23.8 C
Târgu Jiu
duminică, iunie 30, 2024

Specialiştii în sănătate cer adoptarea de urgenţă a legii pentru interzicerea fumatului în spaţii...

În pofida numeroaselor campanii anti-fumat derulate în plan local şi la nivel naţional, specialiştii în sănătate publică nu au reuşit să îi sperie pe...

AFIR anunţă actualizări pentru Submăsura 7.2

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă actualizarea valorii disponibile rămase pentru depunerea proiectelor de investiţii prin intermediul Submăsurii 7.2 “Investiţii în crearea şi...

“Bătălia Cărților” se apropie de final

“Bătălia Cărţilor”, concursul de lectură organizat pentru al doilea an consecutiv de către Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, se apropie de final. La una dintre...

15 dosare de divorţ şi aproape 600 de căsătorii, încheiate de administraţia din Târgu-Jiu

Numărul căsătoriilor încă îl depăşeşte, din fericire, pe cel al divorţurilor. Potrivit unei statistici eliberate de Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Evenimentele din decembrie 1989 au generat schimbarea radicală a...

- Rep. Domnule Preşedinte Adrian GORUN, iată că de curând, Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu a fost gazda unui Simpozion național, având ca temă...

Marea băşcălie naţională

Revenit în ţară de prin peregrinările sale europene, preşedintele Klaus Werner Iohannis şi-a reluat programul zilnic, program în care, la punctul 1,  se menţinea...

Abuzul de antibiotice, un pericol pentru sănătate

Creșterea rezistenței la antibiotice reprezintă o amenințare enormă la adresa sănătății la nivel mondial, după cum susţin reprezentanţii Organizației Mondiale a Sănătății. De aceea,...

Peste 100 de misiuni pentru jandarmii gorjeni, în cinci zile

În doar cinci zile, jandarmii gorjeni au executat peste 100 de misiuni şi acţiuni pe raza judeţului atât independent, cât şi în colaborare cu...

Sancţiuni pentru medicii care refuză eliberarea reţetelor

Medicii de familie sau medicii specialişti care refuză să elibereze reţete pacienţilor asiguraţi în sistemul de sănătate atunci când sistemul online nu funcţionează sau...

Peste 600.000 de lei pentru asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap

Conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a reuşit să vireze zilele acestea banii pe carduri către asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap...

Infidelitatea, dezbinarea şi ura ucid speranţele de a deveni o ţară normală şi mai...

După mai multe clinciuri cu miza electorală între partidele politice, Camera Deputaţilor a reuşit să adopte Legea votului prin corespondeţă pentru românii din străinătate...

“Autorităţi medicale în dialog cu pacientul cronic”

Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, din cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în parteneriat cu Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu organizează marţi, 17...

DSP distribuie lapte praf gratuit pentru 175 de bebeluşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj are suficiente doze de lapte praf, astfel încât nu se pune problema să nu fie onorate toate solicitările....

Congresul jubiliar al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, pe data de 7 noiembrie 2015 s-a...

Eseu despre temperamentul meu de educatoare!

Temperamentul este considerat a fi dimensiunea dinamico-energetică a personalității noastre, deoarece se exprimă cel mai pregnant în conduita omului, dovedindu-se în ultimă instanță aspectul...

Femei defavorizate, testate gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin

La sfârşitul săptămânii trecute, sute de femei din categoria persoanelor defavorizate, au beneficiat de un screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin. Campania...

450 de teste glicemice gratuite, epuizate în două ore

Filiala Judeţeană de Cruce Roşie, alături de Direcţia de Sănătate Publică Gorj şi organizaţia de tineret a PSD Târgu-Jiu au organizat, vineri dimineaţă, o...

Vârstnicii, primii la imunizarea antigripală

În ultima săptămână, 101 persoane din judeţul nostru s-au vaccinat împotriva gripei sezoniere; 60 dintre acestea au peste 65 de ani. La ora actuală,...

Virozele şi pneumonia au băgat în spital peste o sută de gorjeni

În ultima săptămână, nu mai puţin de 114 persoane au necesitat internare după ce au fost diagnosticate cu viroză şi pneumonie. În total, 1.253...

Jurnaliştii din Oltenia, puşi în dialog de Freedom House România

Reprezentanţii Freedom House România, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene, au reuşit să pună la masa dialogului jurnaliştii presei oltene. Evenimentul a avut loc,...

Pensii speciale pentru aleşii locali

Camera Deputaţilor a adoptat tacit săptămâna aceasta propunerea legislativă prin care primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene vor primi pensii speciale. Semnată...

Statul plăteşte câteva sute de lei pentru fiecare copil cu handicap

Conform legislaţiei, un copil cu handicap mediu primeşte lunar de la stat 123 de lei, în timp ce unul cu handicap accentuat primeşte 163...

Lidia Buble concertează la Balul Bobocilor din UCB

Liga Studenţilor din Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu organizează miercuri, 18 noiembrie 2015, ora 20:00, Balul Bobocilor din UCB. Evenimentul se va desfăsuraura la...

Un singur caz de abandon în maternitate, în primele 10 luni ale anului

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a înregistrat, în primele zece luni ale anului, un singur caz de abandon în...

Viața ca o clipă…

Biblia, ca principală sursă a revelației creștine, ne mărturisește acest crud adevăr... că pentru părintele care își pierde copilul nu mai există nici cuvinte...

Amenzi de zeci de mii de lei, la furnizorii de servicii medicale şi farmaceutice

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a aplicat amenzi usturătoare, la controalele efectuate pe parcursul lunii octombrie. Nouă farmacii au fost prinse...

Pamflet optuz / Are respectiva ori respectivul toate minţile “acasă”??!!

Sănătatea mintală se identifică volens-nolens cu răbdarea şi stăpânirea de sine, cu înţelepciunea, onoarea, rostirea frumoasă şi fecundă. Cei sănătoşi mintal îşi implementează lesne...

Modificarea preţului rovinietei, în dezbatere publică

Ministerul Transporturilor a lansat în consultare publică un proiect de lege pentru modificarea şi completarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe...

Zile cernite, haos şi panică peste România

Dacă ar durea prostia la români, vuietele durerii s-ar auzi şi dincolo de crestele Carpaţilor. Înţeleg că nenorocirile atrag după ele multe suferinţe şi...

Autoritatea Rutieră Română face angajări

Autoritatea Rutieră Română (ARR) organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată  a mai multor funcţii contractuale. Pentru judeţul Gorj se caută referent de specialitate,...

Din nou, strada

Strada este locul cel mai comun din viaţa cetăţenilor, este locul pe care îl parcurgi zilnic spre destinaţii legate de muncă, şcoală, sănătate, distracţie,...

Modificările legislative propuse de Sanitas, dezbătute în Camera Deputaţilor

Marţi, 10 noiembrie 2015, reprezentanţii Federaţiei SANITAS au participat la şedinţa comună a Comisiei pentru Sănătate şi Familie şi a Comisiei pentru Muncă şi...

Nicolae Diaconu, omagiat la Târgu-Jiu şi Ţicleni

Scriitorul Nicolae Diaconu va fi omagiat săptămâna aceasta printr-o serie de manifestări, ce se vor desfăşura atât la Târgu-Jiu, cât şi la Ţicleni. Manifestările se...

Doar trei dascăli gorjeni au cerut echivalarea studiilor

Doar trei cadre didactice au solicitat anul acesta Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj echivalarea studiilor superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă, în vederea...

În ultima săptămână / Poliţiştii locali au efectuat peste 20 de verificări la agenţii...

Lucrătorii din cadrul Poliţiei Locale Târgu-Jiu cu atribuţii în domeniul activităţii comerciale au efectuat, în perioada 02.11.2015 - 09.11.2015, acţiuni de verificare a agenţilor...

Gorjul are 30 de candidaţi la Rezidenţiat

Ministerul Educaţiei a publicat lista actualizată a candidaţilor înscrişi la sesiunea concursului de Rezidenţiat din 15 noiembrie 2015. La Direcţia de Sănătate Publică (DSP)...

Tot mai multe persoane afectate de depresie

Toamna este recunoscută ca fiind un sezon al depresiilor. Medicii gorjeni confirmă faptul că în această perioadă a anului creşte numărul persoanelor depresive. Studii...

Încă 2.000 de doze de vaccin antigripal, distribuite în Gorj

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit, la mijlocul lunii octombrie, prima tranşă de vaccinuri antigripale, respectiv 3.030 de doze. În prima săptămână...

Statul protejează copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

În urmă cu aproape trei luni, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care completează procedura de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a...

De la democraţie la anarhie sunt doar câţiva paşi

Originală, stâmbă şi prost înţeleasă, democraţia şi-a făcut loc cu coatele în noua societate de după schimbarea regimului din 1989 în România. Timp de...

Peste 19.000 de gorjeni şi-au serbat onomastica de Sfinţii Mihail şi Gavril

Zi de mare sărbătoare a fost, ieri, în casele a 19.607 gorjeni. Pe 8 noiembrie, în fiecare an, creştin-ortodocşii sărbătoresc ziua Arhanghelilor Mihail şi...

DN 66, asfaltat între Bumbeşti-Jiu şi Lainici

Conducerea Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu spune că DN 66 a fost asfaltat până la Lainici, aşa cum s-a promis. În următoarea perioadă se...

Bani pentru trei unităţi de învăţământ din Gorj

Zeci de unităţi de învățământ din ţară care au obținut titlul de ”Școală Europeană”, pentru că au fost și sunt implicate în programe europene...

Modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

Elevii de clasa a VIII-a şi cei de clasa a XII-a care vor să se pregătească din timp pentru examenele din vară pot vedea...

Majorarea salariilor din învăţământ, aprobată

În ultima şedinţă de Guvern, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă ce prevede majorarea cu 15%, începând cu 1 decembrie 2015, a salariilor personalului...

Concursul “Micul Arhimede”, la a XIV-a ediţie

Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova organizează cea de-a XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Matematică “MICUL ARHIMEDE”. La competiție au fost invitate să participe...

Roma-Citta eterna (oraşul etern), este şi simbolul latinităţii noastre

Roma nu este o simplă expresie şi aşezarea geografică de pe malul fluviului Tibru, ci un simbol de milenii al omenirii. A fost, este...

Aproape 2.200 de gorjeni, imunizaţi antigripal

Campania de imunizare antigripală pentru sezonul rece 2015-2016 a fost demarată oficial, Gorjul primind în luna octombrie câteva mii de doze de vaccin. Până...

Idei de afaceri – Curăţătorie de perne mobilă

Un vechi proverb românesc spune: „Cum îţi aşterni, aşa dormi” şi are mare dreptate, la propriu şi la figurat. Un somn odihnitor, liniştit şi...

“Studenţii de azi, profesioniştii de mâine”, proiect pentru un job de succes

În Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu se desfăşoară ultima etapă a proiectului “Studenții de azi, profesioniștii de mâine”, cofinanţat din Fondul Social European prin...

În culise trăgătorii de sfori încearcă să semene confuzie şi ură

Am dubii, nu pot să cred, că tăcutul pas cu pas lohannis, buldogul, zâmbăreaţa Gorghiu, BĂSE ori BULĂ-Boc sunt excedaţi de inteligenţă, bună credinţă...

Burse nominale din partea cadrelor didactice pentru studenţii UCB

La iniţiativa preşedintelui Senatului Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, prof. univ. dr. Adrian Gorun, studenţii UCB Târgu-Jiu vor beneficia, începând cu anul universitar în...

Ministrul Agriculturii a premiat din nou un fermier din Gorj

Cei mai performanţi fermieri şi producători din ţară, din sectorul produselor tradiţionale au fost premiaţi la finele săptămânii trecute de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin,...

Rechizite gratuite pentru circa 6500 de elevi din Gorj

Pachetele cu rechizite şcolare gratuite au ajuns la elevii gorjeni ce provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. În total, la nivelul judeţului nostru...

Prelungire pentru mai multe submăsuri din PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea până la data de 18 decembrie 2015, ora 16.00, a sesiunii de depunere a cererilor de...

Proiect pentru stimularea performanţei şcolare înalte, în dezbatere publică

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care se încearcă stimularea performanţei şcolare din învăţământul preuniversitar, prin acordarea unor...

„Manifestul pentru Dreptul la Educaţie”, lansat de Organizația Salvaţi Copiii

Organizaţia „Salvaţi Copiii” a lansat, vineri, "Manifestul pentru Dreptul la Educaţie", prin care sunt propuse zece priorităţi pentru schimbarea sistemului educaţional. Cele...

Poteca “Poveştile Pădurii”, refăcută de Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului

În anul 2010 Administrația Parcului Național Defileul Jiului în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România, având la bază ghidul “Trasee tematice de la...

Conferinţă pe tema schimbărilor climatice, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”

Cadre didactice universitare, specialişti în domeniu, studenţi şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi unităţi din judeţul Gorj au participat la Conferinţa cu tema „Schimbări...

3.000 de gorjeni au cerut pensionarea

De la începutul acestui an şi până în prezent, circa 3.000 de persoane au depus cereri noi de înscriere la pensie, dintr-un total de...

Minoră dispărută, identificată de poliţişti

O minoră în vârstă de 15 ani, care a plecat din Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Târgu-Jiu pe la jumătatea lunii,...

Exagerările şi infidelităţile mass-mediei

Am spus-o şi o mai repet, libertatea de exprimare într-o societate democratică nu înseamnă a scoate prin viu grai ori prin vârful condeiului cam...

A fost publicată lista disciplinelor la care se susţin teze

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat lista disciplinelor la care se susţin lucrări de evaluare semestrială (teze) în acest an şcolar. În baza prevederilor...

Iubitori ai naturii – „Se-ntoarnă oiştea vremii”

Toamnă bătrână cu fruntea plecată înaintea zărilor lui miazănoapte. După lungi răstimpuri de ploi ce au noroit roata jurului, cer plumburiu din care nu...

Studenţi premiaţi în cadrul proiectului „Construieşte-ţi o carieră de succes!”

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a derulat, din luna mai 2014, proiectul “Construieşte-ţi o carieră de succes!”....

Conferinţa Societăţii Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia şi-a deschis porţile la Rânca

Cea de-a XIII- ediţie a Conferinţei Societăţii Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia se desfăşoară în aceste zile, în staţiunea montană Rânca. Este prima manifestare...

Schimbări importante în domeniul achiziţiilor publice

Una dintre marile probleme ale guvernanţilor, investitorilor şi achizitorilor deopotrivă de după instalarea noului regim de la 1989 şi până acum, a fost sistemul...

Proiectul pentru Legea Funcţionarului Public, înaintat Senatului

Conducerea CNSLR-Frăţia Gorj a transmis o scrisoare deschisă adresată Parlamentului României pentru declararea zilei de 23 iunie – Ziua Funcţionarului Public. Potrivit preşedintelui CNSLR...

APIA Gorj efectuează autorizarea la plata în avans a fermierilor

Fermierii gorjeni ar putea primi până la finalul lunii noiembrie avansul de până la 50% din plăţile aferente schemei de plată unică pe suprafaţă,...

Satul gorjenesc în scrieri inedite ANINOASA în „VORBE POTRIVITE”, de Nicolae Popovici (stihuri monografice)

La vechile şi renumitele tradiţii culturale din Aninoasa Gorjului s-a mai adăugat zilele trecute o nouă carte, „Vorbe potrivite”, veritabilă stihuire monografică a veteranului...

Proiectul “Construieşte-ţi o carieră de succes!” a ajuns la final

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a derulat, din luna mai 2014, proiectul “Construieşte-ţi o carieră de succes!”....

POMPILIU MARCEA – Simpozion Naţional 2015

Marţi 20 octombrie 2015, la Tg Jiu şi Scoarţa, a avut loc prima ediţie a “Simpozionului Naţional Pompiliu Marcea “, eveniment înscris în Agenda...

Angajări la primăriile Turceni şi Bumbeşti-Jiu

Administraţiile locale din judeţ continuă organizarea de concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Luna viitoare, examene vor fi susţinute la primăriile din Sadu şi...

“Vino acasă la Brâncuşi!”, premiat la Gala Premiilor de Excelență Administratie.ro şi la Gala...

Programul de promovare turistică “Vino acasă la Brâncuşi” a primit premiul de excelenţă la categoria proiecte de investiţii în turism la Gala Premiilor de...

Filmul “Lumea e a mea”, în proiecție de gală la Târgu-Jiu

Joi, 29 octombrie, ora 18.30, la Cinema “Sergiu Nicolaescu” va avea loc spectacolul de gală al filmului Lumea e a mea/ The World is...

Vaccinarea şcolară, în apanajul medicilor de familie

De la 1 aprilie, un nou calendar de vaccinare a fost implementat. Acesta cuprinde mai multe modificări. Printre ele se numără cea care exprimă...

Despre noi…

Vine un moment în viața fiecăruia în care vrea să afle cine este el, care este locul lui în măreția acestei lumi, să cucerească...

Persoanele cu dizabilităţi de auz şi vorbire au propriul număr de urgenţă

Începând de luni, 26 octombrie, persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire au posibilitatea apelării Serviciului de urgenţă prin SMS la numărul 113, potrivit...

Vin banii pentru agricultorii gorjeni afectaţi de secetă

La propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Guvernul a aprobat la finele săptămânii trecute ordonanţa de urgenţă ce prevede instituirea unei scheme de ajutor...

Panou informativ cu Luptele de la Podul Jiului

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a amplasat un panou informativ lângă podul Jiului din zona Parcului Central, pentru ca turiștii și cetățenii orașului să își reamintească...

Egoismul într-o relație

Nu puțini sunt oamenii care se simt neglijați într-o relație, iubiți ocazional și cu limită, sau care nu găsesc cale de comunicare cu partenerul...

Staţiunea Rânca, gazda Conferinţei Societăţii Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia

Timp de trei zile, staţiunea montană Rânca din judeţul Gorj găzduieşte Conferinţa Societăţii Ortopezilor şi Traumatologilor din Oltenia, ediţia XIII. Evenimentul se desfăşoară în...

Locaţie nouă pentru plata facturilor emise de Aparegio

Consilierii locali târgujieni au aprobat solicitarea operatorului regional de apă şi canalizare Aparegio Gorj pentru închirierea unui spaţiu în vederea amenajării unor birouri unde...

Trotuare modernizate pe strada V. Alecsandri cu 197.000 de lei

În ultima şedinţă ordinară de Consiliu Local, aleşii târgujieni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru lucrarea “Modernizare trotuare strada Vasile Alecsandri”. Valoarea totală a proiectului...

Direcţia Publică de Patrimoniu caută consilier şi administrator

Direcţia Publică de Patrimoniu ce funcţionează în subordinea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, organizează concurs de recrutare pentru funcţiile publice vacante de inspector, grad profesional asistent,...

Studenţiada a ajuns la ediţia a X-a

din Universitatea „Constantin Brâncuşi” - în parteneriat cu Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret...

Duminică se trece la ora de iarnă

România va trece, în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2015, la ora oficială de iarnă, ora 04.00 urmând să devină ora 03.00. Ziua...

AG WEINBERGER a susţinut un concert de excepţie la Târgu-Jiu

Rotary Club Târgu-Jiu a organizat un concert acustic de colecţie, în oraşul lui Brâncuşi. În faţa publicului a evoluat AG Weinberger, singurul artist de...

Politica paşilor mici a revizionismului maghiar pentru dezintegrarea teritorială a României

În urma semnării tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920, s-a pus capăt unei nedreptăţi istorice făcute României, Ardealul nostru străbun, revenind la...

S-au împlinit 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

Acţiunile de luptă desfăşurate de armata ţării noastre împotriva trupelor germano-ungare au fost finalizate în octombrie 1944. Pe 25 octombrie 2015 se împlinesc 71...

Niciun câştigător la ultima extragere a bonurilor fiscale

Ultima extragere din data de 18 octombrie la Loteria bonurilor fiscale, organizată de Ministerul Finanţelor Publice, nu are până în prezent niciun norocos la...

Pe fondul scăderii temperaturilor, Medicii recomandă măsuri pentru protejarea sănătăţii

Meteorologii au anunţat o răcire accentuată a vremii, temperaturile vor scădea destul de mult, urmând a se înregistra în jur de 10 grade Celsius,...

132 de profesori gorjeni au cerut pensionarea

Anul şcolar 2015-2016 a debutat luna trecută cu mai puţini profesori la catedră şi asta deoarece înainte de începerea noului an şcolar, nu mai...

Centrul de Agrement Săcelu, ecologizat cu ocazia Zilelor Voluntarului

La finele săptămânii trecute, 22 de tineri au participat la proiectul “Zilele Voluntarului”, organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Gorj. Principalul...

Conferinţă pentru specialiştii în educaţie

Peste 200 de specialiști în educație vor participa săptămâna aceasta la „Conferința de bune practici în educația celor vulnerabili”, pentru modificarea cadrului legislativ al...

Pe Şuşiţa spre Pârâul Bordului

Perimetrul carstic Şuşiţa Seacă continuă să fascineze şi în ziua de azi pe iubitorii naturii pentru că are în componenţa sa o mare varietate...

Tratamentul fără interferon, pe lista medicamentelor gratuite

Guvernul a decis introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate și gratuite, printre care și cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice...

Noi sume de la CJ pentru Ambulatoriu Spitalului Judeţean

Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei din data de 20 octombrie 2015, modificarea Hotărârii Consiliului Județean Gorj nr. 67 din 14.07.2009 privind aprobarea...

DSP distribuie lapte praf gratuit unui număr de 187 de bebeluşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj are suficiente doze de lapte praf, astfel încât nu se pune problema să nu fie onorate toate solicitările....

Cu susţinerea MS, Educaţie sexuală, disciplină obligatorie în curricula şcolară

Ministerul Sănătății (MS) susține introducerea în curricula școlară a educației sexuale ca disciplină obligatorie, iar colaborarea interministerială Ministerul Sănătății – Ministerul Educației trebuie să...