-Rep. Domnule Preşedinte, pentru că a fost ziua de naştere a domniei voastre, daţi-mi voie să vă adresez un sincer ,,LA MULŢI ANI”!
-A.G. Vă mulţumesc foarte mult, pentru că niciodată nu e prea târziu pentru o astfel de urare binevenită
-Rep. Cum vi se pare atmosfera primitoare şi totuşi confuză din educaţia românească în această perioadă, având în vedere simptomele colapsului educaţional, chiar de o vreme ceva mai îndelungată, aş putea spune?
– A.G. Da, imaginea educaţiei româneşti, la drept vorbind, în clipa de faţă, este şi primitoare, şi confuză, pentru că învăţământul, ca de altfel toate domeniile vieţii sociale, trece şi el printr-o perioadă destul de grea, o perioadă «cenuşie», am putea spune, în care, pe lângă vechile probleme nerezolvate, apar, iată, aceste probleme legate de pandemie, un fenomen care n-a fost prezăzut în toată amploarea lui, chiar dacă a fost anticipat prin aspecte incerte! Dar, iată, apare de undeva din lumea esenţială, perspectiva unei schimbări radicale în domeniul educaţiei!
,,Această…imitaţie fără limite, care pune învăţământul românesc într-o situaţie precară, chiar pe picior de inferioritate faţă de alte ţări”!
-Rep. Ştiu că sunteţi iniţiatorul unui proiect destul de bine elaborat şi de atent structurat al Legii Educaţiei Naţionale, de aceea, aş dori să ne spuneţi, dacă mai sunteţi încrezător în transpunerea în practică a unui asemenea proiect?
– A.G. Dumneavoastră ştiţi că, deşi am elaborat cu ceva ani în urmă un asemenea proiect, cam cu 7-8 ani în urmă, începând din anul 2013, pentru că, deşi am invitat personalităţi importante cu atribuţii în acest domeniu şi cu puterea deciziei în promovarea legilor, mă refer la parlamentari, nu s-a realizat nimic important până acum, deoarece, pe lângă interese oarecum divergente şi confuze, prin cramponarea într-o atitudine, să-i spunem nihilistă, eu rămân, totuşi, optimist, şi chiar dacă au trecut cei 7-8 ani, lucrez la o revizuire a unui asemenea proiect!
-Rep. Ce vă motivează în acest sens?
– A.G. Pentru că nu aveam cum să anticipez cu ani în urmă ceea ce se va întâmpla cu învăţământul în condiţiile unor fenomene care presupun măsuri şi strategii speciale în condiţii de criză sanitară, gen «Lebăda Neagră», cum este acest fenomen «Covid-19», cu variantele şi cu tulpinile lui mediatizate foarte mult, problema devine şi mai complicată! Dar, vă repet, eu rămân un optimist…rezervat, pentru că, oricum, situaţia va deveni atât de complicată şi cu elemente frenatorii care pot interveni în derularea şi promovarea unui proiect viabil şi bine argumentat al educaţiei naţionale, care, nu neapărat ar trebui să fie capabil să pună «în paranteză» coordonatele şi progresele sistemelor de învăţământ din lumea largă!
-Rep. Această lume largă este astăzi marcată de restricţiile pandemice!
– A.G. Pentru că nu ar fi benefic acest lucru, dar nici nu trebuie renunţat la valorile tradiţionale care au consacrat educaţia românească, începând chiar din 1864, când avem prima lege organică, şi multe alte legi care au fost emise după aceea!
-Rep. Dumneavoastră ştiu că nu conteniţi cu iniţiativele în domeniul educaţiei, aşa că aş dori să vă întreb, spre ce vă îndreptaţi?
– A.G. Să vă spun că am realizat un studiu amplu, sistematic, o abordare istorică a evoluţiei învăţământului românesc, am realizat chiar un «Compendiu», împreună cu Horaţiu Gorun, cu privire la istoria legislaţiei învăţământului românesc, pentru că Legea din 1864, poate să spună oricine, era mai bună şi mai consistentă din punct de vedere juridic şi logic în ceea ce priveşte impactul aplicativ, pragmatic şi eficient, chiar mai consistent decât legea actuală!
-Rep. S-ar părea că măsurile de redresare sunt departe de a fi previzibile!
– A.G. M-aş mai referi la faptul că s-a mers chiar pe o curbă din ce în ce mai descendentă, ca într-o «cădere liberă», iar această…imitaţie fără limite, care pune învăţământul românesc într-o situaţie precară, chiar pe picior de inferioritate faţă de alte ţări, pentru că este într-o «servitute» voluntară şi degradantă, care a destructurat un sistem care, prin natura sa, a fost unul competitiv şi care a dat României, Europei şi până la urmă lumii, oameni de cultură şi de mare valoare, chiar de performanţă în profesiile pe care le-au exercitat!
-Rep. Dacă îmi este permis ca să alerg puţin cu gândul şi să vă propun să ne spuneţi cum aţi vedea, cu ochii minţii de acum, evenimentele din decembrie 1989, care au schimbat fundamental destinul istoric al României, ce ne-aţi putea mărturisi?
– A.G. Aş putea face chiar o descriere privitoare la forma în care s-au derulat acele evenimente, ca o încercare de a scoate la lumină adevărul, pentru că avem şi o lucrare a noastră sugestiv intitulată: «1989, România – între revoluţie şi lovitură de stat», în care analizăm aceste «resorturi» ale evenimentelor din decembrie 1989, şi doresc să spun că, de-a lungul anilor, am avut o serie de invitaţi «de mare calibru», prilej cu care am realizat un aşa-zis «proces» al evenimentelor din decembrie 1989. Desigur, într-o abordare ştiinţifică a evenimentelor respective, pot spune că suntem în continuare în căutarea adevărului!
-Rep. Adevăr care se tot caută de aproape 32 de ani, domnule preşedinte!
– A.G. Da, se caută adevărul, pentru că el există undeva, dar, pentru că nu se asigură accesul în aflarea adevărului, noi am realizat o analiză lucidă, în acelaşi timp şi aplicată asupra celor ce s-au petrecut atunci, dar noi am subliniat că acţiunile de atunci au îmbrăcat şi forma mişcărilor de masă! Totuşi, se pare că este vorba despre o «lovitură de palat», deci o lovitură de stat! Desigur, noi nu regretăm acest lucru, neavând motive, pentru că nu e vorba de nostalgie, ci de o analiză ştiinţifică a unor evenimente care au schimbat cursul istoriei!
,,Problemele educaţiei nu pot fi confiscate de către un anumit partid, pentru că educaţia este un bun naţional”!
-Rep. Ce părere aveţi despre această manieră «online» în desfăşurarea procesului de învăţământ, a procesului educaţional?
– A.G. E o pacoste, pentru că în educaţie contează relaţia nemijlocită, empatică şi directă dintre educator şi educat! Relaţia empatică şi limbajul non-verbal contribuie enorm la motivarea învăţării şi în acelaşi timp de apropiere de adevărul ştiinţific! Deci vorbim despre anumite cerinţe care sunt acum inoperante, mai ales că noi ne adresăm unui mediu generaţional cu o condiţie socială modestă!
-Rep. Ce studii mai întreprindeţi la nivelul cercetătorilor de care dispuneţi în universitate?
– A.G. Avem în vedere un studiu sociologic privitor la atitudinile «pro» şi altele contra vaccinării anti-Covid, ca să înţelegem în ce măsură efectele acestea post-vaccin au un impact asupra sănătăţii oamenilor. La nivel de Universitate, sub egida unui titlu destul de larg, sugestiv intitulat «Lumea actuală şi provocările ei», am realizat conferinţe în cadrul domeniilor pe care le avem, începând cu ştiinţele educaţiei, continuând cu domeniile juridic, de sănătate, cu domeniul tehnologic, pentru că ne interesează nu doar problemele care apar în România, dar şi cele care privesc întreaga planetă!
-Rep. Domnule preşedinte, nu am dorit să abordăm neapărat domeniul politic, dar, în momentul în care clasa politică este preocupată numai de luptele interne pentru putere, fără să se facă referire şi la criza sistemului educaţional, nu credeţi că asistăm la un fel de ocultare a domeniului educaţiei?
– A.G. Da, există această ignorare a problemelor educaţiei, pentru că vorbim despre o discrepanţă între agenda electorală a politicienilor şi agenda publică a problemelor sociale de viaţă, cam ca o diferenţă între Planeta Pământ şi Planeta Marte! Vedeţi, se uită un principiu fundamental care reglementează relaţiile de natură democratică, lucru care se traduce prin datoria politicienilor de a da seama pentru ceea ce au făcut în mandatul anterior, pentru că altfel nu putem vorbi de un real progres!
-Rep. Ce mai puteţi adăuga în această direcţie?
– A.G. Aş mai adăuga faptul că marele Constantin Rădulescu-Motru spunea că noi am avut mereu prea puţini politicieni «cu vocaţie», ceea ce înseamnă că previziunile sunt prea puţin optimiste, când orizontul de aşteptare al oamenilor se dovedeşte a fi foarte mare!
-Rep. Cine poartă marea responsabilitate în domeniul educaţional?
– A.G. Problemele educaţiei nu pot fi confiscate de către un anumit partid, indiferent care va fi acela, pentru că educaţia este un bun naţional!
-Rep. Partizanatul politic îngustează orizontul educaţiei?
– A.G. Este foarte clar că partizanatul politic în domeniul educaţional se dovedeşte nefast, dar, în acelaşi timp, distructiv, iar, în acest sens, mă refer la ocuparea funcţiilor de conducere, de îndrumare şi control pe principii partinice şi pe baza unor interese politice în domeniul educaţional! Acesta mi se pare un dezastru, pe care mai puţin vehement l-aş numi «bătuta pe loc», poate chiar «un pas înainte şi doi paşi înapoi», ca să invoc titlul unei lucrări arhicunoscute!
(VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
