Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Evenimentele din decembrie 1989 au generat schimbarea radicală a istoriei României”

329

– Rep. Domnule Preşedinte Adrian GORUN, iată că de curând, Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu a fost gazda unui Simpozion național, având ca temă interesantă și oarecum incitantă: «1989 – Adevăr și manipulare», cu participarea unor personalități direct implicate în vâltoarea evenimentelor din Decembrie 1989, așa că v-aș întreba, mai întâi: de ce ați ales ca să fiți gazda acestui interesant simpozion și de ce ați optat pentru această temă?

“Denaturând adevărul, este denaturată însăşi calea spre obţinerea lui”

– Institutul de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei, aflat în coordonarea Senatului Universităţii «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu este direct implicat în decelarea evenimentelor din decembrie 1989, evenimente care au generat schimbarea radicală a istoriei României. Cum ştiţi, în luna mai, am lansat la Târgul Internaţional de carte organizat la Bucureşti cartea «1989. România între revoluţie şi lovitură de stat», carte publicată la Editura «ProUniversitaria», al cărei coautor sunt (autorii cărţii sunt Adrian Gorun şi Horaţiu Tiberiu Gorun n. n.). An de an, încă de pe vremea în care eram profesor la Universitatea «Babeş-Bolyai» din Cluj-Napoca, am organizat împreună cu studenţii anului II de la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, după finalizarea cursului de Introducere în Ştiinţe politice, procesul comunismului. Am continuat să organizez acest proces şi la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, studenţii implicându-se cu mare seriozitate, fie că jucau rolul acuzării, al apărării sau făceau parte din «completul de judecată». Practic, urmărind «depoziţiile» şi «verdictele», am avut satisfacţia să constat interesul deosebit stârnit în rândul studenţilor pentru aflarea adevărului. Era necesară o lărgire a spaţiului dezbaterilor, Universitatea, prin Institutul de specialitate propunându-şi organizarea unui simpozion naţional sub titlul «1989 – Adevăr şi manipulare». Ceea ce a urmat este deja cunoscut!
– Rep. Nu considerați că am trăit ani buni și încă trăim într-o atmosferă de «adevăr și manipulare» și după acel controversat 1989, pentru că într-o lume a diversiunii informaționale, poate că există permanent o înclinație maladivă a unor grupuri de interese către denaturarea adevărului?
– Nu consider, ci constat! Din moment ce construcţia post-decembristă s-a amplasat pe un teren în care minciuna oficializată a suprimat chiar şi crâmpeiele de adevăr arhicunoscut! Făcându-se din informaţie un fetiş, au fost fetişizate şi mijloacele, atât cele de informare, cât şi cele de dezinformare, de intoxicare a opiniei publice. Aveţi dreptate şi în privinţa “înclinaţiei maladive” a unor grupuri “de interese”. Dar, folosesc ghilimelele spre a nu confunda grupurile de interese legitime, cu grupurile care au interesul să intoxice şi confuzioneze. Acestea, de pe urmă, joacă un rol determinant, subversiv şi contaminează, adică, dobândesc susţinători. Ceea ce este foarte grav, mai ales că generează fracturi sociale, atomizare, neîncredere. Denaturând adevărul, este denaturată însăşi calea spre obţinerea lui!

“Sunt sigur că Generalul Iulian Vlad nu a epuizat rezervele deţinute”

– Rep. Pentru cititori și pentru toți cei care vă urmăresc activitatea complexă, pentru toți cei care sunt direct interesați de pătrunderea în «misterele» sau «tainele» unei asemenea probleme spinoase, am constatat că ați manifestat o preferință deosebită de a dialoga cu Generalul Iulian Vlad, așa că, vă rog să ne spuneți, ca un element de detaliu, considerați că acest personaj «cheie» al evenimentelor din acea perioadă, ar putea deține și alte lucruri interesante pentru aflarea adevărului despre revoluția română?
– În cartea «1989. România între revoluţie şi lovitură de stat», atât eu, cât şi Horaţiu marcăm încă din primele pagini câteva nume de actori principali ai evenimentelor, care cunosc bine ADEVĂRUL. Printre aceste nume se numără și Generalul Iulian Vlad, fostul şef al securităţii în ultimii cinci ani ai dictaturii comuniste, unul dintre apropiaţii lui Nicolae Ceauşescu. Unii – Ştefan Guşe, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, pilotul Măluţeanu, Dan Iosif, Vasile Milea, Constantin Dăscălescu, Ilie Verdeţ ş.a. – au plecat în lumea de dincolo, ducând cu ei adevărul complet. Alţii, precum: Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Atanasie Stănculescu, Iulian Vlad sunt încă vii. De la ei trebuie recuperat adevărul în resorturile lui intime, pentru că la ei este “cheia tezaurului”. Unii dintre ei, autodeclaraţi “emanaţi” ne-au servit adevărul lor, unul ambalat în minciuna oficializată. Ei nu sunt interesaţi în ridicarea «perdelei» de pe faptele care-i incriminează. Voluntar, nu vor spune nimic. Constrânşi, da! Alţii, adică cei ce nu fac parte din tagma “emanaţilor”, nu au de ce să mai mascheze şi cosmetizeze faptele în care au fost implicaţi. Printre cei mai reprezentativi este şi Generalul Iulian Vlad. Sunt sigur că – deşi a fost foarte deschis dialogului, fiind prima lui ieşire în public, nu a epuizat rezervele deţinute. De aceea, va trebui să continuăm…!
– Rep. Ați constatat și alte discrepanțe în alocuțiunile invitaților simpozionului, pe lângă aceea privitoare la «cazul» Generalului Vasile Milea, în sensul că Generalul Iulian Vlad vorbea despre sinuciderea lui Milea, pe când Generalul Dan Voinea a spus clar, că Milea a fost împușcat în biroul Generalului Pârcălăbescu, iar acesta i-a raportat Elenei Ceaușescu faptul că a executat ordinul și l-a omorât pe Vasile Milea!
– Sunt destule discrepanţe, uşor de detectat pentru cei avizaţi. Şi chiar dacă unele sunt generate de inadvertenţele intenţionat cultivate, trebuie spus că nu sunt reductibile la simple opinii. Şi convingerea mea este că Vasile Milea nu s-a sinucis! Cu rezerve, dar şi cu mult discernământ, trebuie devoalate toate mărturiile. Numai aşa, punând cap la cap fragmentele de adevăr, ne putem forma o concepţie structurată şi întemeiată. Oricum, nu sunt adeptul teoriilor dublului adevăr în privinţa investigaţiilor factuale.

“Iar eu nu-mi abandonez proiectele, indiferent de dificultatea lor”

– Rep. Credeți că poate fi corelată problematica acestui simpozion foarte interesant cu accentuarea preocupărilor domniei voastre de a dezvolta mai amplu tema legată de «procesul comunismului» și de elucidarea abuzurilor și a persecuțiilor de dinainte de 1989?
– Simpozionul reprezintă doar un moment! Fără a continua, rămânem la stadiul prelucrării faptului brut, eventual, al elaborării unor teorii de nivel mediu. Ceea ce nu este suficient pentru demersul pe care-l întreprindem. E mult de lucru, mai ales că nu este singurul plan pe care-l abordez. Însă, cum ştiţi, tenacitatea mă caracterizează, iar eu, nu-mi abandonez proiectele, indiferent de dificultatea lor!
– Rep. Cum apreciați faptul că deși România a fost obligată de CEDO să investigheze cu celeritate dosarele Revoluţiei, totuși, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost mandatat să elucideze implicarea în evenimente a decidenților politici, a clasat dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, deci, Dosarul 11/P/2014, în care au fost făcute cercetări privind 709 morţi, 2.198 de răniţi (dintre care 1.855 împuşcaţi) şi 924 de reţinuţi, invocându-se motive bizare, prin care se spune că faptele cercetate nu sunt prevăzute în legea penală sau reținându-se că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze, iar ca să fie și un motiv demn de «cascadorii râsului», se arată că multe dintre victime s-au datorat “manevrării imprudente a armamentului”(!!!)?
– Este dovada acomodării îndărătnice la pseudo-principiul “Merge şi aşa!”, noi, românii, căutând de fiecare dată sâmburele “răului cel mai mic”. Cu intenţia justificării atitudinilor şi conduitelor îndoielnice, bineînţeles! Justiţia într-un stat de drept trebuie să fie autonomă, imixtiunile, indiferent de natura lor, fiind inacceptabile. Singurul control permis este controlul de legalitate. Erorile judiciare provoacă efecte juridice grave, însă, mai gravă este persistenţa în eroare după ce ea a fost demonstrată. Sunt convins că dosarul 1989 va fi redeschis şi soluţionat corect, multe fapte de natura celor săvârşite atunci fiind imprescriptibile.

“Să obţinem acceptul acestor «actori» de prim rang în deţinerea «misterului»”

– Rep. Aș dori să vă reamintesc faptul că mai deunăzi, la o întâlnire cu oameni de cultură, cu personalități de anvergură, vorbeați despre faptul că termenul de «revoluție» conduce aproape imperceptibil spiritul nostru iscoditor către «un domeniu lax și uneori confuz» care determină dezbateri și clarificări! Ce ne puteți aduce nou în interpretarea termenului de «revoluție», în condițiile unor evenimente noi petrecute în lumea arabă, spre exemplu, dar nu numai, pentru că după aproape două decenii scurse din cel de-al treilea mileniu creștin, suntem cam departe de ceea ce a însemnat revoluția franceză de la 1789, nu-i așa?
– Poate vă va surprinde, dar contextul istoric şi poziţia celui care ataşează unui eveniment denumirea de “revoluţie” au făcut carieră în teoria politică. Sunt apreciate, drept «revoluţie», evenimentele declarate majore în mersul istoriei. Tocmai de aceea, sunt situaţii limită, care fac din notele definitorii însuşiri aplicabile concomitent revoluţiei şi loviturii de stat. Aşa cum este cazul lui decembrie 1989 la români. Intră în joc, atât elemente raţionale – circumscrise teoriilor consacrate, cât şi aspecte ce ţin de experienţa istorică, inclusiv experienţa individuală trăită. Modelul liberal, modelul funcţionalist şi modelul marxist de revoluţie au făcut carieră şi pentru că au fost puse în conjuncţie cu schimbarea şi dezvoltarea, însă, sunt cazuri în istorie în care aceste modele au pierdut testul “spontaneităţii”, al “viitorului post-revoluţionar”, precum şi pe cel privitor la violenţă şi succesiune politică. Rămâne nerezolvată în aceste modele propuse o ecuaţie esenţială: aceea a raportului dintre finalităţile proiectate şi finalităţile constatate, pentru că ambii termeni sunt transferaţi în sfera justificativului. Fără a mai complica lucrurile aici, vă invit să lecturaţi capitolele II şi III din cartea noastră: «1989. România între revoluţie şi lovitură de stat»! Veţi înţelege exact, cine şi în ce condiţii apreciază un eveniment din perspectiva întrunirii condiţiilor spre a fi declarat revoluţie sau…altceva!
– Rep. Domnule Preşedinte Adrian Gorun, cred că e foarte interesantă aprecierea pe care ați făcut-o în final, când ați declarat: “Simpozionul, din punctul meu de vedere, și-a atins ținta”(sic!!!), după care v-ați exprimat speranța că “Trebuie să ne mai întâlnim!”. Puteți estima, cam când preconizați o asemenea reîntâlnire de senzație, am putea spune?
– Aveam în vedere că “ţinta” o reprezenta declanşarea dezbaterilor pentru reconstituirea adevărului, mai ales că la aceste dezbateri participau actori implicaţi, unii având roluri «cheie» în decelarea evenimentelor! Vom institui, chiar începând cu cea de-a doua parte a lunii decembrie, întâlniri frecvente la care să participe măcar unul dintre actori. Nu pot avansa, însă, o dată la care să se realizeze o altă întâlnire «de senzație», pentru că nu depinde numai de mine. Rămâne să obţinem acceptul acestor «actori» de prim rang în deţinerea «misterului»!
Profesor, Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here