Satul gorjenesc în scrieri inedite ANINOASA în „VORBE POTRIVITE”, de Nicolae Popovici (stihuri monografice)

335

La vechile şi renumitele tradiţii culturale din Aninoasa Gorjului s-a mai adăugat zilele trecute o nouă carte, „Vorbe potrivite”, veritabilă stihuire monografică a veteranului de război NICOLAE POPOVICI, decedat anul trecut, la impresionabila vârstă de 101 ani. Cartea cuprinde o parte din însemnările acestuia, aşternute în caietele sale într-o viaţă cuaternară, trăită în mirificul sat gorjenesc situat pe Valea Gilortului de Jos.
Scrierile veteranului Nicolae Popovici au fost cunoscute în parte de apropiaţii săi, unele au fost recitite la manifestările culturale din localitate, ce s-au desfăşurat pe întinderea seculară a vieţii sale.
Dominantele volumului sunt: iubirea de sat, cu glia lui, patriotismul autentic de veteran, interesul pentru soarta obiectivelor social – culturale, atât ale localităţii sale, cât şi ale judeţului şi ţării, dragostea de oameni, de tainele trecutului, satirizarea neregulilor cu condei justiţiar, toate prinse în mănunchiul multicolor al frumosului natural, aproape în genul pastelurilor alexandriene.
Câteva titluri ale stihurilor volumului sunt edificatoare: „Satul meu”, „La noi în sat”, „Cula” şi „Stejarul” (multiseculare), „Piatra de Hotar”, „Ogorul”, „Căsuţa Veche”, „Cireşii”, „ION”, „Oameni şi ape”, „Tufa de măceşi”, „Dealul Pleşa” etc.
Nu sunt ocolite nici instituţiile satului: brutăria, şcoala, biserica, căminul cultural, Colectiva („Adunarea generală” de 86 strofe), magazinul sătesc, primăria etc., punându-se accentul pe neregulile acestora, mai ales în epoca antedecembristă.
Frumuseţile satului sunt copleşitoare; îndeosebi situarea lângă Gilort, „Unde vremea-i toarce fir de ape/Cum din caier curge tortul/Printre piscuri de Gorgane/Şi din umeri de podişuri/Care ies din luminişuri/Străjuieşte-nalt Gorganul/”.
Cula este tristă, rece, solitară, „dintr-o lume de altă dată”/Peste văi, peste coline/În istorie-i o filă.
„Lângă Culă bate ceasul vremii/În tăcerea zidurilor crenelate/Lemnul ciuruit ţi-arată/Urma plumbilor din flinte/Cugetu-mi din vremi încearcă/Să tot prindă o himeră”.
Regretul după identitatea patriarhală, după simplitatea şi liniştea de odinioară, când autorul era încărcat de frumuseţe, bogăţie sufletească şi de sinceritatea oamenilor îl face să exclame: „Multe datini moştenite/Jocul, cântecul şi portul./Parcă toate au fost răpite/Parcă le-ar fi dus Gilortul!…”, ridiculizează „hainele de împrumut”.
Declarându-se trup din glia satului, creatorul aninoşean n-a înţeles niciodată: „Să se ia pământu-ntreg/, oamenii rămânând doar braţe de povară/, mirându-se că tot rabdă biet săracul/Chinga legilor cumplite, care vor brutal să desfiinţeze/Viaţa veselă şi vinul/Peste vetre să aşeze/Dezolarea şi pustiul”. Colectiva, ca centru economic – social al satului: „/Trudei noastre i-au pus normă/Adunările-s de formă/Cireşii tineri şi puternici/I-au trântit nişte nemernici/Au scos vii din rădăcini/gropile deschise/Urme-s de bombardament”. Căminul cultural are uşi dărâmate, geamuri sparte şi cârpite-n tinichele”.
Lăcomia unora şi complicitatea grangurilor au închis chiar şi drumurile („Poteca mică”).
Sentimentul sfârşitului tuturor sătenilor este nostalgia, dar şi premoniţia.
„Când trăirea se sfârşeşte/Le va apune în curând/Lumina şi cuvântul/Mereu i-atrage/În sânul lui pământul/Se strâng în veacuri arini/Şi-au intrat pe rând rozmarini/În ţărâna cea tăcută”.
Prof. Virgil Cercelaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here