cu liniște în liniștea Betleemului, mai ales că pe calea aceasta spinoasă e așezată astăzi de către Biserică întâlnirea dintre Hristos Domnul și un dregător bogat, evlavios, dar lipsit de măsura credinței, din care putem înţelege că Dumnezeu ne arată câtă dragoste și milă are pentru oamenii drepți și pentru cei păcătoși, bogați sau săraci, bolnavi sau sănătoși, pentru toate categoriile sociale!

,,Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu”!
Pentru relevanţă, vom prezenta textul Pericopei Evanghelice, care arată astfel: «În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: ,,Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: „Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: ,,Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie”! Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: ,,Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu”! Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: ,,Cele ce nu sunt cu putință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”»! Aşadar, Evanghelia Duminicii a 30-a după Rusalii ne arată că dregătorul bogat Îi adresează Mântuitorului o întrebare corectă în termeni incorecți, pentru că întrebarea: «Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?»” (Luca 18.18), nu vine ca o adresare acceptată de către Mântuitorul Hristos, Cel Care spusese că pentru mântuire trebuie să preluăm atitudinea și conținutul curăției copiilor, iar mai întâi Domnul sancţionează şi mustră lingușeala dregătorului, fiindcă «BUNULE» erau cuvinte de adresat lui Dumnezeu! Prin aceasta, Iisus Hristos nu Își neagă dumnezeirea, dar ne cere să fim atenți şi să-I spunem pe nume când Îl cunoaștem, nu doar când vrem să intrăm în vorbă cu El. Desigur, nu e prima dată când Iisus Hristos nu acceptă lingușeala. Totuși, pentru că fusese întrebat public, El nu Se ascunde în tăcere când provocarea e de conținut și merită răspuns, ci îi răspunde tânărului: „Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Luca 18.20). Aceasta pare doar jumătate din Decalog, dar sunt poruncile care acordă Legii greutatea care o apropie de Evanghelie până astăzi. Ce spune Domnul este că nu poți sări peste Decalog ca să ajungi direct la Fericiri, iar împlinirea Legii e fundamentală dobândirii virtuților. Dacă adăugăm la aceste porunci și pe cea din deschiderea dialogului – care ține cont de prima poruncă a Decalogului, aceea a unicității lui Dumnezeu și a credinței în El, vedem că tânărul era un bun traducător şi tălmăcitor al legii şi probabil că de aceea și era dregător. La început, tânărul e surprins de dialog, iar, cel puțin în planul poruncilor rostite de către Iisus Hristos, este un om corect, le respectă din tinerețile lui, deşi e clar că argumentul nu îl entuziasmează pe Domnul Hristos! În versetele care deschid contextul Pericopei Evanghelice, Domnul Hristos le oferă celor care-L ascultau modelul împlinirii întru Împărăție, căci aduceau pruncii la El ca să Se atingă de ei și aceasta naște reacția ucenicilor. Fiindcă, în acord cu Legea, copiii nu erau parte integrantă a comunității religioase, ci erau nepregătiţi, erau doar copii, deşi reprezentau rezervorul uman al neamului lui Israel, iar acest lucru era suficient, mai ales că Iisus Hristos ne îndeamnă să vedem şi mai mult! El îi cheamă pe copii la Sine și spune: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea” (Luca 18.16-18), pentru că Dumnezeu ne arată întotdeauna câtă dragoste și milă are pentru oamenii drepți și pentru cei păcătoși, bogați sau săraci, bolnavi sau sănătoși, pentru toate categoriile sociale!

,,Cele ce nu sunt cu putință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”!
Privind atent, asemănarea cu copiii ține de calitatea acestora de a fi ascultători, de a sorbi ascultarea cu ochii nevinovăției, iar Domnul ne spune că pruncii, care îi supăraseră pe apropiaţii Săi ucenici prin agitația lor simpatică, nu se fariseiesc, iar zâmbetul lor real nu poate fi cumpărat, tocmai pentru a ne oferi un contra-exemplu la postura tânărului dregător bogat. De fapt, Mântuitorul Hristos înfăţişează câştigul pe care îl avem de pe urma dispreţului banilor şi cum ne face să ne dăm seama de folosul ce-l avem, dacă ne dezlipim inima de cele ce sunt potrivnice sănătăţii noastre! „Bogăţia, spune Domnul, nu vă vatămă numai pentru că înarmează pe hoţi împotriva voastră, nici numai pentru că vă întunecă desăvârşit mintea, ci şi pentru că vă scoate din robia lui Dumnezeu, făcându-vă prizonieri banilor fără suflet şi vătămându-vă de două ori: o dată pentru că vă face robi banilor, peste care ar trebui să fiţi voi stăpâni, şi a doua oară pentru că vă scoate din robia lui Dumnezeu, Căruia mai mult decât tuturor ar trebui să-I fiţi neapărat robi”, după cum, atunci când Domnul a vorbit despre bogăţie, a arătat că este vătămată de două ori: pentru că este depusă aici, pe pământ, unde o strică moliile, şi pentru că nu este depusă dincolo, în cer, unde nu poate fi furată, mai ales că şi acum arată bogăţia prin bani pricinuieşte o îndoită pagubă sufletească şi pentru că ne depărtează de Dumnezeu, şi pentru că ne supune lui mamona! În încheiere, să spunem că poate mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi cu părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli, mai ales că Iisus Hristos a spus: ,,Acest neam de demoni nu iese decât numai prin rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Trebuie, mai degrabă, să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească! Deci, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele! Sunt oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru, atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi! Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte, mai ales că există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică să nu avem nici un folos, pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat, nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor de lângă noi, nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti şi petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri păcătoase! În felul acesta, pierdem folosul postului, de aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, aproape de rugăciune şi de luptă duhovnicească! Numai astfel, vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos! Se fac pregătiri pentru pomul de Crăciun, însă mulți creștini seamănă cu pomii de Crăciun care nu au roade – sunt morți și au agățate pe ei numai podoabe cumpărate de la tarabă! Tot astfel și unii oameni, în loc de roade, care sunt virtuțile morale şi duhovniceşti, scot în evidență podoabe false ale unei evlavii prefăcute, însă Hristos nu vrea ca ucenicii Săi să fie niște pomi morți de Crăciun, ci nişte pomi roditori, în care roada duhului este dragostea, îndelunga-răbdare, credința, blândețea, înfrânarea, pentru că numai atunci când face cineva astfel de roade dumnezeieşti, încetează să fie un pom mort de Crăciun, până la urmă bun de aruncat, ci va fi un pom înfrunzit şi plin de roade, prin care Dumnezeu ne arată câtă dragoste și milă are pentru oamenii drepți și pentru cei păcătoși, bogați sau săraci, bolnavi sau sănătoși, pentru toate categoriile sociale!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here