În perioada 07.05-11.05.2018 şapte cadre didactice de la Liceul Tehnologic Baia de Fier au participat la o vizită profesională, job-shadowing, în localitatea Valencia, Spania. Vizita desfăşurată a avut loc în cadrul proiectului “A învăţa să înveţi” implementat de Liceul Tehnologic Baia de Fier, între anii 2016-2018, prin programul Erasmus +.
Profesorii români au învăţat despre sistemul de educaţie spaniol, despre învăţământul profesional din Valencia şi au făcut câteva vizite interesante la companii multinaţionale spaniole.
În timpul vizitei au putut descoperi exemple de bună practică, ce pot fi aplicate în viitor şi în învăţământul profesional românesc.
Cadrele didactice participante au petrecut 5 zile de experienţe intense, în care şi-au îmbunătăţit abilităţile de comunicare într-o limbă străină, au cunoscut oameni şi locuri noi şi au reuşit să capete experienţă în organizarea şi desfăşurarea stagiilor de pregătire practică în liceele tehnologice.
Pregătirea profesională a tinerilor s-a dovedit un domeniu de interes major, ce contribuie la bunul mers al societăţii de mâine.
Vizitele profesionale reprezintă un mod de acumulare de noi cunoştinţe şi a unor experienţe noi ce pot duce învăţământul românesc la standardele europene, imprimând o viziune modernă asupra educaţiei.
Prof. Pescaru Raluca Coordonator proiect, prof. Turbăceanu Dana-Simona