Conferinţă pe tema schimbărilor climatice, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”

271

Cadre didactice universitare, specialişti în domeniu, studenţi şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi unităţi din judeţul Gorj au participat la Conferinţa cu tema „Schimbări climatice – cauze, efecte şi măsuri de diminuare a impactului”,  organizată vineri, 30 octombrie 2015, de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Facultatea de Ingineria Mediului şi Dezvoltare Durabilă, programul de studii „Ingineria şi protecţie mediului în industrie”. Au fost prezenţi la eveniment şi Gheorghe Stăncălie – de la Administraţia Naţională de Meteorologie, dar şi directorul general al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului – profesor Cătălin Simota.

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat o conferinţă pe o temă de interes global: „Schimbări climatice – cauze, efecte şi măsuri de diminuare a impactului”. Profesorul Gheorghe Gămăneci a declarat, în deschidere, că „începutul mileniului III găseşte omenirea în faţa unui număr considerabil de probleme nerezolvate. Secolul XXI este dominat de schimbări profunde privind securitatea mediului, iar conceptul dezvoltării durabile se afirmă tot mai mult, dovedindu-se ireversibil. Problemele legate de mediu reprezintă un domeniu deosebit de important, schimbari climatice (1)dar dintre acestea, cea mai gravă o constituie problema legată de schimbările climatice – cea mai mare ameninţare asupra mediului înconjurător. Cercetările privind schimbările climatice reprezintă un domeniu relativ nou, dar el este tot atât de important prin caracterul său global, cât mai ales prin frecvenţa fenomenelor care se derulează în ultima perioadă şi, în mod deosebit, impactual asupra diferitelor domenii ale vieţii”.
Cel mai important eveniment pe această temă, în acest an este conferinţa de la Paris privind schimbările climatice, ce se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie, care va reuni 195 de participanţi, preşedinţi de state şi guverne, organizaţii non guvernamentale şi reprezentanţi ai mass-mediei. Având în vedere toate acestea, Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Facultatea de Inginerie şi Dezvoltare Durabilă a organizat o conferinţă-dezbatere cu sprijinul unor invitaţi din plan naţional. „Aş vrea să mulţumesc în primul rând domnului profesor universitar doctor Mihai Dumitru, care cu o rară bunăvoinţă – aş putea spune – a făcut posibilă prezenţa astăzi, aici, a domnului director general al Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului – domnul profesor Cătălin Simota. De asemenea, de la Administraţia Naţională de Meteorologie ne onorează cu prezenţa domnul Gheorghe Stăncălie”, a mărturisit Gheorghe Gămăneci.

Rectorul UCB: „Gorjul este polul energetic al României”
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a implementat proiecte în domeniul protecţiei mediului, atrăgând fonduri pentru cercetarea ştiinţifică în acest domeniu. Pentru că judeţul nostru este un centru energetic, iar problema poluării este una stringentă, recotrul UCB Târgu-Jiu a subliniat că acesta este locul perfect pentru o dezbatere pe tema „Schimbări climatice – cauze, efecte şi măsuri de diminuare a schimbari climatice (3)impactului”. „Unde s-ar putea discuta mai bine despre probleme legate de poluare şi schimbări climatice decât în Gorj, unde activitatea socio-economică a judeţului este dominată de sectorul mine-energie, care pe lângă faptul că ne face importanţii fiind polul energetic al României, mai ales acum, când se vorbeşte tot mai des despre emisia gazelor cu efect de seră?! Termocentralele noastre sunt considerate principalele responsabile pentru producerea de gaze care sunt responsabile în principal de schimbările climatice. Prin urmare, rolul nostru este să facem ceva pentru a veni cu soluţii fundamentate ştiinţific de reducere a efectelor asupra mediului datorate activităţilor industriale”, a explicat Luminiţa Popescu, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Conferinţa cu tema „Schimbări climatice – cauze, efecte şi măsuri de diminuare a impactului”, organizată de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a constituit ocazia oportună pentru a dezbate un subiect important, un aport deosebit avându-l specialiştii prezenţi la eveniment.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here